• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierul Cornel Stroescu nu face față cererii locale de ouă: ”Mergem pe calitate, nu cantitate”

    Roxana Dobre -

    Greutățile din sectorul vegetal, cum ar fi seceta și prețul mic al cerealelor, l-au determinat pe cunoscutul fermier mehedințean Cornel Stroescu să își canalizeze investițiile mai mult pe partea de creștere a găinilor, afacere din care comercializează ouă. Crescătorul a declarat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că cererea din piață este una extrem de mare și în prezent abia face față să livreze pe plan local către retailerul Carrefour. În plus, Cornel Stroescu intenționează să deschide alte trei ferme în județ și să valorifice și îngrășământul care provine sub formă de dejecții de la găini.

    Cunoscutul fermier mehedințean Cornel Stroescu a pariat pe creșterea găinilor și dezvoltarea fermei integrate de ouă, lăsând în plan secund cultura mare, din cauza concurenței ridicate și a profitabilității mai scăzute pe această zonă. În prezent fermierul derulează un proiect de 9 milioane de euro, bani care sunt utilizați pentru extinderea și modernizarea unei ferme de găini pe care o deține deja, proiect pe care preconizează că îl va finaliza la 1 septembrie 2026. În plus, Stroescu intenționează să construiască alte trei ferme de creștere a găinilor ouătoare, în acest sens având deja terenurile aferente în trei comune diferite din județ.

    Citiți și: Ferma de găini ouătoare, o afacere pe care Cornel Stroescu reușește să o țină pe profit

    Cornel Stroescu va finaliza proiectul de extindere a fermei de găină la 1 septembrie 2026

    Cornel Stroescu a declarat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că în prezent derulează un proiect de 9 milioane de euro pentru extinderea fermei de găină ouătoare din satul Bistrița, comuna Hinova, județul Mehedinți.Deși a întâmpinat dificultăți birocratice care au venit la pachet și cu lipsuri financiare, cum ar fi aprobarea greoaie a unui împrumut bancar, fermierul este optimist și preconizează că investiția va fi cu totul finalizată la 1 septembrie 2026.

    ”Eu acum mă axez pe extinderea de 9 milioane de euro pentru ferma de găini ouătoare. Am lăsat cumva în plan secund ferma vegetală deși nu am renunțat cu totul la cultură mare pentru că trebuie să producem pentru hrana găinilor. Eu cred că piața aceasta agricolă este ca într-un stup, fiecare are locul lui și trebuie să producă. Pe cultură mare sunt foarte mulți fermieri iar pe zona de zootehnie există loc. Degeaba producem cereale dacă nu investim și în zona de zootehnie să și consumăm cerealele. Eu după ce voi finaliza această investiție de 9 milioane de euro voi avea nevoie de 10.000 de tone de cereale pe an și atunci ajutăm și fermierii din zonă pentru că nu vrea nimeni să cumpere, aici în județ sunt două ferme de porci și eu cu ferma de păsări, în rest nimeni. Într-un județ în care în fiecare comună aveai fermă de porci și de vaci, cel puțin pe partea de sud”, a spus Cornel Stroescu.

    Conform acestuia, în ferma deja existentă investește peste 9 milioane de euro într-o extindere bazată pe producție de ouă, folosind cerealele cultivate pe terenurile proprii pentru furajare. Investiția beneficiază de o finanțare prin legea 227 (40% fonduri naționale, 60% credit bancar), fără fonduri europene, și respectă cele mai stricte norme europene de biosecuritate și bunăstare animală.

    Ferma funcționează integrat: cerealele proprii asigură hrana pentru găini, iar ouăle obținute – aproximativ 15.000 de ouă pe zi – sunt livrate local, în special prin rețeaua Carrefour prin cooperativă sub brandul ”De la noi din Mehedinți”. Ouăle provin de la găini crescute la sol, pentru care calitatea vieții și alimentației este o prioritate, fapt ce generează un randament ridicat și apreciere din partea consumatorilor locali.

    Citiți și: Cornel Stroescu vrea să-și extindă ferma de găini: ”Am fost la bănci să iau credit pentru investiții”

    Ferme de găini ouătoare în alte trei comune din județul Mehedinți 

    Fermierul din județul Mehedinți  dezvăluit că pregătește alte trei ferme în trei comune diferite din județ, având deja terenurile aferente pentru aceste proiecte, cu investiții estimate la circa 10 milioane de euro/fermă. Infrastructura va include spații pentru procesarea ouălor (inclusiv pentru industria alimentară și sportivi), gestionarea și valorificarea dejecțiilor ca îngrășământ ecologic și chiar abator propriu pentru sacrificare.

    ”Noi ne bucurăm că putem crea locuri de muncă, că susținem mediul rural care este în multe zone în moarte clinică. Dar dorim să fim și susținuți pentru că fermierii se zbat zilnic să producă, să facă ceva pentru țara aceasta și să rămână ceva în urma lor. Noi în fermă vindem ouăle și sincer vă spun că în piață există mare cerere, ar fi loc de mai mult. Noi, spre exemplu, la orele 14.00 nu mai avem ouă, deja sunt vândute pentru că exact cum am spus mergem pe calitate, nu cantitate. Și aici este cumva și un secret ar reușitei pentru că multe ferme din afară au dezvoltat boli specifice păsărilor pentru că au vrut să producă mult. La finalul ciclului de producție, găinilor noastre ajung la gospodari, aici local, unde mai ouă câțiva ani. De asemenea, ne propunem să procesăm și dejecțiile, să fie utilizate în agricultura ecologică”, a mai explicat fermierul pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO. 

    Puicuțele Lohmann Brown  din ferma lui Cornel Stroescu provin de la un producător din Satu Mare iar conform ”ghidului” producătorului produc  cam 310-314 ouă în 365 de zile, circa 6 ouă din 7 zile. ”Din săptămâna 20 până când încep să ouă, până la săptămâna 30, produc o medie de 60%, de la 20% până la 50%, o medie de 90%. Dar bineînțeles trebuie să le asiguri condiții, la noi sunt temperaturi constante atât vara cât și iarna, hrană de calitate, condiții de bunăstare sporite. Cerealele sunt trecute printr-un selector și facem analize la porumb, grâu, floarea-soarelui, absolut tot ce intră în fermă. Iar asta se vede în calitate, oamenii s-au obișnuit cu produsele bune și vreau să vă spun că noi nu facem față cererii, la ora 14.00 nu mai avem ouă, și producem 15.000 pe zi și sunt consumate”, a mai menționat Cornel Stroescu.


    Te-ar mai putea interesa

    Mușuroirea trandafirilor toamna – când și cum se face Schimbare majoră la subvenția APIA pe lucernă. Sprijinul cuplat la peste 13 ha, numai la fermierii cu animale Subvenția APIA pe pârloagă scade la 20 euro/ha. Emil Dumitru, MADR: La o fermă de 100 ha, plată de 1.000 euro/ha pârloagă

    Ultimele știri

    S-a ajuns la un acord pe simplificarea PAC! Noile reguli care intră în vigoare pentru fermieri de anul viitor Tehnologia de preinoculare WaterAbsorb. 10 întrebări și răspunsuri O companie din Germania vrea să facă în România o investiție uriașă în zootehnie