• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministru: Românii plătesc cel mai mare preț la energia electrică din UE, raportat la salarii. ”Lucrăm deja la măsuri”

    Roxana Dobre -

    Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a prezentat într-o postare făcută pe pagina proprie de socializare ”realitatea prețurilor la energie în România”. Acesta a publicat o serie de data comparative ale prețurilor plătite la energie în țările Uniunii Europene, cu raportare la veniturile reale ale populației.

    Ministrul a arătat în postarea sa că România are unul dintre cele mai mari prețuri la energie din Europa, raportat la veniturile populației. Bogdan Ivan a precizat că potrivit Comisiei Europene, în Trimestrul 1 din 2025, România a avut un preț mediu angro de 148,3 euro/MWh (megawatt-oră), peste media europeană (100 euro/MWh) și mai mare decât în Polonia (116 euro/MWh) sau Cehia (120 euro/MWh).

    Citiți și: Polonia a prelungit plafonarea prețurilor la energie până la sfârșitul anului

    Ministrul Energiei, Bogdan Ivan (foto: Bogdan Ivan/Facebook)

    Românii plătesc cel mai mare preț la energia electrică din UE, raportat la salarii

    Într-o postare numită ”Despre adevăr, date și realitatea prețurilor la energie în România”, ministrul Energiei a arătat că România are unul dintre cele mai mari prețuri la energie din Europa.

    ”În ultimele zile, declarația mea potrivit căreia România are unul dintre cele mai mari prețuri la energie din Europa — chiar cel mai ridicat raportat la puterea de cumpărare a stârnit numeroase reacții. Unii au spus că exagerez. Alții au spus că „nu se poate”. Dar cifrele vorbesc de la sine”, a subliniat ministrul.

    Acesta a prezentat o serie de date care provin din surse oficiale și independente, recunoscute la nivel european:

    • HEPI (Household Energy Price Index – septembrie 2025) – realizat de Energie-Control Austria, MEKH (Autoritatea de Reglementare din Ungaria) și VaasaETT, în colaborare cu autorități din 33 de țări europene.
    • Market Observatory for Energy – Comisia Europeană (Q1 2025) – care analizează prețurile și piețele de energie la nivelul Uniunii Europene.

    Ce spun datele HEPI:

    • Bucureștiul se află pe locul 11 între cele 33 de capitale analizate, cu un preț mediu de 27,5 eurocenți/kWh, peste media UE de 25,4 eurocenți/kWh.
    • Dar dacă raportăm aceste prețuri la puterea de cumpărare (PPS) – adică la veniturile reale ale populației – România se află pe primul loc în Europa.

    ”Cu alte cuvinte, românii plătesc cel mai mare preț real pentru energie, raportat la puterea de cumparare, din Uniunea Europeană. Este evident ca indicatorul care contează cu adevărat pentru cetățeni este prețul ajustat la veniturile disponibile, nu doar cifra brută pe factură”, a mai subliniat demnitarul.

    Citiți și: Fermierii vor avea și în acest an apă gratuită pentru irigații și energia electrică subvenționată

    România a avut un preț mediu angro peste media europeană 

    Ministrul Energiei a citat și date ale Comisiei Europene, care arată că în T1 2025, România a avut un preț mediu angro de 148,3 euro/MWh, peste media europeană (100 euro/MWh) și mai mare decât în Polonia (116 euro/MWh) sau Cehia (120 euro/MWh).

    ”Concluzia este clară: Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată de date oficiale. România are unul dintre cele mai ridicate prețuri la energie din Europa și cel mai mare preț raportat la puterea de cumpărare. Acesta este adevărul din cifre, nu o interpretare politică. Este de datoria noastră să recunoaștem problema și să acționăm. De aceea, lucrăm deja la măsuri care să reducă presiunea asupra gospodăriilor și să asigure o piață de energie corectă, stabilă și competitivă”, a mai spus ministrul.


    Te-ar mai putea interesa

    Un german a dat în judecată un parc eolian pentru că infrasunelete emise de turbine i-ar fi îmbolnăvit familia. Ce au decis judecătorii Sorin Moise – recomandări pentru colegii fermieri: ”Să nu mai ne hazardăm să cumpărăm teren prin credite cu dobânzi foarte mari Vești bune pentru fermieri. Prețurile la cereale cresc în sfârșit pe bursele europene

    Ultimele știri

    Agricultura de precizie – cât îi ajută pe fermieri să economisească. Calcule pe foaie Mușuroirea trandafirilor toamna – când și cum se face Fermă de vaci, scoasă la vânzare din cauza datoriilor. Se vinde cu tot cu utilaje și cu terenul în arendă