• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AFIR: 30 noiembrie – termen FINAL pentru fermierii care au proiecte cu fonduri din PNDR

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Termenul pentru depunerea ultimei tranșe de plată a fost extins până la cel mai târziu 30 noiembrie 2025 pentru beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR), care au primit aprobarea pentru prelungirea duratei de implementare conform solicitării pe care aceștia au depus-o la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

    „Extinderea termenului de implementare a proiectului și pentru depunerea ultimei tranșe de plată până la cel mai târziu 30 noiembrie 2025, chiar dacă pare că aduce doar o scurtă prelungire, le oferă beneficiarilor timpul necesar pentru a finaliza ultimele etape ale proiectelor în condiții bune. La nivelul AFIR implementăm imediat această decizie, astfel încât fiecare beneficiar care are un proiect de investiții aflat în derulare să poată avea continuitate. Extinderea duratei de implementare a proiectului, respectiv depunerea ultimei tranșe de plată, se va realiza fără a mai fi necesară formularea unei solicitări de către beneficiari”, a precizat Adrian Chesnoiu, Directorul general al AFIR.

    Adrian Chesnoiu, director AFIR

    Termenul maximal de 30 noiembrie 2025 reprezintă data limită până la care pot depune on-line pe www.afir.ro cererea de plată finală doar beneficiarii care au contracte de finanțare cu durata maximă de execuție stabilită la data de 31 decembrie 2025.

    Te-ar mai putea interesa

    Un specialist din piața cerealelor explică de ce grâul este scump pe bursă, dar ieftin în gospodăria fermierului La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027

    Ultimele știri

    Austeritate pentru Agricultură? Tanczos Barna: Zero lei pentru sprijinul urgent de care au nevoie fermierii! Noi focare de variolă ovină și caprină grăbesc vaccinarea într-un județ cu 270.000 de animale Moscova nu vede nicio perspectivă de reînnoire a acordului cu Ucraina privind cerealele Guvernul a aprobat schema pentru plata despăgubirilor de secetă Weekend cu ploi în toată țara și ninsori la munte. Cod galben emis pentru cinci județe