Bula roşiei bine-crescute
Vlad Macovei – Agrointeligența
Uitaţi-vă în piaţă, supermarket, hypermarket sau cash&carry. Avem din ce în ce mai multe produse agricole româneşti. Sigur, importurile sunt încă ridicate dar, pe nesimţite, oferta autohtonă a început să se lupte de la egal la egal.
Agricultura ne-a salvat creşterea economică de anul trecut. Adică a ţinut în frâu inflaţia, dobânzile la bănci, cursul valutar. În ciuda începutului de an extrem de prost, probabil că va contribui în mare măsură şi la creşterea economică din acest an. Aceasta înseamnă că din pământul României, nişte indivizi scot profit.
Reportaj la televiziunea olandeză: un investitor din ţara lalelelor vorbeşte despre investiţia de 400 de hectare de teren agricol pe care o are în România. „E cel mai bun pământ din Europa”, se laudă olandezul cu pricina. Încetul cu încetul, dincolo de barierele marilor oraşe, sute de investitori străini, nemţi, englezi, olandezi, francezi, cumpără sau arendează terenuri la greu. Nu pentru a da vreun tun imobiliar, moda anilor 2005-2008, ci pentru a face agricultură. Costă puţin, mâna de lucru e ieftină, bani europeni pentru investiţii se găsesc, iar piaţa de desfacere e din ce în ce mai mare şi mai bine organizată. Agricultura pare a deveni bula economică a viitorilor ani. Am avut bula imobiliară, avem toate şansele de data această să avem şi o bulă agricolă. Tot ne plângeam că am ratat această oportunitate. Lumea post-criză sigur va avea nevoie de ceva: de mâncare, ca oricare dintre lumile posibile. Preţul produselor alimentare a explodat în ultimii ani la nivel mondial, la fel ca şi cererea.
Oferta trebuie să ţină pasul şi asta face din orice ţară care are pământ necultivat sau prost-cultivat o ţintă. Dacă pământul mai e şi bun, oportunitatea şi posibilitatea de creştere este fantastică. Sigur, asta creează o problemă: prin cumpărarea masivă de pământ de către străini, românii îşi înstrăinează o resursă importantă. Ministrul Agriculturii Stelian Fuia a atacat subiectul şi tot el a spus că nu există nici o soluţie: conform tratatelor europene, străinii pot cumpăra pământ. Şi problema aceasta va continua până când micul agricultor român nu va mai fi atât de sărac încât să-şi vândă pământul atât de uşor. Parte a soluţiei este ca acest influx investiţional străin să continue: cei care cumpără pământ în România vin cu bani, angajează oameni din mediul rural, ştiu să-şi promoveze şi să-şi vândă marfa. Interesul faţă de satele româneşti va creşte şi mai tare: investitorii români vor deveni din ce în ce mai interesaţi, va creşte concurenţa.
Fiii şi fiicele celor rămaşi la ţară vor mirosi oportunitatea, de asemenea, vor căuta să se asocieze pentru a face bani. Din toate cele trei direcţii presiunea pentru a avea o poveste de succes în agricultura românească a viitorilor ani va împinge lucrurile înainte, nu am nici o îndoială. Iar ceea ce spun nu este un exerciţiu de optimism nătâng sau simplist, ci un exemplu despre cât de îndepărtată este agenda politică faţă de aceste oportunităţi reale. Nu aţi văzut prea multe talk-show-uri în care politicieni sau analişti să vorbească despre aceasta şi să încerce să deschidă ochii oamenilor. S-a vorbit despre multe motoare de creştere a României: resursele minerale, agricultura, infrastructura, IT-ul. Ne putem baza, realist, pe toate acestea. Ce partid credeţi că va introduce toate acestea în dezbatere publică şi după aceea va face din toate aceste oportunităţi priorităţile programului său de guvernare?
