AIPROM avertizează: Utilizarea produselor neautorizate, chiar și de origine biologică, poate avea consecinţe negative!

Membrii Asociației Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) aduc precizări cu privire la aplicabilitatea OUG 53/2025, în contextul în care legea pentru aprobarea ordonanței de urgență a creat discuții aprinse în Parlament.
Pentru prima dată după mulți ani, OUG 53/2005 asigură armonizarea la nivel național a legislației Uniunii Europene (UE), inclusiv a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 privind introducerea pe piață a produselor de protecție a plantelor, arată AIPROM în cadrul unui comunicat de presă.
OUG 53/2025 stabilește cadrul de reglementare privind fabricarea, ambalarea, etichetarea, depozitarea, comercializarea, importul, exportul și utilizarea produselor de protecție a plantelor pe teritoriul României. OUG 53/2025 nu reglementează autorizarea produselor de protecție a plantelor. Autorizarea produselor de protecția plantelor este reglementată la nivelul UE prin Regulamentul UE 1107/2012, cu aplicabilitate directă în legislația din România.
”La Art. 2.1 şi Art 2.2 al Regulamentului UE 1107/2009 (Domeniul de aplicare) se specifică clar că, “prezentul regulament se aplică produselor care constau sau care conțin substanțe active, agenți fitoprotectori sau agenți sinergici” şi se aplică “inclusiv microorganismelor care exercită o acțiune generală sau specifică ȋmpotriva organismelor dăunătoare sau asupra plantelor”,” explică AIPROM.
Tranziția către tehnologii mai ecologice reprezintă un obiectiv și angajament prin care companiile producătoare de produse de protecție a plantelor convenționale investesc pentru dezvoltarea și producerea de produse biologice de protecție a plantelor, arată sursa citată care punctează că ”în România agricultura ecologică reprezintă un procent mic din totalul suprafeței agricole cultivate (estimat sub 5-10% în 2024), iar ponderea produselor biologice de protecție a culturilor este sub 10-15% din piața totală, fiind orientate în principal către culturi horticole de mare valoare (sursă Fortune Business Insights). Sectorul nostru, format din companii de cercetare și dezvoltatoare de produse de protecție a plantelor convenționale, s-a angajat să investească 4 miliarde de dolari până în 2030 în dezvoltarea de biopesticide”.
Companiile membre AIPROM arată că investesc susținut în dezvoltarea de biopesticide microbiene (bazate pe bacterii, ciuperci sau viruși) ca parte a portofoliilor lor de protecție durabilă a culturilor: ”Enumerăm doar câteva exemple de tehnologii dezvoltate de membrii noștri,:
– biofungicide/bactericide utilizate pe scară largă, pe bază de Bacillus subtilis, B amyloliquiefaciens, B pumilus, Bacillus atrophaeus, Aureobasidium pullulans, Trichoderma asperellum, T harzianum, T atroviride utilizate împotriva diferitelor boli la pomi fructiferi, arbuşi fructiferi, legume și culturi de câmp;
– bioinsecticide/bionematicide/bioacaricide pe bază de B. thuringiensis, Beauveria bassiana, Cydia pommonella granulovirus, Paecilomyces fumosoroseus utilizate frecvent pentru controlul dăunătorilor la toate culturile şi pentru alte domenii precum silvicultură sau spații verzi şi grădini publice”
”Devine foarte clară, prin câteva exemple date anterior, preocuparea noastră pentru crearea unor alternative pentru o agricultură durabilă inclusiv cea ecologică dar, în același timp, rămâne la fel de importantă evaluarea riscurilor oricăror produse având inscripționat pe etichetă denumirea de produs de protecție a plantelor. Chiar dacă un produs este clasificat ca fiind cu risc scăzut, denumirea în sine reprezintă un statut de reglementare care trebuie dovedit prin intermediul datelor specifice descrise în legislație. Este cunoscut şi documentat ştiinţific faptul că utilizarea produselor de origine biologică (virusuri, bacterii, ciuperci), fără o evaluare a riscurilor, poate avea diverse consecinţe negative: lipsa de eficacitate, fitotoxicitate, toxicitate asupra oamenilor, animalelor şi mediului, dezechilibre biologice, asemănătoare cu cele ale produselor de sinteză”, avertizează organizația.
AIPROM: ”Riscul nu este automat absent în cazul produselor biologice”
Riscul nu este automat absent în cazul produselor biologice, contaminarea accidentală, etichetarea greșită, formularea incorectă, instabilitatea depozitării sau declarațiile neautorizate prezintă în continuare riscuri pentru utilizatori, consumatori, culturi sau mediu. Utilizarea unui produs biologic destinat şi promovat pentru protecţia plantelor, fară o evaluare şi autorizare prealabilă, poate crea aceleaşi riscuri ca un produs de sinteză, mai semnalează AIPROM.
”Actuala reglementare europeană aplicabilă în toate statele membre, inclusiv în România, în baza căreia substanța și produsul de protecţie a plantelor de origine biologică destinate protecției plantelor sunt evaluate, asigură criterii și expertiză adecvate naturii și modului său de acțiune. ca urmare a preocupărilor la nivelul UE de a simplica cadrul de autorizare a produselor biologice, la 16 decembrie 2025, Comisia Europeană a propus pachetul de simplificare Omnibus „Food and Feed” , privind siguranța alimentelor și a furajelor. Așa cum este descris mai detaliat în documente ale Coaliției pentru Biocontrol, și industria noastră susține diversele propuneri ale Comisiei Europene de modificare a Regulamentului (CE) 1107/2009 pentru a simplifica procesul de introducere pe piață a produselor de biocontrol fitosanitar și pentru a alinia mai bine cadrul de reglementare la natura produsului de biocontrol”, arată sursa citată.
”Cadrul de reglementare actual stabilit prin OUG 53/2025 asigură condiții de concurență echitabile pentru toți operatorii economici care introduc pe piață produse pe a căror eticheta este menționată o categorie de produs fitosanitar/ produs pentru protecţia plantelor precum și măsuri pentru o protecție adecvată a oamenilor, animalelor și mediului înconjurător. Excluderea din procesul de autorizare a anumitor categorii de produse destinate protecţiei fitosanitare, exclusiv în baza riscului perceput de producătorul/ comerciantul produsului, ca fiind mai mic, crează inconsecvențe juridice și distorsiuni grave ale pieței, riscuri pentru consumatori, fermieri și mediul înconjurător.
Unul dintre obiectivele principale ale prevederilor OUG 53/2025 este combaterea produselor ilegale și contrafăcute. Introducerea unor sancțiuni mai aspre, invocate cu conotații de persecuție a unor categorii de actori de pe piață, nu sperie pe cei care respectă legislația și doresc să se păstreze în cadru legal. Cel puțin 14% dintre pesticidele utilizate astăzi pe câmpurile din UE sunt ilegale, o cifră care a crescut de la aproximativ 10% în 2015. În anumite zone din Europa de Est, acest număr ajunge până la 25%, indicând o problemă severă și localizată cu produsele de contrabandă și contrafăcute.
În România, deja din 2021 un studiu indică că pesticide neautorizate au fost detectate în 12% din probele de pe piața românească. Mediul online destinat fermierilor este inundat cu anunțuri și oferte de produse ilegale, interzise demult în UE, și implicit și în România. S-a dovedit că o legislație blândă a permis proliferarea unui mod criminal de a convinge unii fermieri să încalce legea, să își pună în primejdie culturile, terenul agricol, viața lor și pe a consumatorilor de produse tratate cu produse neevaluate, cu risc necunoscut sau retrase din piaţa UE. Printr-un sistem de control unificat și reglementarea fermă a comerțului cu produse de protecție a plantelor se va consolida transparența pieței și vor fi protejați toți operatorii legitimi, inclusiv producătorii de soluții biologice.
Este important de menționat că, adoptarea acestei ordonanțe este un jalon în aderarea României la OECD, statut fără de care România nu poate avea laboratoare acreditate BLP (Bune Practici de Laborator), acreditare necesară pentru efectuarea studiilor ce obligatoriiconform cerințelor Regulamentului (CE) nr. 1007/2009 pentru autorizarea unui produs de protecția plantelor.
Industria de protecția plantelor din România consideră că adoptarea OUG 53/2025 reprezintă un pas înainte făcut de legiuitor pentru susținerea utilizării durabile a produselor de protecția plantelor.Adaptându-se la realitățile actuale legislative, sociale şi politice, OUG 53/2025 asigură:
• trasabilitatea și transparența pieței;
• controlul calității și prevenirea produselor contrafăcute;
• protecția fermierilor, a consumatorilor și a mediului;
• concurența loială între toți operatorii activi pe piața românească.
AIPROM colaborează cu instituțiile din zona agriculturii, cu autoritățile de aplicare a legii, oferind instruire cu privire la aplicarea cadrului legal național, inclusiv OUG nr. 53/2025 şi Regulamentul 1107/2009.
Obiectivul nostru comun rămâne clar: asigurarea unor soluții de protecție a plantelor sigure, eficiente și conforme cu legislația, promovând în același timp cercetarea, inovația și sustenabilitatea în agricultură, indiferent de natura ei, biologică sau de sinteză”, mai arată AIPROM în cadrul comunicatului de presă.









