• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Termenul pentru depunerea cererilor la APIA a fost prelungit până pe 13 iunie

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fermierii au mai mult timp la dispoziție să ceară plățile APIA pe hectar și cap de animal pentru campania 2025. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat la secțiunea de documente aprobate un ordin care prevede că data pentru depunerea cererilor este 13 iunie, inclusiv. Vechiul termen era de 30 mai.

    MADR a publicat astăzi, joi – 22, la secțiunea acte normative aprobate, ordinul nr. 17 din 21.05.2025, prin care se prelungește termenul pentru depunerea cererilor pentru subvenții. Astfel, noul termen este de 13 iunie.

    Citiți și: Fermierii tăiați de la plata subvenției în cuantum de 280 de euro pe hectar

    Ordin pentru prelungirea subvențiilor APIA

    Fermierii vor putea cere subvențiile până la 13 iunie

    Ordinul publicat de MADR, modifică ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 125/2024. În noul ordin se precizează că în anul 2025 cererile de plată se depun în perioada 3 martie – 13 iunie. Data-limită este 13 iunie 2025 inclusiv.

    De asemenea, modificările cererilor de plată se depun cel mai târziu la data limită de 13 iunie.

    De precizat că modificarea termenului limită nu schimbă modul de depunere a cererilor de plată. Astfel, funcționarii APIA vor contacta fermierii în vederea programării pentru depunerea Cererilor de plată.

    La completarea Cererii, fermierii care sunt beneficiari APIA își vor actualiza informațiile din Cererea de plată pentru Campania 2025. Se va completa o singură Cerere de Plată, chiar dacă solicitantul utilizează suprafeţe de teren și/sau deține explotații cu cod ANSVSA în diferite localităţi/judeţe.

    Fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia utilizează terenul, situația înscrierii în Registrul agricol a datelor despre terenul agricol și să permită acesteia să transmită la APIA adeverințele privind utilizarea terenului conform înscrierii în Registrul Agricol.

    Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii de plată şi să fie valabile la data depunerii acesteia.

    Adeverințele emise pentru schemele de sprijin cuplat din sectorul zootehnic de către asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei/oficiul pentru zootehnie judeţean, pot fi transmise electronic prin platforma pusă la dispoziție de către APIA, cu informarea fermierului conform procedurii deja utilizate și în anii anteriori de campanie.

    De asemenea, fermierii care deţin animale în exploataţie au obligația să se asigure că datele acestora sunt actualizate/corectate în Baza Națională de Date (BND) (la medicul veterinar concesionar/asociaţie/propriile evidenţe, dacă este utilizator SNIIA).

    Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.

    Citiți și: Fermierii sunt cu ochii pe conturi după alegerea lui Nicușor Dan. Plata subvențiilor, ”urgența” noului Guvern

    Fermierii pot semna Cererile folosind și semnătura electronică

    În această situație este necesar să anunțe (prin mesaj, telefonic sau prin e-mail) funcționarul desemnat să gestioneze cererea despre faptul că dorește să se semneze electronic Cererea de plată. Semnătura electronică aplicată pe cererea de plată trebuie descărcată din aplicația AGI Online la data depunerii Cererii. Angajamentele și declarațiile, părți ale cererii de plată, se vor semna, de asemenea, electronic la aceeași dată.

    Foarte important este ca, înainte de semnarea Cererii de plată 2025, solicitanții să verifice încă o dată infomațiile înscrise în aceasta și documentația care o însoțește!

    Te-ar mai putea interesa

    Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții

    Ultimele știri

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un atac cibernetic a provocat creșterea temperaturilor în frigiderele și congelatoarele din supermarketuri Salt de 9 dolari/tonă la floarea-soarelui. Cât se plătește acum pe grâu și porumb în portul Constanța Ajutorul de stat pentru fermieri care ar putea scădea din cauza numărului mare de cereri Piața laptelui din UE își schimbă direcția, iar fermierii au de câștigat din contextul actual