Agro-interviul de luni. Remus Borza, președintele Euro Insol: ”Băncile au în prezent multe lichidități pentru finanțare. Este nevoie doar de proiecte bine făcute”
agrointeligenta.ro -
Avocat, doctor în management, Remus Borza este românul care a reușit să scoată din insolvență una dintre cele mai căpușate companii de stat – Hidroelecrica, pe care a adus-o pe profit. O adevărată legendă vie în economia românească, președintele Euro Insol este apreciat ca fiind cel mai experimentat manager din România zilelor noastre, iar viziunea sa privind problemele agriculturii naționale este una aparte. Despre ce soluții are Remus Borza pentru problema irigațiilor din România, dar și care sunt pilonii pe care ar trebui să reconstruim agricultura românească în următorii ani, într-un interviu-eveniment prezentat sâmbătă la emisiunea ”Cultivat în România” și ale cărui principale declarații le puteți regăsi mai jos.
Astăzi avem un invitat care face lucruri interesante.
Unii ar spune chiar trăsnite…
Citez din cuvintele dvs. anterioare: ”Suntem singura ţară care, într-un mod sălbatic şi inconștient, şi-a exploatat resursele primare şi a exportat tot ce înseamnă materie primă, punând astfel pe butuci tot ceea ce ar fi trebuit să fie industrie prelucrătoare. Am devenit importator net de carne, fructe, legume, cereale. S-au făcut nişte greşeli impardonabile în domeniul agriculturii”. V-aș întreba de la bun început. Domnule Borza, dacă agricultura din România ar fi o societate comercială cu pierderi foarte mari, ce ați face rapid pentru a limita pierderile?
În 2012, când o companiei fanion a României, Romexpo – cel mai mare centru expozițional din Europa, a intrat în insolvență, spuneam că toate companiile românești ar trebui să treacă prin purgatoriul insolvenței. Indiscutabil, agricultura, energia și infrastructura pot să reprezinte veritabile motoare de creștere economică și piloni de stabilitate socială. Iarăși, nu trebuie să ne fie rușine cu acest lucru, dar am fost o țară eminamente agrară în perioada interbelică și cândva am fost și grânarul Europei. Avem un potențial, cu exagerările de rigoare, pentru că ne-a plăcut mereu să ne dăm mai rotunzi decât suntem în realitate, dar, indiscutabil, avem un potențial agricol enorm. Sunt peste 9 milioane de hectare de teren agricol de foarte bună calitate în România. Cultivate corespunzător vreo 6, pentru că din păcate mult pământ este încă exploatat de o manieră empirică, cu calul din bătătură de o către o populație rurală îmbătrânită și sleită de puteri. Oamenii tineri, în putere, s-au făcut burghezi la oraș. Chiar dacă ulterior, după 1990, după dezindustrializarea României, au devenit șomeri, au preferat să rămână la oraș, unde e traiul mai liniștit și munca mai puțină.
Ce măsuri ați lua rapid ca societatea Agricultura României SA să devină profitabilă?
E prea fărâmițată agricultura românească în ceea ce privește potențialul agricol sau de exploatare. E slab mecanizată și slab industrializată. Evident că nu poți face agricultură de performanță pe un hectar-două, poate nici pe 100 de hectare. Exploatația agricolă devine cu adevărat rentabilă de la 1.000 de hectare în sus. Sunt puține astfel de companii care să exploateze suprafețe mai mari de 1.000 de hectare. Evident că în primul rând e nevoie de mecanizare. După 1990, tot ce a fost IAS și bază de mecanizare a fost distrus, s-au furat utilaje, inclusiv sistemul de irigații. Aveam trei milioane de hectare irigabile, deci mii de kilometri de țeavă, de mii de unități de pompare, mai sunt câteva în paragină…Nu sunt eu un expert în agricultură și din acest punct de vedere mi-e greu să dau soluții miraculoase, dar cred că agricultura poate fi revigorată prin schimbarea de mentalitate. Și agricultura este un domeniu în care trebuie să depui foarte mult efort, foarte multă muncă, seriozitate, abnegație și asumare. Sunt calități pe care noi le-am avut cândva, dar pe care le-am cultivat într-o prea mică măsură după 1990. Am încercat mereu calea ușoară în viață, de a reuși, de a face carieră, de a ajunge la o anumită poziționare socială. Iar cuvântul muncă, considerat de mulți ca bolșevic sau măcar desuet, a fost golit de conținut, de mesaj, de simbol, aruncat în derizoriu și nu am dezvoltat o anumită mentalitate. Trebuie să spunem că suntem o țară de asistați social pentru că aproape 10 milioane din locuitorii României, sub o formă sau alta, beneficiază de un ajutor social. Și atunci, evident, am încercat să facem carieră fără prea mult efort, nici fizic, nici intelectual. Ține de o anumită asumare, de o anumită determinare de a face lucrurile cum trebuie, de a le face cu simț de răspundere, de a le face așezat. Cum le fac ardelenii la mine acasă, în Maramureșul istoric, sau alți români în egală măsură, care vor să facă lucruri bune și sunt mai determinați și mai responsabili.
În spațiul public se vorbește mult de lipsa de seriozitate a românilor, despre cum ar trebui să facem lucrurile mai serios. Eu cred că acest cuvânt-cheie tocmai l-ați enunțat – ”determinarea”. Seriozitatea fără îndârjirea de a duce un lucru la capăt este o calitate care nu te duce prea departe. Poți fi serios și să nu ai succes.
Noi de 25 de ani stăm la capriciile vremii. Dacă plouă e bine pentru toată lumea. Când nu plouă, secetă, pierderi, culturi compromise. Sigur, mulți după un astfel de an dezastruos, și nu au fost puțini după Revoluție încoace, au abandonat. Alții s-au încăpățânat: și-au vândut din casă, s-au dus la bănci, s-au împrumutat, și-au ipotecat terenul și au mers mai departe. Cu riscuri. La unii dintre aceștia întâlnim astăzi adevărate drame, au ajuns în pragul de a-și pune capăt zilelor. Când vezi că toată agoniseala ta s-a dus, când ai credite pe care nu le poți plăti…
Fermierii se plâng de trei lucruri: de lipsa finanțării, de lipsa unui cadru legislativ și administrativ coerent – este inadisibil ca noi încă să nu avem un cadastru acum când, dacă mergi cu drona, ți-l dă rapid, prin satelit, găsești parcela la milimetru. Nu e o chestiune de bani, nici de tehnică, așa că nu am o explicație. Și a treia este faptul că acum România e în competiție cu țările vecine, mai ales din cauza unor contexte pe care noi le-am înțeles foarte puțin, inclusiv integrarea în UE. Au fost avantaje venite la pachet cu dezavantaje precum diferențele la subvenție, înlocuirea produselor noastre la raft cu cele de import, tot felul de scandaluri alimentare când ieșim la export. România a intrat în UE interzicându-i-se să exporte carne de porc, cu pesta. Nu am putea face amnistie fiscală, legi clare, clasă politică purificată…
Lucrurile sunt puțin mai complicate. Există foarte multă lichiditate acum în sistemul bancar. Chiar și azi am vorbit cu doi președinți de bancă, toate băncile – acum există chiar o campanie la o bancă să se revină la creditul cu buletinul. Creditul pe nevoi personale, fără adeverință, fără nimic. E foarte multă lichiditate în piață. Evident că orice bancher și-ar plasa banii pe un proiect serios. Din păcate, aici avem o problemă, că nu știm să punem pe masa bancherilor sau a oricărui alt finanțator, chiar pentru fonduri nerambursabile, un proiect care să fie credibil, care să convingă. Avem o problemă în a scrie acel proiect, în a ne promova interese. Că tot vorbeam de modul de reprezentare, să luăm exemplul Poloniei, care vine tot din lagărul socialist, câtă forță de penetrare și de lobby a acumulat. Fermierii de acolo s-au asociat în forme asociative foarte puternice, foarte influente la Bruxelles și la Luxemburg. Fermierii români…
Acum suntem și noi membri cu drepturi depline ai Copa-Cogeca…
După 25 de ani. Ne mișcăm greoi. Dacă în acest ritm, dacă nu ne adaptăm dinamicii mondiale, contextului, pierdem un aspect esențial, cel am competitivității. Până la urmă, la asta se rezumă și agricultura românească: a fi sau a nu fi competitiv.
Avem nevoie de soluții. Spunea cineva recent că noi redescoperim apa caldă. Noi încercăm să facem acum ceea ce Polonia a făcut în 1995. De ce nu căutăm pe cineva de acolo, un mare specialist, să îl aducem să ne spună exact ce avem de făcut.
Este o idee bună. Tot am adus președintele Bursei Române. Este un polonez. Președintele Fondului Proprietatea este un polonez. Așadar, am început acest proces. Polonia, încă din anii ’90 a adoptat niște reforme și a implementat niște măpsuri draconice. Dar rezultatele și efectele acelor măsuri nepopulare la acel moment s-au cunoscut ulterior și se cuntificiă astăzi.
Își asumă cineva la noi niște măsuri draconice pertinente?
Aici avem noi o problemă. Lipsa de asumare a deciziei este marele handicap al României. Nivelul de fiscalitate din România este mai mult decât rezonabil. Eu sunt un om care călătorește foarte mult prin prisma a ceea ce fac. Mergeți în țările nordice unde ajung impozitele cumulate peste la 80%. Nivelul de fiscalitate din România este rezonabil. Cu fiecare an, acest jug al taxelor devine mai lax, TVA s-a redus la 20%, pentru produse la 9% în agricultură. Este suportabil.
Problema este cu birocrația. Dar motivul principal pentru care fermierii nu depun proiecte corespunzătoare la bancă și nu numai este lipsa profesionalizării. Un fermier este antreprenorul. El are nevoie de un contabil foarte bun…
De un avocat foarte bun, musai. României îi lipsesc două fundamente: clasa antreprenorială și capitalul autohton. De o manieră iresponsabilă, toate guvernelemai puțin acesta, ultimul – fără a intra într-un partizanat politic, au discriminat capitalul autohton și clasa antreprenorială. Iar rezultatele se văd, sunt cuantificabile și sunt nefaste. În România de astăzi sunt vreo 700.000 de firme înregistrate la Registrul Comerțului. Din acelea, statul are mai puțin de 900 de companii, ceea ce spune foarte multe. În mod deliberat. Restul companiilor cu capital de stat, care aveau cote de piață semnificative, în mod deliberat au fost falimentate. Au fost iradiate și acum au răsărit niște mall-uri, niște proiecte imobiliare. Un proces mai abrupt, mai coroziv de dezindustrializare, nici o țară din lume nu a cunoscut în ultimii 25 de ani. Ce a însemnat acest lucru? A însemnat enorm în PIB, miliarde, zeci de miliarde pierdute în fiecare an și peste un milion de locuri de muncă pierdute anual.
Dar pentru cei care au trecut pe la ”beciul domnesc”, aceste lucruri au fost surse de venit…
Vorbim de acea perioadă de acumulare primitivă a capitalului. Este specifică oricărei tranziții de la un sistem centralizat la o economie de piață, la capitalism. Și în Polonia, Ungaria, în Rusia până la Puțin, modelul s-a repetat. Dar trebuie, la un moment dat, și noi să punem punct, să tragem linie, o amnistie fiscală eventual, după care toată lumea să se conformeze noilor reguli de piață.
Trecutul nu îl mai putem schimba. Doar să învățăm din el. În agricultură, cel puțin, ne-am învățat lecția?
Vedeți rezultatele la nivel macro-economic pe prima jumătate a lui 2015. Cea mai mare creștere economică la nivelul celor 28 de stat membre. O pondere însemnată are și agricultura. Și industria alimentară. La fel și anul trecut, și în 2013. Și decidenții politici au înțeles importanța agriculturii și au alocat politici țintite pe zona aceasta, inclusiv politici fiscale. Un TVA de 9% ar trebui să încurajeze, să promoveze investițiile, să stârnească mai mult interes și entuziasm din partea investitorilor, a fermierilor de a dezvolta un business sustenabil, sănătos. Dacă ai un business bine făcut, nu ai cum să falimentezi în agricultură. Până la urmă, războaiele secolului 21 se duc tocmai pe resurse: resurse de hrană și resurse minerale. România – ca pământ binecuvântat de Dumnezeu, le are din belșug pe ambele, chiar dacă au fost exploatate sălbatic în ultimii ani și am ajuns exportatori de materii prime. Lucrurile au început, însă, să intre într-o anumită normalitate și sigur că sunt încrezător vizavi de viitorul agriculturii naționale.
Încercați de mai mulți ani să promovați o strategie pentru sistemul de irigații din România. Puteți să dezvoltați această idee?
Este o dezbatere destul de aprinsă în spațiul public vizavi de utilitatea finanțării unei centrale mamut. A unei centrale prin pompaj și mă refer aici la proiectul Tarnița Lăpustești, cu un deviz inițial de 1,2 miliarde de euro. Tot ce începe în România cu 1,2 se încheie apoteotic și se rotunjește la 2 miliarde. Dar să admitem că sunt chiar 1,2 miliarde. Reprezintă o căciulă de bani și trebuie să te întrebi în mod legitim care sunt beneficiile investiției. Pentru că Hidroelectrica a finanțat cu vreo 400 de milioane de euro în ultimii 5 ani o centrală prin pompaj. Nu are 1.000 de megawați, ci sunt cinci centrale pe Oltul inferior, cele de la Ipotești, Drăgănești, Frunzaru, Rușănești, Izbiceni, sunt 200 de megawați. România nu are nevoie de o centrală prin pompaj pentru că suntem într-o situație fericită. Suntem într-o supra-rezervă de capacitate. Avem vreo 24.000 de megawați instalați cel puțin pe hârtie, la un consum maximal de 8.000 – 8.500 de megawați. Suntem într-o supra-capacitate de producție. Ce înseamnă însă o supra-centrală prin pompaj: înseamnă că pompează apa din vale la deal. Bun, acum ca să transformi apa în energie, ai un coeficient de transformare care de regulă este între 0,5 – 0,59, hai să punem 6%. Cu alte cuvinte, ca să produci un megawatt, consumi doi. Sigur, când pompezi, pompezi noaptea, când prețul megawatt-ului e mai mic. Dar chiar și așa, tot nu ajungi într-un sistem de echilibru. Deci soluția nu e o centrală de pompaj, care nu ne rezolvă problemele. Sistemul energetic național are nevoie de un consumator dispecerizabil care să rezolve în primul rând problema termiștilor. Mă refer aici la Complexul Energetic Hunedoara și Complexul Energetic Oltenia. Ei au o problemă: centralele pe cărbune, ca și cele atomo nucleare, nu sunt ca cele pe apă, la care închizi robinetul. Ele funcționează 24 de ore. Ce te faci tu noaptea, cu energia produsă de Hunedoara și de Oltenia? Ce te faci noaptea când industria de pungi de un leu din România – că la asta se reduce acum industria românească, mai alem doua două-trei combinate,nu mai lucrează în schimbul trei, poporul se odihnește noaptea, la fel și sâmbăta și duminica. Toată energia nu poți să o pui la borcan. Și atunci vii cu acest excedent de energie și irigi ogoarele noaptea, că atunci se irigă. Nici Oltenia și nici Hunedoara nu au acum mușterii.
Iar prețul ar fi ok?
Evident că da. Pentru că e la preț de noapte, la un 30-40 de lei spre deosebire de 140-160 de lei, cel de zi.
Vă mulțumim pentru că ne-ați făcut onoarea să veniți la emisiunea noastră care vizează un domeniu cu care nu aveți legătură directă, dar care, la fel ca și celelalte ramuri, prezintă interes pentru orice specialist în management și economie, așa cum sunteți dumneavoastră!
