Creșterea animalelor

Cine este vinovat pentru transportul de ovine întors din Iordania? Odată predate animalele, crescătorii nu mai au nici un control

Cazul transportului de 13.000 de ovine lăsate fără apă și hrănă timp de 8 zile, cât ține drumul până în Iordania, a șocat pe toată lumea care a citit ieri informația în Agrointeligența. Prima reacție au avut-o crescătorii de ovine, care se plâng că odată semnat contractul cu traderii arabi, nu mai au nici un drept să ceară socoteală privind soarta animalelor.

Toți crescătorii de ovine cu care am vorbit ieri – mai mari sau mai mici, spun că transportarea animalelor fără a le asigura apă și hrană este un act de cruzime. Mai mult, ei suspectează că în locul greutății care ar fi trebuit să asigure bunăstarea animalelor, traderii au preferat să burdușească vaporul cu mioare. Calculul intermediarilor a dat greș pentru că, din cauza condițiilor…inumane, 40% din animale au murit până să ajungă în Iordania, ceea ce a făcut ca autoritățile de acolo să întoarcă din drum transportul.

Cel mai probabil, animalele vii au fost aruncate în mare

Este greu de crezut că aceiași oameni care au ținut oile 8 zile fără apă și fără hrană vor avea inimă să aducă animalele înapoi în România, cu șanse oricum minime ca efectivul rămas încă în viață să reziste încă o săptămână pe apă. Foarte probabil că toate animalele au fost aruncate peste bordul vasului imediat ce acesta a ieșit în larg, scutindu-se astfel cheltuielile unui drum până la Constanța, unde animalele ar fi fost, mai mult ca sigur, abatorizate după o perioadă de carantină.

Reporterii Agrointeligența au reușit ieri să ia legătura cu vicepreședintele Romovis, Cristian Butnariu pentru a afla care este poziția oficială a celei mai mari organizații de crescători de ovine din țară. Fermierul ne-a declarat că a aflat de transportul de ovine întors din Iordania, din informațiile vehiculate în presă, deoarece federațiile și asociațiile nu sunt implicate în intermediera acestor trasporturi, cei care se ocupă sunt traderi de origine arabă.

Transportul este intermediat exclusiv de traderi arabi sau iordanieni

În opinia lui Butnariu, responsabili pentru eșecul acestui trasport sunt traderi care au preluat animelele și care trebuiau să le asigure acestora suficientă hrană și apă pe tot parcursul transportului, dar și autoritățile competente din România care au eliberat avizul de transport al animalelor vii către țările arabe.

DSC_0712

“Federațiile și asociațiile nu participă în nici un fel la exportul de ovine din România către țările arabe, pentru că nu există legături directe între asociații și cumpărătorii arabi sau irodanieni. Pentru intermedierea vânzării se folosesc numai traderi care au cetățenie arabă și care au legături formate cu cumpărătorii din țările arabe”, a declarat pentru Agrointeligența Cristian Butnariu, vicepreședintele Federației Romovis.

Crescătorii de ovine sunt plătiți înainte de transport

Fermierii care își trimit oile către țările arabe primesc banii, pe bază de contract, atunci când trader-ul vine și ia animalul din bătătura crescătorului. “Fermierii nu au legătură directă cu locul unde ajung animalele în așa fel încât ei nu sunt nevoiți să aștepte să primească banii după ce animalele ajung în țările arabe, fermierii primesc banii înainte. Din câte cunosc eu fermierii care și-au trimis oile în Iordania nu au înregistrat pierdere, pentru că au primit banii pe animele atunci când au fost preluate de trader”, ne-a spus crescătorul de ovine din județul Giurgiu, despre reglementările contractuale ale acestor vânzări.

Traderii sunt responsabili de moartea oilor

Cei care trebuie să-și asume toată responsabilitatea transportului și ajungerea animelelor la destinație, în condiții bune de sănătate sunt traderii. “În mod evident faptul că traderii au exportat un număr așa de mare de animale – 13.000 de capete reprezintă un transport foarte mare, din care au murit o mare parte din ele, afectează foarte mult imaginea crescătorului de ovine din România. Nu cred că această problemă ar putea destabiliza legăturile cu exportul pentru că, așa cum se arată și în comunicatul celor din Iordania este vorba de un caz de rele tratamente aplicate animalelor, mortalitatea nu a fost cauzată de vreo bolă sau virus, totul a pornit din cauza faptului că animalele nu au avut suficientă hrană și apă”, a adus precizări fermierul Butnariu. .

La DSV Constanța, telefonul sună ocupat

Crescătorul de ovine este de părere că, acești traderi au primit mult prea ușor toate avizele necesare din partea autorităților competente pentru a transporta aceste animale. “Autoritățile care au dat aviz pentru plecarea acestor ovine din portul Constanța ar trebui trase la răspundere. Cei resposabili cu eliberearea acestor documente necesare pentru a trasporta animale vii, trebuiau să se asigure că oile vor avea suficientă hrană și apă pe parcursul transportului, fară această asigurare, teoretic, traderul nu trebuia să primească aviz. Presupun că odată ce eliberezi un aviz de transport pentru o perioadă atât de lungă te-ai asigurat că animalele vor beneficia de tot ce au nevoie pentru a ajunge în stare bună la destinație”, ne-a spus vicepreședintele Romovis, despre cei care sunt direct responsabili de moartea acestor animale.

În încercarea de a obține o poziție oficială în acest sens și de la DSV Constanța, reporterii Agrointeligența au îcnercat ieri în zadar să ia legătura cu un reprezentant. De fiecare dacă când am sunat pe numerele indicate pentru relația cu publicul sau sesizări, tonul de ocupat ne indica fie o activitate intensă, fie…o ”defecțiune tehnică”.

Foto: www.fabricadecarne.ro



 

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru telefoane Android și iPhone!


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!