Guvernul alocă 716.000 de euro pe an pentru reprezentarea fermierilor la Bruxelles. Ce organizație are prima șansă de a primi sprijin de la bugetul de stat
agrointeligenta.ro -După ce a fost publicată în Monitorul Oficial în luna martie, așa-numita lege Copa-Cogeca are în sfârșit metodologie de aplicare ce urmează să fie adoptată printr-o hotărâre de Guvern.
Actul normativ aflat acum în dezbatere publică prevede un buget anual de 3.150.000 de lei, adică 716.000 de euro (la cursul valutar curent), care să acopere integral cotizațiile și serviciile lingvistice al organizațiilor de fermieri care participă la dialogul social de la Bruxelles. De precizat că plafonul în limita căruia se decontează serviciile lingvistice pentru organizaţiile profesionale / interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar va fi de cel mult 30% din valoarea cotizațiilor.
Prima tranșă de bani ar urma să fie plătiți până la finele acestui an fiind vorba despre cel mult 550.707 lei.
Ce organizații de fermieri pot beneficia
Pentru a putea primi acest sprijin de la bugetul de stat, formele asociative din sectorul agricol trebuie să îndeplinească două condiții cumulative de eligibilitate:
– Să fie reprezentate în organizaţiile de profil din cadrul Uniunii Europene şi/sau organizaţii stabilite ca făcând parte din grupurile de dialog civil ale Comisiei Europene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.
– Să fie constituite la nivel național.
Vorbim astfel de organizații mari, cu reprezentativitate la nivel național, reprezentativitate despre care, însă actul normativ nu oferă mai multe detalii. Putem doar să spunem că, la cum se arată situația în prezent, singura organizație care se încadrează în condițiile de eligibilitate este Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), reprezentată la nivel european de către ELO – European Landowners Organization. Potrivit declarațiilor anterioare date de președintele Laurențiu Baciu, suma maximală pe care LAPAR o are de achitat către ELO nu depășește 30.000 de euro, existând o flexibilitate în plata cotizației în funcție de fiecare țară reprezentată.
Ar urma Federația Națională Pro Agro, dar acolo situația este ”în ceață” pentru că organizația nu figurează pe site-ul Copa-Cogeca și nu a achitat cotizația de membru ce se învârte la cel puțin 400.000 de euro/an. Vin apoi restul organizațiilor constituite la nivel național, însă acestea nu îndeplinesc momentan prima condiție, aceea de a avea afiliere/reprezentare la nivel european într-o structură mai mare.
Ce documente se cer pentru obținerea fondurilor de stat
a) ordinul privind recunoașterea organizațiilor interprofesionale din sectorul agricol şi agroalimentar, după caz;
b) copie a hotărârii judecătorești privind acordarea reprezentativității la nivel național pentru organizaţiile profesionale din sectorul agricol şi agroalimentar, cu mențiunea ”definitivă” după caz;
c) copie legalizată la notariat a statutului;
d) copie legalizată la notariat a actului constitutiv;
e) lista la zi a membrilor, cu informații privind adrese și date de contact, respectiv modul de organizare în structuri teritoriale, care să probeze organizarea la nivel național;
f) document, în original, care atestă reprezentarea în organizaţiile de profil din cadrul Uniunii Europene şi/sau organizaţii stabilite ca făcând parte din grupurile de dialog civil ale Comisiei Europene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, data aderării, nivelul cotizației anuale, precum și cel al sumelor reprezentând serviciile lingvistice prestate;
g) memoriu justificativ cuprinzând informații relevante cu privire la activitățile desfășurate în cadrul organizațiilor de profil din cadrul Uniunii Europene și/sau organizațiile stabilite ca făcând parte din grupurile de dialog civil ale Comisiei Europene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, în care sunt reprezentate.
Verificare atentă a sumelor primite de către fermierii
Actul normativ elaborat la Guvern prevede o serie de norme menite să evite fraudarea banilor pentru reprezentarea intereselor agriculturii naționale la Bruxelles. Astfel, sumele se virează într-un cont special, iar pentru a le obține, organizațiile trebuie să justifice banii cu facturi și alte documente de decontare. Mai mult, tot fermierii vor suporta comisioanele bancare și diferențele la conversia lei-euro, dar dacă diferența de curs este ”favorabilă”, acele sume ”în plus” se restituie în cont către MADR.
Foarte important, anual, până la data de 31 ianuarie, organizaţiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar care au beneficiat de plata cotizației, respectiv plata serviciilor lingvistice, trebuie să întocmească un raport sinteză cuprinzând activitățile pentru care au fost cheltuiți banii și rezultatele obținute la Bruxelles. ”Raportul sinteză se depune la Biroul unic din cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale până la data de 15 februarie a fiecărui an”, se arată în actul normativ supus dezbaterii publice.
Solicitarea de acoperire a cheltuielilor de reprezentare, precum și documentele anexate, se depun în perioada 1-31 decembrie pentru anul calendaristic următor. ”Prin excepție, în anul 2015 solicitarea și documentele anexate se depun în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pentru anul 2015”, stipulează documenttul. Partea bună este că plățile către beneficiari se vor face în termen de maxim 30 de zile lucrătoare de la data aprobării cererilor de plată, iar sumele și organizațiile care primesc bani vor figura pe site-ul madr.ro.
De unde vin banii
Sumele anuale necesare susținerii financiare a beneficiarilor prezentei hotărâri se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în limita plafoanelor bugetare aprobate anual cu această destinație, la Titlul 40 „Subvenţii”, articolul 40.15 „ Sprijinirea producătorilor agricoli” – proiect Hotărâre de Guvern
Lege inițiată de deputatul Liviu Harbuz
În februarie anul acesta, unul dintre proiectele legislative inițiate de către vicepreședintele Comisiei pentru agricultură, deputatul Liviu Harbuz, a fost adoptat cu unanimitate de voturi în Camera Deputaților. Actul normativ promulgat de către Președintele României în luna martie prevede acordarea unui sprijin financiar pentru federațiile agricole în scopul reprezentării lor în cadrul dialogului civil de la Bruxelles. Cu acești bani, organizațiile reprezentative la nivel național pot să își achite o parte din cheltuielile necesare participării la dialogul civil care se poartă la Bruxelles între liderii fermierilor și oficialii Comisiei pentru agricultură.
Documente utile: