Subvenții pentru ovine și caprine. Cât se plătește crescătorilor pe cap de animal și în ce condiții
Roxana Dobre -Oierii așteaptă în aceste zile ca APIA să comunice oficial care este valoarea Sprijinului Voluntar Cuplat, dar și Ajutorul Național Tranzitoriu. Suma depinde de numărul de animale declarate eligibile și va fi achitată abia de anul viitor. În plus, crescătorii de rase locale, dar și cei cu pășuni, pajiști sau care cultivă plante de nutreț au posibilitatea de a primi subvenții suplimentare prin alte măsuri de sprijin.
7 euro/animal prin sprijinul cuplat
“APIA nu a tras linie încă pentru că suma se împarte la 3 milioane de capete. Atunci suma ar fi undeva la 7 euro după cum anunța fostul ministru Daniel Constatin. Dar din câte am înțeles din ultimele date de la APIA efectivul de animale depășește 3 milioane și atunci normal că și subvenția se modifică”, ne-a declarat Nicolae Cioranu, președintele Federației Romovis.
Animalele eligibile trebuie să aibă vârsta sub opt ani, să fie înregistrate în Registrul generalogic al rasei și acei parametrii de număr de la 150 la 600 de capete. „Adică banii se dau pentru maxim 600 chiar dacă ferma deține 1.000 de capete. Dacă oierul are efective de 1.000-2.000, nu înseamnă că nu este eligibil, ci doar i se va plăti subvenție pentru 600 de capete”, ne-a mai declarat Cioranu.
Care au fost condițiile de eligibilitate pentru sprijinul cuplat
SCZ pentru creşterea ovinelor se acordă fermierilor activi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) Solicită SCZ pentru un efectiv de minimum 150 şi maximum 600 de capete de femele ovine şi/sau berbeci de reproducţie, inclusiv, pe beneficiar, în exploataţii cu cod ANSVSA, care au vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului de solicitare a SCZ;
b) Solicitanţii cu un efectiv mai mare de 600 de capete de femele ovine şi/sau berbeci de reproducţie beneficiază de SCZ calculat la nivelul a maximum 600 de capete de femele ovine şi/sau berbeci de reproducţie;
c) Femelele ovine şi/sau berbecii de reproducţie din exploataţie, pentru care beneficiarul solicită SCZ, să aibă vârsta de maximum 8 ani pentru femele şi, respectiv, 6 ani pentru berbecii de reproducţie la data-limită de depunere a cererii unice de plată;
d) Efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat şi înregistrat în RNE la data depunerii cererii;
e) Să deţină registrul individual al exploataţiei, completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 21/2004;
f) Femelele ovine şi/sau berbecii de reproducţie pentru care se solicită SCZ trebuie să fie menţinuţi, pe o perioadă de reţinere de 100 de zile de la data-limită de depunere a cererilor unice de plată, la adresa exploataţiei şi/sau locaţiei, menţionată în cerere;
g) Femelele ovine şi/sau berbecii de reproducţie pentru care se solicită SCZ, începând cu anul de cerere 2016, trebuie să fie înscrişi în Registrul genealogic al rasei;
h) Animalele beneficiază de sprijinul cuplat în zootehnie astfel:
– o singură dată pentru berbecii de reproducţie;
– anual pentru femelele ovine.
ANT de 24 de lei pe cap de animal
În ceea ce privește Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT), plătit de la bugetul de stat, acesta va fi de circa 24 de lei, sumă ce poate fi modificată tot de numărul de ovine înregistrate la APIA.
“Deci totul stă în acest număr – efectivul total de animale eligibile, pe care îl va anunța APIA. Este simplu trebuie să ne dea exact cifra și știm și noi să împărțim. Speranța nostră este ca banii să ni se dea anul acesta pentru că sunt multe ferme unde situația nu este așa de bună”, ne-a mai spus liderul oierilor.
Bani pentru rasele în pericol de abandon
Prin Pilonul II al PNDR, Submăsura 10.2 – Conservarea resurselor genetice animale locale în pericol de abandon, crescătorii de ovine și caprine încasează bani pentru a continua să crească rasele autohtone. Beneficiarii acestor plăți sunt fermierii sau alți crescători de animale care dețin animale femele adulte de reproducție din rasele locale – animale înscrise în registrele genealogice ale raselor – secțiunea principală, și în programele de conservare a raselor. Animalele cuprinse în angajament trebuie să fie înscrise și actualizate în registrele genealogice ale raselor înființate și menținute de asociații autorizate și acreditate de ANZ. De asemenea, animalele sunt înscrise în programul de conservare al rasei din care fac parte.
Valorile platilor compensatorii, calculate sub forma de costuri standard pentru acoperirea pierderii de venit datorate asumării de angajamente voluntare privind creșterea animalelor femele adulte de reproducție din rase locale in pericol de abandon, pe specii, sunt:
• Bovine – 200 EUR/cap;
• Ovine – 13 EUR/cap;
• Caprine – 6 EUR/cap;
• Ecvidee – 200 EUR/cap;
• Porcine – 88 EUR cap.
Rasele de animale locale eligibile pentru submăsura, pe specii, sunt:
• Bovine – Taurine: Sura de stepa;
• Bovine – Bubaline: Bivolul romanesc;
• Ovine: Tigaie – Varietatea ruginie, Ratca (Valaha cu coarne in tirbuson), Karakul de Botosani, Merinos de Palas, Merinos de Suseni, Merinos de Transilvania, Merinos de Cluj, Tigaie cu cap negru de Teleorman;
• Caprine: Alba de Banat, Carpatina; Ecvidee: Furioso North Star, Hutul, Gidran, Lipitan, Shagya Araba, Nonius, Semigreul romanesc;
• Porcine: Bazna, Mangalița.
Plăți pentru plantele de nutreț, pășuni și pajiști
Din păcate, situația guvernamentală lasă puține speranțe ca fermierii cu oi și capre să încaseze anul acesta subvenția pentru creșterea animalelor. Mai au încă speranțe să primească despăgubiri pentru culturile de nutreț afectate de secetă. Cererile se depun până la 30 noiembrie pe baza unui proces-verbal de constatare a pagubelor de cel puțin 30% și s-a prevăzut prin ordonanță de urgență 222,5 lei/ha pentru cei cu PFA, II, AF și 445 lei/ha pentru crescătorii cu SRL sau SA, inclusiv asociațiile cu/sau fără personalitate juridică constituite conform legii.
Deloc de neglijat este subvenția pentru motorină (care le-a intrat crescătorilor în conturi până acum doar pe trimestrele I și II) și unde se achită 30 de litri pentru hectarul de pășune și fânețe și 130 de litri/ha pentru platele de nutreț. Fiecare litru din normă ”se traduce” cu 1,7975 lei.
Prin Pilonul II din PNDR, plăți pe agro-mediu, crescătorii de ovine și de caprine care exploatează suprafețe de pajiști, pot primi subvenții prin Măsura 10 – Plăți Agro-mediu (fosta Măsură 214).
Pentru 2015, se plătesc, prin Măsura 10 se plătesc:
• Pachetul 1 – pajiști cu înaltă valoare naturală – 139 E/ha/an;
• Pachetul 2 – practici agricole traditționale (poate fi aplicat doar adițional, în combinație cu Pachetul 1);
Varianta 2.1 – lucrări manuale pe pajiști permanente utilizate ca fânețe (varianta noua) – 107 E/ha/an;
Varianta 2.2 – lucrări cu utilaje ușoare pe pajisști permanente utilizate ca faânetțe (varianta nouă) – 21 E/ha/an.
• Pachetul 3 – pajiști importante pentru păsări:
Varianta 3.1 – Crex crex – 244 E/ha/an;
Varianta 3.2 – Lanius minor și Falco vespertinus – 171 E/ha/an.
• Pachetul 4 – culturi verzi – 126 E/ha/an;
• Pachetul 5 – adaptarea la efectele schimbarilor climatice – PACHET NOU! – 126 E/ha/an;
• Pachetul 6 – pajiști importante pentru fluturi (Maculinea sp.) – 263 E/ha/an;
• Pachetul 7 – terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis) – 288 E/ha/an.