• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Dezvoltării a anunțat pentru ce construcții nu va mai fi nevoie de autorizație

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Ministrul Dezvoltării a anunțat pentru ce construcții nu va mai fi nevoie de autorizație. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a făcut o serie de precizări privid autorizațiile de construire după ce un proiect de lege a fost lansat în dezbatere publică de ministerul pe care îl conduce, acesta venind cu o serie de propuneri de modificare a regulilor privind construcțiile.

    Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a clarificat informaţiile potrivit cărora autorităţile vor fi dotate cu drone şi vor putea să îi amendeze pe cei care au construit ilegal. Ministrul a subliniat faptul că un astfel de sistem este implementat şi în alte state, arătând că, în paralel, Codul Urbanismului va aduce modificări, iar pentru construcţii precum garaje, terase, pergole, bucătării de vară nu o să mai fie nevoie de autorizaţie de construire.

    Citiți și: Primăriile vor putea dubla amenzile aplicate cetățenilor

    Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila (foto: gov.ro)

    Potrivit ministrului, informația conform căreia Ministerul Dezvoltării pregătește amenzi de până la 100.000 de lei pentru cei care își construiesc în propriile curți garaje, șoproane, grajduri sau alte anexe este o știre falsă. Dimpotrivă, spune oficialul, Ministerul Dezvoltării vrea să elimine autorizația pentru acest tip de construcții.

    ”Nu devenim poliția garajelor de lemn. Ceea ce facem, nu ceea ce este în această știre, este de a impune mecanisme autorităților locale: posibilitatea de identificare și măsurare prin drone a construcțiilor construite ilegal. Astăzi, dacă o primărie constată, vede, pe o stradă că s-a ridicat o clădire, avem și o problemă cu inspectorul de la fața locului pentru că el nu poate să intre pe proprietatea cetățeanului, dacă cetățeanul nu îl lasă și tu nu ai mandat, el identifică de afară, e o altă discuție.  Azi, în țările occidentale, aceste lucruri funcționează simplu, sunt drone care trebuie autorizate conform legislației românești. Autoritatea locală cu aceste drone identifică, nu intră pe proprietatea nimănui, identifică clădirea, sunt drone performante care și măsoară clădirea și pe baza acestor dovezi pentru care creăm temei legal, se deschide un rol fiscal pentru cetățeanul care și-a construit o casă nedeclarată și pentru care trebuie să plătească impozit cum plătesc toți ceilalți cetățeni”, a spus Cseke Attila la Antena 3.

    Citiți și: Legea mirosurilor 2025. Gunoiul de grajd – ”miros ofensiv”. Reguli noi la contruirea caselor lângă ferme

    Ministru: Am propus ca amenzile să crească dacă nu sunt plătite la timp

    În ceea ce privește sumele uriașe vehiculate ca amenzi, ministrul Dezvoltării a spus că tot ce a propus el a fost ca amenzile să crească dacă nu sunt plătite la timp.

    „Noi n-am zis acest lucru. Am spus, în schimb, că atunci când nu plătești o amendă aplicată de autoritatea locală atunci sigur că ea crește ca valoare. E un sistem și în alte țări. E incorect față de cetățeanul care își plătește dările și care respectă regulile ca alții să-și permită să nu facă”, a precizat Cseke Attila.

    Ministrul Dezvoltării a adăugat că are în plan eliminarea autorizației de construcție pentru garaje, terase, pergole sau bucătării de vară.  „Noi pe cadrul pe care sperăm să iasă facem niște simplificări – de exemplu, garaje, terase, pergole, bucătării de vară nu o să mai fie nevoie cu autorizație de construcție. Venim în paralel și cu niște simplificări ale legislației în așa fel încât să nu trebuiască să ceri autorizație pentru orice coteț”, a spus ministrul.

    Te-ar mai putea interesa

    Avansul APIA 2026. Ce șanse sunt ca fermierii să încaseze mai devreme prima tranșă din subvenții Prognoza meteo pentru următoarele zile. Unde va ploua și unde vor fi temperaturi de 30-31 de grade Cel mai mare producător agricol din UE, îngenuncheat de secetă. Tanczos: Francezii ne-au cerut cereale pentru furajarea animalelor ANSVSA – acorduri bilaterale pentru exportul de oi în șase țări. Tanczos Barna: ”Alte șase-șapte sunt în curs de negociere” „De aici, de aproape. Din Transilvania”. S-a deschis primul târg de produse locale pentru consumatorii orădeni găzduit de un hypermarket

    Ultimele știri

    Bursa cerealelor, azi. Floarea-soarelui DAP Constanța pierde cu 18 euro/t, porumbul a ajuns la 228 euro/t Franța primește o nouă lovitură. După porumbul decimat de secetă, grâul pierde la export, iar rapița se restrânge UE a pierdut o cincime din recolta de porumb. Cum arată piața agricolă la mijlocul lunii septembrie ANSVSA celebrează 60 de ani de excelență în medicina veterinară alături de IDSA, comunitatea științifică națională și internațională Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României”