Plantațiile de Goji în România. Mit sau o cultură cu real potențial productiv?
Daniel Befu -
Zeci de site-uri abundă în oferte pentru cumpărarea de semințe și butași de goji, ori în consultanță pentru înființarea de plantații și în considerații laudative la adresa acestui fruct. Agrointeligența a încercat să afle pe bune cum “se simte” în România această specie, cine a adus-o și cât de mult s-au răspândit aceste plantații pe teritoriul national, dacă există o sursă de butași cerificați, care sunt producțiile ce pot fi obținute în România și riscurile la care se expun cumpărătorii de goji uscat importat din China și comercializat în magazinele naturiste.
Claudia Ioana Mencinicopschi, fiica celebrului profesor Gheorghe Mencinicopschi, și-a făcut teza de doctorat studiind adaptabilitatea în țara noastră a două soiuri de arbuști de goji (den. lat. specia Lycium barbarum L., familia Solanaceelor), aduși din China.
În cadrul documentării temei de cercetare, Ioana Mencinicopschi a descoperit cu uimire că o varietate a exoticului fruct minune ce crește pe versanții Everestului și considerat ca având originile în Tibet, se găsește bine mersi și în flora spontană din România, fiind cunoscut din moși strămoși: “Planta am constatat că există și la noi, numai că noi o cunoaștem sub denumirea de «cătină de garduri», cel puțin în zona de est. Eu am făcut stagiul în Iași în cadrul doctoratului, unde am observat că există în flora spontantă. Este aceeași specie, dar e un soi diferit. Nu am studiat foarte mult pe partea aceea, dar din câte știu ea a existat în câteva din preparatele tradiționale, dar mai mult în zonele unde ea se găsea spontan. Problema e că marea majoritate a persoanelor n-au considerat-o chiar o plantă cu virtuți pozitive, pentru că face mărăcinișuri, mai ales în zonele din Deltă, pentru că este o plantă care are o vigoare destul de bună și chiar a căpătat o faimă, deși pe nedrept, că ar fi invazivă. Însă nu e adevărat, e o plantă cu creștere viguroasă, dar nu este invazivă. Subliniez, e o distincție între soiul autohton de goji și soiurile cultivate. Soiurile cultivate nu au această caracteristică, această diferență de calitate și nutrițională. La varietatea românească din flora spontană fructul este mai mic și poate să devină amărui, ceea ce nu e cazul la soiurile special obținute pentru masă. Această varietate românească n-a fost cultivată decât ca plantă ornamentală la noi”.
În timp ce noi ne luptam cu mărăcinii, la celălalt capăt al lumii, Lycium barbarum L. era considerat o specie importantă în Medicina Tradițională Chinezească (MTC), arbustul fiind denumit „Gou Qi” în cultura chineză.
Cine a adus goji-ul chinezesc în România?
Prima plantație de goji a fost înființată în România la Ciuperceni (Satu Mare) în noiembrie 2011, pe 2 hectare, de un antreprenor în construcții din Carei, Emeric Kolbaszer. Acesta a primit 50.000 semințe de goji de la fiul său care activează în domeniul construcțiilor pentru mine de diamant și aur din nordul Canadei. Kolbaszer a optat pentru o plantație bio semiintensivă, cu o densitate de 1.200 arbuști la hectar.
Fermierul s-a școlit în prima fază pe internet, ca să înțeleagă mai bine particularitățile plantei, lovindu-se adesea de informațiile înșelătoare ale site-urilor chinezești, care, în opinia lui Emeric Kolbaszer, induc în eroare pentru că “n-au nevoie de concurență”. Investiția totală a lui Emeric Kolbaszer a fost de 200.000 euro, conform spuselor sale și include nu doar plantația de două hectare, ci și pregătirea altor 10 hectare pentru plantat, cu îngrădire, instalații de picurare, material săditor și drumuri de acces.
În paralel cu fermierul din Satu Mare, dar pe altă filieră, Ioana Mencinicopschi introducea în România câteva plante de goji aduse direct din China, pentru studiile sale doctorale desfășurate în intervalul 2010-2014, pe care le-a plantat în cadrul câmpurilor de cercetare ale USAMVB: ”Am avut undeva între 27 și 30 de plante. Între timp unele care nu s-au putut adapta, au murit, cele mai multe au prins și am reușit să-mi fac testele pe ele. Materialul vegetativ l-am adus din China. La o varietate plăntuțele au fost de un an și la celelalte au avut 6 luni. M-a ajutat cineva să le aduc de acolo și a garantat pentru ele. Dat fiind că ele au venit via Ungaria, am cerut toate actele de la crescătoria din China de unde le-am procurat. Nu au dorit să-mi dea actele. Le-am explicat că nu fac nimic comercial cu ele, dar mi-au spus că dânșii nu vor să riște și nu au vrut să-mi dea date despre plante. Atitudinea lor spune foarte multe. Realmente am avut probleme și am observat că opacitatea informațională e o problemă dominantă în cazul acestei plante. Chinezii se tem de o concurență. Cel puțin acesta a fost cazul meu. Mi-au spus că le este frică să nu fac și eu aici propria plantație și că, de fapt, le preiau plantele în scop comercial și nu de cercetare- educațional”.
Ce producție dă un arbust de goji în România
Arbuștii din câmpul de cercetare al USAMVB s-au bucurat de atenție specială, fiind parte a unui proiect de cercetare, și au generat producții notabile. Producția totală de fructe în primul an (2011) a fost de 1.343,16 g în al doilea an de la plantare (2012) a fost de 6.512,13 g, iar în al treilea an (2013), cantitatea de 9.692,16 g. Extrapolând datele pentru o suprafață de un hectar, cu o densitate de 2.500 de arbuști plantați, producția de fructe obținută pe soiul cel mai productiv dintre cele două testate, a fost de 84,75 kg/ha în primul an, de 890,35 kg/ha în 2012 și de 1.318,65 kg/ha în 2013. Cel de-al doilea soi chinezesc de goji testat, care nu s-a adaptat la condițiile din România, a dat rezultat semnificativ mai slabe, generând producții de doar 6,7 kg/ha în primul an, de 126,93 kg/ha în anul doi și de 222,3 kg/ha în anul trei. Ioana Mencinicopschi nu a putut compara producțiile experimentale cu cele din țara de origine, China, deoarece datele despre materialul genetic sursă i-au lipsit cu desăvârșire. Concluziile studiului tinerei cercetătoare sunt pozitive: “Se poate afirma că specia Lycium barbarum L. poate fi cultivată cu succes pe teritoriul țării noastre, ea prezentând în cadrul lotului experimental o dezvoltare normală (similară cu cea descrisă în literatura de specialitate)”.
Pe cealaltă filieră, Emeric Kolbaszer, constructorul sătmărean convertit în fermier, a cules în anul 2012 o recoltă încurajatoare, însă apoi totul s-a năruit în urma unui atac extensiv de ciuperci și insecte pe care nu a știut cum să-l gestioneze: “În primul an se rupeau copacii de rod de la plantare am avut în jur de 300 kg și am spus că în anul doi, în 2013, voi da lovitura, voi avea o tonă, două. Când eram liniștit că rup gura târgului a apărut boala asta și nefiind de specialitate nu mi-am dat seama cu ce trebuie tratat. În două săptămâni mi-a decimat plantația și într-o lună de zile deși am stat în genunchi mai mult decât Papa de la Roma și dădeam cu pensula sulfat de cupru pe coajă, am belit-o, i-am dat bandaj pe bază de cupru ca să-i salvez, dar după o lună de zile nu i-aș dori nici la dușmanul cel mai crâncen, starea aia emoțională, din momentul când a trebuit să scot afară și să ard pomișorii, ca să scap de boala asta. Din 2.500 de plante, am rămas cu o sută și ceva. Munca a trei ani și banii enormi investiți, să-i tai și să le dau foc. Atunci la propriu am căzut în depresie. Însă am avut șansa că puținele plante care au rezistat au devenit imune la cancerul goji și au stat la baza selecției pentru reînființarea plantației, pe care am reușit-o în 2014”.
La a doua încercare, sătmăreanul a cerut ajutorul cercetătorilor de la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Pomicolă Cluj și, ulterior, al unui centru din Austria pentru a face clonări in vitro ale plantelor care au căpătat rezistență naturală la atacul dăunătorilor și pentru a fi sigur că plantează doar arbuști liberi de agenți patogeni.
Se recoltează goji în România? Dacă da, nimeni nu știe cât
MADR a comunicat revistei Agrointeligența că nu deține date despre răspândirea plantațiilor de goji, nici a vreunei producții autohtone. Prof. univ. Dorel Hoza de la Facultatea de Horticulută a USAMVB, ne-a declarat că informațiile despre acest subiect sunt puține și haotice, fiind o cultură în stadiul de pionierat: “Date statistice nu avem, pentru că în statistică nu apare, dar sunt interese la nivel de amatori. Deci cam de doi ani a început să se producă la noi material săditor sporadic. Ar fi însă bine ca materialul să fie controlat, pentru că de obicei toate necazurile mari care au venit ca boli și dăunători, au venit la început pe material din import, pentru o specie sau o alta. Dacă e un material trecut prin carantină și este verificat este în regulă. Dacă vine așa, pe sub mână, poate să vină cu necazuri. Nu știu dacă are ceva boli de carantină”.
Asociație de ”gojinari”
Fermierul Emeric Kolbaszer a realizat în jurul său o primă asociație a cultivatorilor de goji bio, numită Goji Land, cu 30 de membri în județele Suceava, Dolj, Galați, Dâmbovița, Telorman, Cluj, Bihor, Timiș, Mureș, iar în Satu Mare sunt 7 cultivatori. Cumulat, fermierii din asociație dețin 30 de hectare de plantații de goji. Membrii asociației sunt dintre cei care au apelat la consultanța lui Emeric Kolbaszer, care i-a învățat cum se fac pepinierele de material săditor și cum se pregătește terenul. De asemenea, ca să poată să-și genereze singuri materialul săditor, le-a oferit și câte 50-100 de plăntuțe libere de boli, ce au ca bază genetică de selecție arbuștii care au supraviețuit atacului de ciuperci care i-a distrus plantația în 2013. Asta deoarece știe cât de greu e să obții o plantație de goji pornind de la sămânță: “Eu nu vând pește, eu îi învăț să pescuiască. Le dau 50-100-150 de bucăți și îi învăț cum să facă înmulțirea, cu mini-sere, ca să evite investițiile eșuate și timpul pierdut. Este o producătoare în asociația noastră, Mihaela Tache din Dâmbovița, care 2 ani de zile a tot așteptat să apară rodul și când a apărut, din 1000 de copaci plantați, i-au fructificat 15-20 de bucăți. Asta pentru că nu a pornit dintr-un soi selectat. Am văzut treaba asta, că și eu tot din semințe am pornit. Eu din 50.000 de semințe, am selectat 2.400 de copaci, din care doar 800 am plantat afară, din care am fost forțat să înlocuiesc 80%, că mi-au murit”.
Precizăm că în afară de membrii asociației Goji Land mai sunt și alți fermieri, unii dintre ei profilați pe producția de material săditor pe care-l vând celor care vor să-și înființeze plantații. Prețul unei plante poate ajunge la 10-13 euro, însă nici unul din comercianții români nu vinde material genetic certificat, riscul de a fi înșelați de comercianți care vând material genetic nevaloros fiind mari.
Emeric Kolbaszer, ajutat de cercetători de la Stațiunea de Cercetări Pomicole Cluj, depune de trei ani documentația la Institutul de Stat pentru Certificarea Semințelor și Soiurilor pentru a obține certificarea unui subsoi de goji, însă procesul “e unul anevoios”, conform acestuia. Dacă goji-ul s-ar introduce în catalogul național al plantelor din România, atunci fermierii care sunt fani goji, ar putea beneficia de fonduri UE pentru înființarea de culturi.
Uite goji, nu e goji
Până când plantațiile de goji înființate în diverse colțuri ale României vor începe să intre pe rod, nu putem vorbi de o producție autohtonă de goji. Nici măcar asociația celor 30 de fermieri nu reușește să genereze o recoltă cât de cât notabilă de fructe. În 2015 de pildă, estimările Goji Land sunt de 500-600 kg per total, iar la anul să crească la 2 tone. Până atunci, asociația are în plan să recolteze frunze pentru ceai, dar nici din acelea prea multe, adică doar vreo 200-300 kg: “Ținta de anul ăsta este ca toți care sunt membri o să aibă frunze din care facem ceai. Chiar la întâlnirea de luna trecută am hotărât ca toată lumea să strângă cât mai multe frunze. Frunzele de ceai sunt foarte căutate în casele de ceaiuri din Londra”. Perioadele de pionierat sunt totdeauna tulburi.
