• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Laurențiu Baciu, LAPAR, despre sprijinul de stat în plata cotizațiilor la Bruxelles: ”O reprezentare eficientă trebuie să se facă pe sectoare”

    Roxana Dobre -

    Nemulțumit de forma inițială și de discuțiile de la acea vreme, Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, a fost împotriva unor bani de la buget către asociațiile de fermieri pentru cotizațiile la Bruxelles. Baciu a dus o adevărată luptă ca actul normativ final să iasă în forma acum anunțată de Guvern, adică să prevadă clar că formele asociative sprijinite au reprezentativitate și, mai mult, banii sunt cheltuiți cu cap.

    “Inițial am simțit că se vroiau a fi date sume pe sub mână, cum se spune. Și sub această formă, nu sunt de acord să se dea la voia întâmplării. De fapt, în sensul acesta eu am venit la minister cu câteva propuneri care au și fost introduse în proiect. Una dintre ele se referă la reprezentativitate. Am spus clar că banii trebuie să meargă la cei cu reprezentativitate națională și internațională. În plus, am cerut să se deconteze acești bani pe seama unor contribuții evidente privind activitatea respectivei organizații la nivel european. Deci nu să fie dați banii doar ca să se plimbe cu avionul sau să se facă cumpărături de la Bruxelles”, ne-a declarat Laurențiu Baciu.

    Laurențiu Baciu este de părere că o reprezentare eficientă la Bruxelles ar trebui făcută pe sectoare.

    “Deocamdată doar noi suntem eligibili, fiind deja membri cu drepturi depline la ELO – European Landowners Organization, dar sigur că orice altă organizație se poate înscrie la formele de reprezentare din UE, pe sectorul respectiv pentru care este organizată. Cel mai bine ar fi ca organizațiile prezente să se organizeze astfel încât să reprezinte România pe sectoare de activitate ale agriculturii. Să se facă o fuziune și să se înscrie toți ca un singur membru care să reprezinte țara noastră. În funcție de sectoarele din care fiecare, să participe la lucrări. Noi de la vegetal, LAPAR-ul de exemplu, să reprezentăm România la lucrări care depind de vegetal, cel de la zootehnie la fel etc. Pentru că nu pot să știu eu mai bine decât cel care crește vaci care sunt problemele”, ne-a explicat Laurențiu Baciu.

    Liderul LAPAR spune că participând la discuțiile de la Bruxelles liderii organizațiilor pot influența sau pot face lobby pentru problema cu care se confruntă agricultura în momentul respectiv.

    “Noi am pierdut până acum foarte mult din cauză că nu am fost reprezentați la nivel european și am lăsat să decidă alții pentru noi”, crede Baciu.

    LAPAR a anunțat că va aplica pentru sprijin, dar numai cu condiția ca totul să fie transparent și eficient. ”Nu aruncăm banii de dragul de a ne plimba sau de a face cumpărături la Bruxelles. Acolo trebuie să meargă numai oameni care știu despre ce este vorba și care să se zbată pentru a obține ceva pentru fermieri”, mai spune Laurențiu Baciu.

    În prezent, LAPAR este afiliată ELO unde plătește anual o cotizație ce poate să atingă și 30.000 de euro. Președintele Laurențiu Baciu exclude momentan să facă trecerea la altă organizație reprezentativă la nivel european. “Eu știind care sunt cheltuielile reale cu aceste cotizații, apreciez că suma alocată de Guvern (716.000 de euro/an – n.r.) este suficientă. Singura condiție: ca banii să fie gestionați corect”, a reiterat liderul LAPAR.


    Te-ar mai putea interesa

    Alertă meteo de vreme severă! Ploi și căderi de grindină până vineri dimineață Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till