• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Scandalos: Fermierii români – cu cerealele blocate! Toate trenurile de marfă au fost alocate grâului din Ucraina

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Blocaj la transportul de cereale pe calea ferată. Vasile Balcan, fermier din zona Moldovei și administrator la Marsat SA Roman, a declarat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că toți fermierii din zona Moldovei reclamă blocaje majore în transportul feroviar al cerealelor către Constanța, în plină perioadă de recoltare. Potrivit agronomului, trenurile programate pentru transporturile interne nu mai sunt onorate, în timp ce operatorii feroviari ar acorda prioritate transporturilor de cereale provenite din Ucraina.

    Vasile Balcan a declarat astăzi, joi – 13 august, pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că situația pune presiune atât pe contractele de livrare ale fermierilor, cât și pe capacitățile de depozitare și fluxul financiar al exploatațiilor agricole.

    Citiți și: Prețurile la îngrășăminte au explodat. Vasile Balcan: Ureea a ajuns la 720 euro/t, nitrocalcarul la 1.900 lei/t, fără TVA

    Vasile Balcan, fondatorul Marsat Roman
    Vasile Balcan, fondatorul Marsat Roman

    ”Practic, începusem destul de bine campania. Am avut planificate, de exemplu, pe 27 și 29 iulie două trenuri, care erau așteptate în gară. Efectiv, a apărut problema Ucraina și s-a terminat. De atunci vorbim în gol, nu ne mai bagă nimeni în seamă. Eu am luat toți transportatorii feroviari la rând, că avem mai multe contracte, nu numai cu unul, tot în ideea că atunci când este aglomerat unul, să ne ducem la celălalt. Dar, efectiv, și aici, la Roznov și la toate bazele acestea care le avem din zona Moldovei, n-am mai putut să încărcăm nimic. În plus mai avem altă problemă, din cauza întâmplărilor cu falimentele care s-au întâmplat, nu mai dă nimeni avans pe certificat de depozit. Și, efectiv, am ajuns într-o fază de blocaj. Noi am plătit producătorilor agricoli achiziția, mai departe nu încasăm. Și nici nu livrăm. Cauza? Am aflat că se cară de la Siret, deci toate trenurile sunt trimise acolo, probabil Ucraina a dat un preț mai bun la transport. Nu știu exact aici tariful. Noi, oricum, avem niște contracte încheiate. Cert e că nu ne mai onorează nici un contract de livrare. Deja, toți avem termene de livrare, care expiră, dar să nu mai primim nimic este revoltător. Am luat toate silozurile din jur și nimeni nu a primit nici un tren”, a declarat Vasile Balcan pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO. 

    Citiți și: Consiliul Concurenței: Amenzi de 83,2 milioane de lei pentru 21 de companii din agribusiness

    Transportul rutier ar dubla costurile. Rapița riscă să fie urmată de blocaje la floarea-soarelui

    În lipsa trenurilor, transportul rutier nu reprezintă o alternativă viabilă pentru cantitățile mari de cereale, a avertizat Vasile Balcan. Costurile ar crește semnificativ, iar traficul rutier ar fi suplimentar afectat.

    „Cursele de la Dornești-Constanța, ca să facem pe auto, deja nu avem acoperire în cheltuieli. Plus că blocăm șoselele, sunt multe lucruri care afectează. Iar tariful de la 110 se duce la 200. Problema afectează mai multe puncte de încărcare și depozitare din Moldova, inclusiv Roman, Roznov și alte baze din regiune. Eu am la livrare acum cel puțin 12.000 de tone de produs. Asta înseamnă întârzieri de plată la creditul care e la bancă. Creditele nu mai sunt acum cu dobânzi de 2-3%. Ai ROBOR-ul plus 1-2%, plus celelalte comisioane. Deci sunt valori mari pe care nu le câștigi nicicum”, a mai avertizat fermierul.

    Fermierul a avertizat că problema devine cu atât mai gravă cu cât începe recoltarea altor culturi. Rapița ar fi trebuit deja livrată, iar în perioada următoare urmează floarea-soarelui.

    „Rapița trebuia să o trimit deja de vreo trei săptămâni, să-i fac livrarea. O să înceapă zilele următoare floarea și atunci nu avem spații blocate. Banii care nu-i avem în rulaj. Blocarea spațiilor de depozitare poate afecta întregul flux al campaniei agricole, deoarece noile recolte nu pot fi preluate în condiții normale dacă marfa veche nu este evacuată. Noi am ieșit la unele contracte din termenul de livrare. Moldova toată e afectată. Până la Botoșani, Suceava, n-au primit niciunul. Toate silozurile din zonă n-au mai primit un tren. Am aflat și noi așa neoficial că s-au stabilit culoare de transport pentru Ucraina și cu prioritate”, a mai spus Vasile Balcan.

    Vasile Balcan: Ministerul Transporturilor trebuie să facă lumină

    Fermierul din zona Moldivei a menționat că au fost purtate discuții la București pentru deblocarea situației. Reprezentanți ai sectorului agricol ar fi avut întâlniri cu oficiali ai Ministerului Transporturilor.

    „Există și acum delegați la București care au avut ieri discuții și astăzi la Ministerul Transporturilor. Promisiuni sunt. Ministerul Transporturilor trebuie să facă lumină. Trebuie să ne lase și pe noi, pe fermierii români, să cărăm și să ne desfășurăm activitatea”, a concluzionat Vasile Balcan.

    Te-ar mai putea interesa

    O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Ajutorul de stat pentru fermieri care ar putea scădea din cauza numărului mare de cereri Piața laptelui din UE își schimbă direcția, iar fermierii au de câștigat din contextul actual Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Ionică Sterp nu crede că exporturile de ovine vii se vor relua prea curând. Termenul estimat de oier