• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Echipa de specialiști Agrii s-a mutat în livezi, odată cu evenimentul de la Mărăcineni

    Adrian Radu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Specialiștii Agrii România continuă turul României. Însă din câmp s-au mutat în livadă. Tocmai la Mărăcineni, acolo unde Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură a fost gazdă pentru specialiștii companiei. Cei de la Certis Belchim au fost partenerii Agrii, ambele companii arătând calitățile produselor lor într-o livadă de meri.

    Horticultura este un domeniu către care Agrii România și-a îndreptat atenția în ultimii ani. Portofoliul de produse fitosanitare pentru culturile horticole a crescut, la fel și numărul evenimentelor dedicate acestei ramuri. Evenimentul Agrii de la Mărăcineni a demonstrat încă o dată că soluțiile propuse de companie sunt la înălțime.

    Institutul de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă, condus de Mihai Coman, i-a primit cu ușile deschise atât pe reprezentanții companiilor Agrii și Certis Belchim, cât și pe fermierii care au ținut să afle ultimele noutăți din horticultură. “Ceea ce face acest Institut reprezintă atât prezentul, dar vorbim și despre viitor”, a declarat Valerian Iștoc, Director Dezvoltare la Agrii România.

    Analize solide efectuate de Agrii

    Un loc important în portofoliul Agrii îl reprezintă serviciul de analize. Ioana Arteni, Specialist servicii digitale în cadrul companiei, a prezentat pe scurt tipurile de analize care pot fi făcute pentru a depista carențele sau problemele din culturile horticole. Iar la Mărăcineni, rezultatele analizelor au arătat o carență de calciu.

    Calciul influențează calitatea fructelor care ajung la piață și durata de păstrare acestora. De aceea, o soluție din portofoliul Agrii România este FoliQ Micromix, un amestec de microelemente, care poate fi utilizat, printre altele, pentru a elimina carența de calciu.

    Tratamentele fitosanitare au o eficacitate mai mare dacă sunt însoțite de aplicarea de adjuvanți. Iar Laurențiu Țibulcă, Manager tehnic CPP la Agrii, a demonstrat practic cum funcționează aceștia. Drive și MIG sunt doi adjuvanți din portofoliul Agrii, produși în Brazilia, și ale căror roluri sunt, printre altele, de a crește eficacitatea soluțiilor de stropit, de a asigura lipirea acesteia pe aparatul foliar, de a reduce pH-ul apei și de a elimina spuma produsă în tancul de mixat.

    Tehnologie antifungică dezvoltată de Agrii

    După prezentările din amfiteatrul Institutului, fermierii și specialiștii s-au mutat în livadă, lângă un lot de meri Red Idared, înființat în 2016. Livia Roșu, Director tehnic culturi horticole, a explicat tehnologia folosită. “Rapănul și făinarea sunt principalele probleme din cultura mărului. La desmugurit și urechiușe, am folosit produsul Cupferol, pe bază de cupru. Începând cu stadiul de alungirea inflorescenței s-a folosit produsul Silit, Luna Experience la stadiul de buton roz, la stadiul de înflorit – Mavita. Începând cu stadiul de legarea fructelor am folosit un produs mai nou, de tip multiside, Carbicure, pe bază de bicarbonat de potasiu”, a declarat Livia Roșu.

    Livadă Mărăcineni
    Livadă Mărăcineni

    Tehnologia antifungică a Agrii a fost completată de cea gândită de Certis Belchim, contra dăunătorilor. “Noi am pus la punct o tehnologie mixtă, adică un IPM, o tehnologie de combatere integrată. Am poziționat la buton roz Sumi Alpha, un piretroid. Pentru controlul acarienilor, Milbeknock, la fructul cu diametrul de 1 centimetru. La fructul cu diametrul de 2 centimetri, Trebon”, a spus Liviu Călin Baciu, Crop manager culturi horticole Certis Belchim.

    Fermierii prezenți la Mărăcineni au apreciat eforturile celor două companii, care aduc pe piață tot mai multe produse, care să rezolve problemele din culturile horticole. Toate aceste tehnologii vin după multe ore de cercetare și de discuții cu fermierii. Detalii despre întreg portofoliul Agrii pentru culturile horticole se găsesc pe www.agrii.ro.

     

    Te-ar mai putea interesa

    Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra” Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri

    Ultimele știri

    Șeful ANSVSA a recepționat primele doze de vaccin pentru oi și capre: ”Va ajunge în județele critice” Virusul Shamonda a trecut de la bovine la oameni și s-a înregistrat oficial primul deces Fermierii din R. Moldova cer prelungirea licențierii pentru cerealele din Ucraina: ”Ne așteaptă catastrofa” UNCST-BOVICOOP – un nou Consiliu de Conducere. Fermierul Fănică Lefter a fost ales președinte ANSVSA a anunțat că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns în România