Dialog cu Vasile Pop Silaghi – Fermierul campion al porumbului și secretele sale
Daniel Befu -
Anul trecut, cea mai mare producție de porumb la hectar din România – înregistrată și verificată atât de autorități, cât și de companiile din sectorul agricol, a fost cea obținută de către inginerul Vasile Pop Silaghi din județul Neamț. Agrointeligența l-a intervievat pe patronul firmei Business Agro Consulting pentru a afla ce stă în spatele recordului național pe care l-a înregistrat toamna trecută și pentru a împărtăși tuturor fermierilor români secretele acestui succes.
Cum ați reușit performanța de 19 tone de porumb la hectar?
Sămânța de astăzi este o întreagă operă de genetică, ceea ce nu înseamnă neapărat că e vorba de modificări genetice, așa cum le percepe adesea publicul. Este o selecție genetică în cadrul aceleiași specii. În primul rând, vorbesc despre genetica marilor companii – și la Monsanto mă refer acum, pentru că hibrizii cu care am lucrat eu sunt Dekalb. Acești hibrizi au ajuns la un nivel atât de performant încât organismul vegetal asimilează în cantități uriașe elementele fertilizante din sol. Față de 45-50%, cât se discuta înainte că asimilează o plantă de porumb din rezerva pe care o are și din ceea ce se dă prin tehnologie, hibrizii de ultimă generație au ajuns să asimileze spre 70-75% din elementele nutritive. În lotul meu demonstrativ am semănat niște hibrizi mai modești de porumb în aceeași tehnologie, ori credeți-mă, că înainte de înflorit, din cauza excesului de elemente nutritive pe care plantele nu le puteau asimila, efectiv au căzut și au îngenuncheat acești hibrizi.
Bun, dar ce poate fi mai tare decât un hibrid capabil să dea 19 tone/ha?
Potențialul hibrizilor în lucru Dekalb e remarcabil. Există și acum în portofoliul lor genetică de hibrizi care pot să potențeze producția la peste 20 de tone la hectar. E o producție foarte apropiată de potential ceea ce am obținut noi.
Care e diferența de preț la sămânța folosită de dvs. comparativ cu cea din alți hibrizi de pe piață?
Nu este o diferență de preț. Sunt relativ apropiate. Diferența de preț între hibrizii făcuți în România, că e Fundulea, că e Turda, sau alte companii, e destul de mare. Cu 30-40% e mai mic prețul la Fundulea, Podu Iloaei și așa mai departe. Dacă un hibrid Monsanto este 600-700 de lei/hectar, un hibrid românesc poate să fie și 300-350 lei/ha.
Care sunt micile secrete pe partea de tehnologie și de fertilizare ce v-au permis să ajungeți la producția de invidiat?
Rădăcinile unui hectar de porumb matur pot să atingă 40-50.000 de kilometri de rădăcini, care înseamnă inclusiv acele mici firișoare, perișori absorbanți. Vă dați seama că această capacitate absorbativă, dacă nu este potențată prin lucrările solului, prin fertilizare și genetică, nu poate să atingă această producție de 20 tone porumb la hectar. Ei, și așa se naște întrebarea: “Ce punem la dispoziția celor 50.000 km de rădăcină dintr-un hectar de sol, ca să se atingă acest nivel de producție?”. Ei, bine, teoria spune că fiecare tonă de porumb trebuie să mănânce 20-22 kg N, 7-9 kg P, 22-24 kg K și vorbim doar de macroelemente. Lor li se adaugă microelementele, care-s de mai mică vizibilitate pentru marea majoritate a fermierilor noștri. Vorbim în primul rând de zinc, de bor, de magneziu, de mangan, de sulf, de calciu, pentru că pe lângă cele trei macroelemente N, P, K, să nu uităm că zincul intră în structura chimică a enzimelor carbohidrază, fosfatază și numeroase dehidrozilaze. De asemenea zincul favorizează creșterea conținutului de triptofan, foarte important, care este predecesorul auxinei, enzima care stăpânește tot fluxul fiziologic al plantei. Zincul mărește conținutul în zahăr al celulei. De asemenea mărește vâscozitatea protoplasmei și durata acesteia de asimilare, chiar și în condiții de stres climatic.
Cât zinc ați folosit pe tona de porumb produs?
Pe partea de fertilizare, eu am folosit produsele Timac Agro România. Zinc este nevoie numai de 8-10 kilograme pe hectar, dar să nu uităm că și solul conține zinc, numai că este mai puțin accesibil. Faptul că noi, la fertilizarea de bază, am utilizat zinc mobil de la Timac, am folosit și îngrășăminte foliare care conțin zinc, care aplicate imediat pe frunză, vă dați seama că face ca asimilarea să se apropie de 100%.
Înseamnă că la fiecare tonă de porumb, dvs. ați folosit cam 400-500 g de zinc. Ce diferență în sporul de producție aduc cele 8-10 kg de zinc mobil pe care-l aplicați la hectar?
Ăsta e secretul pentru o producție superioară, că dacă n-ar fi zinc suficient pentru asimilare, e clar că producția poate să fie și cu 25-30% și chiar cu 40% mai mică decât în condițiile în care se oferă zinc. Nu se poate face o producție mai mare de 12-13 tone fără zinc. Este indiscutabil. Vă dați seama că de la 12 la 19 tone, zincul și microelementele sunt cele care fac diferența. Zincul nu participă practic la producție, ci potențează asimilarea celorlalte produse de bază, N, P, K. Aici este roul lui determinant, pentru că nu răspunde direct de producție, ci direct de puterea fiziologică a plantei, de a se hrăni cu celelalte 3-4 elemente pe care le punem la dispoziție. Însă zincul nu se dă singur, ci în componența unor complexe de îngrășăminte. Astfel, în această granulă de îngrășământ este creată foarte științific – și aici revin la Timac Agro, ale cărui produse sunt concepute într-un fel în care planta beneficiază de aportul acestor elemente nutritive pe toată perioada de vegetație. Acestea se eliberează treptat, odată cu creșterea plantei și în funcție de necesitățile ei. Aici este marea problemă, pentru că adesea noi, fermierii români, dăm N, P, K o singură dată, la pregătirea terenului și ele nu se asimilează pe plantă decât în proporție de 40-50% și. în plus, ele se scurg în pânza freatică, afectând mediul.
Ce alte elemente fertilizante v-au ajutat să atingeți acest record?
Magneziul spre exemplu are un rol esențial în aprovizionarea celulelor plantelor cu N și P. Manganul intră în componența a numeroase enzime care controlează activitatea fiziologică a plantei. Borul participă la metabolismul plantelor. Are rol de anion în formarea esterilor fiziologici activi. El stimulează absorbția unor macro și micro elemente. Există un sinergism între elementele chimice în aceste îngrășăminte complexe. Departe de noi gândul că agricultura de azi este o profesie banală, cum ar crede unii care nu lucrează în agricultură.
Per total, cât costă produsele fertilizante aplicate de dumneavoastră?
Față de produsele clasice și față de cele de la Timac Agro, diferența de preț e de 1.000 de lei pe tonă, adică față de 2.500-2.700 de lei pentru îngrășămintele clasice complexe, cele ale Timac Agro ajung la 3.700-3.800 lei. Însă ele stau în spatele sporurilor uriașe de producție. Fermierul român profesionist este foarte mulțumit cu producții de 8-10 tone, că având media de numai 4.000 kg/ha pe țară, apare automulțumirea. Eu, la producția obținută, am aplicat 1.200 kg de îngrășăminte substanță comercială, din care substanță activă sunt 625 kg, care, ca și cost, înseamnă aproximativ 1.000 euro. Lor li se adaugă ierbicidele și fungicidele de la BASF, care m-au costat 500 lei/ha. Am folosit Callam-ul, pachetul Record, care sunt ierbicide mai noi, dar foarte important este și fungicidul Opera, care nu e doar un fungicid care protejează porumbul de helmintosporium în mod special, dar și de alte boli, care la noi, în Moldova nu se manifestă la fel de mult ca în sud, dar acest produs este și un stimulant de asorbție a elementelor nutritive, în același timp este chiar un protector, un medicament al plantei.
Ce utilaje și tehnologii folosiți?
Am John Deere, Lemken, Monosem și altele. E foarte important să ai utilaje performante. Iau semănătoarea spre exemplu. Să presupunem că am patul germinativ pregătit excelent, însă la semănat, dacă fiecare sămânță nu este pusă în poziția optimă, egală, uniform, e clar că nu vom avea o răsărire rapidă. În aceeași zi ar trebui să răsară tot lanul de porumb, pentru că o sămânță cu genetică bună, pusă în condiții ideale de germinație, trebuie să răsară în trei zile maxim, pentru că dacă se mărește perioada de răsărire, o plantă o va concura pe cealaltă. Ei, la semănătorile Lemken sau Monosem, prin tehnologia mecanică și agronomică din spatele lor, noi reglăm mașina să poziționeze fiecare sămânță la 6 cm, să fie acoperită cu sol reavăn și distanța dintre semințe nu se abate de la +/- 0,5 cm. Dacă nu am proceda așa, spațiul nutritiv ar fi diferit la fiecare plantă, iar dezvoltarea lanului s-ar face neuniform.
Cât a ajutat solul din ferma dumneavoastră la obținerea acestei producții record?
Din fericire, stau pe o insulă de cernoziom cambic, mediu levigat, foarte bine aprovizionat în potasiu, bine aprovizionat în fosfor și azot, cu stratul arabil foarte, foarte consistent. S-au găsit în profilele pe care le-am făcut pentru un simpozion de pedologie, urme de humus de 0,5-1% la 1,25 metri adâncime. Mai sunt doar câteva insule în Moldova de cernoziom. Am 800 de hectare de cernoziom. Vă dați seama că acest sol profund, bine lucrat și bine aprovizionat în apă și în elemente nutritive, poate să facă oricând producțiile de care vă spuneam eu. Dar revenind la climă, zona favorabilă culturii porumbului și florii soarelui, care e termofilă, se mută încet, încet din sud înspre nord, pentru că este încălzirea globală de care tot vorbim și găsește la noi condiții mai bune decât în sud. Vara, la noi în nord, soarele este un pic mai blând cu frunzele plantelor și nu le arde, pentru că degeaba o planta este bine dezvoltată, dacă, la înflorit, când polenul este matur, apare arșița atmosferică. Acesta este cazul hibrizilor de porumb foarte performanți, care, dacă întâlnesc în atmosferă o temperatură de 32-35 de grade și o umiditate atmosferică sub 25-30%, avortează pe loc. Practic nu se maturează acest polen, ca să se poată fecunda stigmatul viitorului știulet. Apa ne-o luăm din sol și de la Dumnezeu, pentru că în afară de un an accidental, 2012, în ultimii 10 ani nu s-au constatat perioade de secetă excesivă prin partea noastră. Anul trecut, spre exemplu, numai în perioada de vegetație a plouat aproape 500 de litri/mp.
Aveți cea mai bună genetică, cei mai buni fertilizanți, cele mai bune utilaje, cel mai bun sol din Moldova și o climă blândă. Care e meritul dvs.?
Meritul meu este că îmi place ceea ce fac și îmi place să mă bat cu performanța. În fiecare an, nu numai la porumb, ci și la alte culturi am loturi demonstrative, colecție de soiuri, diverse variante de tehnologie. La grâu am obținut 8,2 tone/ha, la cartof 52 de tone/ha. Astea sunt recordurile mele.
Pe ce suprafață ați obținut performanța cu 19 t/ha, că bănuiesc că nu e o medie pe toată ferma, ci un vârf.
Pe 10 hectare, pentru că atât a fost lotul montat de Monsanto cu tehnologie Timac Agro și protecția culturii la boli, dăunători, ierbicide făcută de BASF.
Aveți o producție jos pălăria, dar ați făcut și o socoteală privind rentabilitatea investiției? Adică a meritat să puneți laolaltă toate aceste tehnologii high-tech? Profitul nu ar fi fost mai mare cu o investiție mai mică?
Dacă am fi vorbit de un preț rezonabil de 1 sau 1,2 lei/kg, nu de un preț de 70-75 bani/kg, înseamnă că eu ar fi trebuit să fac 1500 de euro/ha profit. Dar, din păcate nu am vândut porumbul cu atât, ci doar cu 45 de bani/kg, în contextul în care costul de producție a fost 40 de bani, adică un profit de 5 bani/kg, ceea ce e foarte puțin. Am comparat cu costul de producție pentru celelalte tehnologii clasice, de subzistență, semiintensive sau intensive, la care prețul de cost se duce undeva la 50 de bani pentru cele mai puțin performante și scade la 40 de bani la cele performante. Dar una e să înmulțești un profit infim, de 5 bani/kg cu 8.000 de kilograme și alta e să îl înmuțești cu 19.000 kg. Atunci când prețurile cerealelor vor fi decente, fermierii performanți vor fi foarte profitabili. Pentru moment, prețul nu este corect pentru că nu avem o verigă importantă a unei agriculturi performante. Adică nu avem zootehnie.
Cum ați reacționat când ați constatat recordul de producție?
Să scoți pe un hectar19 tone înseamnă aproape un tir, că tirul are 21,5 tone. Îmi amintesc ce-am pățit cu buncărul de combină. Am zis încă de la începutul anului: “Uite, aici se fac peste 18 tone”, dar m-am înșelat. Îmi calculasem că la o lungime de parcelă ar trebui să nu se umple buncărul și tocmai de aceea am făcut rândul de 500 de metri lungime, pentru că dacă știam că nu ajunge capacitatea buncărului la recoltare, făceam mai scurtă experiența în lotul demonstrativ. Dar am avut surpriza plăcută că n-a reușit să ajungă combina în capăt, pentru că deja curgea pe deasupra. Un ajutor al combinerului s-a urcat pe buncăr și cu brațele oprea boabele să nu cadă jos. Aia a fost cea mai mare bucurie.
”Anul trecut am obținut o producție fizică de 19,200 tone/ha, iar la stas a rămas 17 tone. Am folosit hibridul DKC 5190 și nu am irigat. Recordul personal pe care l-am obținut este cel de acum doi ani, când am strâns peste 20 tone/ha producție brută” – ing Vasile Pop Silaghi
