• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Daniel Constantin, marele absent la Adunarea președinților de Camere Agricole. Cornel Stroescu: ”Ne vom contiuna demersurile”

    Gabriela Gimbășanu -

    Prima Adunare Generală a președinților aleși ai Camerelor agricole s-a desfășurat astăzi la București în absența ministrului agriculturii Daniel Constantin. Deși Cornel Stroescu, cel ales interimar la conducerea Camerei Agricole Naționale, a anunțat că șeful MADR va participa la ședința de lucru, Ministerul nu a transmis nici o informare în acest sens și a fost reprezentat de directorul general, dr. ing. Viorel Morărescu.

    “Faptul că ministrul Daniel Constantin nu a venit astăzi la această întâlnire nu va fi o piedică pentru a ne contiuna demersurile. Trebuie să ne ducem proiectul la îndeplinire, adică să facem Camere Agricole în toate județele și să fie și funcționale. Sunt foarte multe lucruri de făcut pentru ca acest organism să funcționeze. Cel mai important lucru este reprezentat de legea Camerelor Agricole. Trebuie să avem grijă ca propunerile pe care le-am făcut să trecă de Parlament și să fie o lege care să ne ajute în activitatea noastră”, a declarat Cornel Stroescu, președintele interimar al Camerei Agricole Naționale.

    Principalul impediment: lipsa banilor

    Toți cei prezenți în cadrul întâlnirii au susținut faptul că până acum aceste Camere Agricole nu s-au putut înființa din lipsa finanțării. ” Trebuie să fim ajutați pentru că atfel nu cred că vom putea funcționa așa cum ar trebui, cel puțin la început. Trebuie să facem acest organism, care va lucra în special în interesul fermierilor mici, pentru că așa cum se știe, fermierii mari se descurcă. Am avut discuții la Comsia pentru Agricultură a Camerei Senatului și am primit promisiuni că vom fi susținuți pentru a trece aceste propuneri legislative pentru modificarea Legii 283/2010”, a explicat președintele Camerei Agricole Naționale care este motivul pentru care nu a fost înființat acest organism în fiecare județ al țării.

    Până la această dată, există camere agricole înființate în județele: Arad, Bihor, Călărași, Dolj, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Sălaj, Suceava, Sibiu, Timișoara și Tulcea.

    Obiectiv principal: piață de desfacere

    Existența unei piețe a produsului românesc este de o importanță vitală pentru toți fermierii care își desfășoară activitatea în România. “Din punctul meu de vedere, obiectivul principal al Camerei Agricole Naționale va fi acela de a avea o piață de desfacere în România. Știm foarte bine că dacă vorbim de Franța, Germania, fiind foarte bine organizați, fermierii de acolo pot să-și vândă produsele la un preț bun care să le asigure un start bun”, a vorbit Stroescu despre obiectivul principal al Camerei Agricole Naționale.

    Criticați de Laurențiu Baciu, președintele LAPAR

    Demersul coordonat de Stroescu, președinte al Asociației Producătorilor Agricoli din Mehedinți, nu se bucură de susținerea organizațiilor profesionale din sectorul agricol. Astfel, nu doar că liderii aleși ai Camerelor Agricole nu au reușit încă să obțină finanțare pentru a-și desfășura activitatea, dar au fost aspru criticați de șeful Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, fermierul Laurențiu Baciu. Referitor la evenimentul de astăzi, acesta a declarat înainte pentru Agrointeligența: ”Nu știu exact care este tema discuțiilor, nu știu pe cine reprezintă cei prezenți. Vor fi prezenți câțiva pensionari care își vor spune punctul de vedere. Dar toate acestea nu înseamnă că reprezintă punctul de vedere al fermierilor. Îmi pare rău că ministrul Daniel Constantin a spus că va merge la toate întâlnirile la care este invitat”, spusese Baciu pentru Agrointeligența.

    Citiți și: EXCLUSIV! Război rece între Baciu (LAPAR) și Stroescu (Camera Agricolă): ”Cei care se erijează în așa-zisele Camere agricole nu-și cunosc atribuțiunile. Aceste persoane fac de râs agricultura”

    El îi acuză pe cei care ”se erijează în așa- zisele Camere agricole” că nu știu care este obiectul de activitate pe care aceste structuri ar trebui să o aibă. ”În toate declarațiile pe care le dau în mass-media, ei nu cunosc care le sunt atribuțiunile. Cred că cel mai bine ar fi să treacă la locul lor și să-și vadă de treabă. Eu cred că aceste persoane fac de râs agricultura românească, care este o ramură foarte serioasă care își dorește performanță și care nu umblă cu chinezării”, l-a acuzat Laurențiu Baciu, indirect, pe actualul președintel al Camerei Agricole Naționale, Cornel Stroescu, și pe președinții de camere agricole formate în 13 județe.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA la ovine/caprine, reguli finale: Berbecii cu origine și adeverința de la asociații – eliminate! Când se seamănă semințele de roșii Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș

    Ultimele știri

    Rezultate solide pentru Agricover în 2023 și peste 10.000 de fermieri în portofoliu O dronă militară a căzut în zona fermei Filipoiu din Insula Mare a Brăilei – primele imagini Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii