Analiză comparată: Căpșunul, coacăzul sau afinul – care este cea mai profitabilă cultură?
Daniel Befu -
Lui Nelu Orlaie, astăzi fondatorul pepinierelor de la Hida, i-a reușit metamorfoza din cercetător în afacerist, însă revista Agrointeligența a vrut să prezinte cititorilor, dincolo de povestea sa de succes, câteva mostre din modul în care orice fermier debutant ar trebui să-și facă simulările economice atunci când înființează o cultură. Fostul secretar științific al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Cluj prezintă, pe specii, costurile de înființare și rentabilitatea culturii. Datele furnizate de către Nelu Orlaie susțin afirmațiile lui că suprafețele mici cultivate cu specii generatoare de venituri ridicate reprezintă o nișă pe care merită pariat.
1. Căpșunul în câmp
Nelu Orlaie consideră că un fermier debutant, dacă începe cu o jumătate de hectar de căpșuni, poate să aibă niște venituri decente. Cultura cu cel mai mic cost e cultura clasică, unde se face mulcirea cu paie, însă având în vedere că acolo se fac mult mai multe lucrări manuale și prețul în mâini de lucru e în continuă creștere și forța de muncă e tot mai greu de găsit, Nelu Orlaie consideră că raportul dintre costurile totale la cultura clasică cu paie, versus cultura pe folie sunt destul de apropiate. Iată estimările sale: ”La cultura pe folie neagră, irigarea e obligatorie ca să obții niște culturi constante și mari, pentru că dacă prindem un an ploios, cum a fost anul ăsta, toată lumea va obține o producție bună de căpșuni și fără irigații, dar în majoritatea anilor dacă nu ai irigații, producțiile sunt foarte mici. Dacă ai plante din cele mai bune soiuri, cu echipamente de irigații de cea mai bună calitate, ajungi la o investiție de 52-55.000 lei pe hectar, dar o cultură de căpșun dacă e întreținută bine poate ajunge la o producție totală de 80 de tone în cei trei ani de exploatare. În acești 55.000 lei e inclusă și forța de muncă cu culesul din anul înființării. Un om culege în general 60-70 până la 80 kg/zi. Avem vreo 250 de zile de muncă, care traduse în bani înseamnă cam 15.000 lei. La capitolul venituri generate, dacă plantația merge doar în primul an de la plantare și dacă dă 20 de tone de producție și dacă le-ai valorificat cu 4 lei să zicem, cum a fost anul ăsta, când prețul a fost foarte jos, tot ai făcut 80.000 lei, dar în mod normal prețul mediu al căpșunelor a fost de 5 lei pe kg, ceea ce înseamnă că te apropii undeva de 100.000 lei/ha. În primul ani îți scoți costurile de înființare și obții și un profit de 6.000 euro pe hectar. Dacă vrei îți poți lua o marjă de eroare, pentru că apar și cheltuieli neprevăzute. În următorii 2 ani singurele costuri sunt cele cu întreținerea culturii și cu culesul. Noi recomandăm debutanților să înceapă cu investiții nu foarte mari, că nu e obligatoriu să începi o afacere pe un hectar. Poți începe o afacere pe 20-30 de ari și în 2-3 ani să o crești”.
2. Căpșunul la solar
Proprietarul pepinierelor Hida nu este adeptul solarului decât într-o singură variantă, a rotației culturilor, cuplată cu un timing de plantare inteligent: ”La solar, costul este mare. N-aș recomanda solarul decât dacă-l folosești într-o rotație de culturi, nu numai căpșuni. De exemplu, toamna devreme plantezi căpșuni. Plantele se dezvoltă frumos toamna și și peste iarnă e un loc ideal pentru plăntuțele de căpșun, care sunt protejate de ger și cresc viguros. Primăvara devreme, când prețurile sunt foarte ridicate, vinzi căpșunile pe piață în extrasezon când prețurile sunt mari. Când apar și ceilalți producători pe piață și prețurile cad, deja defrișezi cultura de căpșun și pui plante termofile. În toamnă când se prăbușesc prețurile la legume, la sfârșit de august, început de septembrie, și toți fermierii se concurează unul pe celălalt, tu îți plantezi căpșunile”.
Legat de perspectiva investiției în căpșuni pe termen lung, piața va deveni tot mai aglomerată, ceea ce înseamnă marje de profit mai reduse: ”Eu zic că pe piața căpșunului încă 5-6 ani se vor putea câștiga bani fără greutăți, dar perspectiva pe care eu o văd, în funcție și de cererea pe care eu o văd pe piața europeană, este pentru fructele mici de toamnă”.
3. Coacăzul
O alternativă la investițiile scumpe este cultura de coacăz, la care înființarea culturii costă mult mai puțin și are avantajul că are o durată de viață considerabil mai mare decât căpșunul: ”Coacăzul e o specie mai rustică, investiția e mult mai mică și o astfel de plantație durează 12-15 ani. O investiție cu tot ce-i trebuie plantei, cu tot cu instalație de picurare, plante, întreținere în primul an, este de până la 22.000-25.000 de lei. Producția ajunge undeva la 8 t/ha. Prețul este între 7 și 9 lei, dar probabil că încă va mai scădea din cauza presiunii internaționale pe preț, dar chiar și în aceste condiții, dacă faci 8 tone cu 6 lei, vin 48.000 lei. Din primul an s-a scos investiția și rămâi și cu profit. Trebuie ținut cont că primul an de producție vine la 2-3 ani de la plantare și mai rămân încă 12 ani în care poți să câștigi bani. Cam 80% din cheltuieli, după ce-ai înființat o plantație, o reprezintă culesul. La un hectar de coacăz e nevoie cam de 200 de zile muncă per om, ceea ce înseamnă o cheltuială de 12.000 lei, la care se adaugă 3.000 lei alte cheltuieli, ceea ce ridică costurile anuale ale unei plantații de coacăz la 15.000 lei. La sfârșit de cules, micul fermier rămâne cu aproximativ 30.000 de lei/ha ceea ce înseamnă ceva, că nu orice patron îți dă un salariu lunar de 2.500 lei la țară, nu?”.
4. Afinul
Afinul reprezintă însă recomandarea de suflet a horticultorului Nelu Orlaie: ”Părerea mea e că afinul cea mai rentabilă cultură, dar presupune și cea mai scumpă investiție. Ca să faci o plantație cu material de foarte bună calitate costă în jur de 20.000 euro, o investiție mare, dar nu e obligatoriu să începem cu un hectar. Însă e o investiție pe care o faci pe 50 de ani. În realitate nu știm nici noi cât trăiește afinul, dar știm că culturile de afin care au 40-50 de ani din Statele Unite și Canada încă sunt productive, de-aia zicem ”50 de ani” când vorbim de durata unei exploatații. Dacă ești tânăr, poți investi în afin în loc de pensie. Dacă plantezi o plantă de 2 ani, după alți încă 3-4 ani de la plantat deja intră pe rod. Când plantația e matură, să nu zicem de producții de 15-18 tone cât scrie în cărți. Pe alea le lăsăm deoparte. Mergem la producții mai mici, de 8-10 tone, cu prețul de 10-12 lei/kg. Venitul este de peste 100.000 lei/ha/an. Europa deocamdată nu este și nu va fi acoperită ca necesar de afin și va importa în continuare. Pentru aceasta și prețul la fructele de afin pe piață e în creștere. Dacă înainte prețul era la 1,5-2 euro, prețul a ajuns să se apropie de 4-5 euro. Afinele cunosc de departe cea mai mare cerere pe plan mondial, prețurile au crescut de câteva ori și sigur că România ar avea un mare avantaj competitiv dacă s-a orienta spre această specie pe solurile acide din Transilvania, unde există multe soluri favorabile. Însă noi depindem de viteza cu care se dezvoltă și celelalte țări din UE. Polonezii sunt de departe cel mai mare producător mondial de coacăze și al treilea producător mondial de afine, după SUA și Canada. China vine acum din urmă, fiindcă ei s-au concentrat foarte mult pe dezvoltarea celorlate specii pomicole, dar văzând că cererea de afine e mare, probabil că vor deveni în curând unul din marii producători. Cel mai mare importator de fructe , cel mai mare producăor de sucuri naturale, de jeleuri, de gemuri e Germania. În 2009 România avea 0,002-0,005% din suprafață cultivată cu arbuști fructiferi. Noi chiar la nivelul de 0,002% să fim? Măcar dintr-o mândrie patriotică să aspirăm la mai mult”.
5. Mixul de culturi duce la eficientizarea utilizării forței de muncă
Un culegător costă între 50-60 de lei și, în funcție de obiceiurile locului, se obișnuiește adesea ca acesta să primească și o masă caldă și un păhărel de țuică, plus o cafeluță. Așa cum Nelu Orlaie obișnuiește mereu să spună, culesul reprezintă 80% din costul anual al unei plantații de fructe moi. Soluția lui Nelu Orlaie pentru scăderea costurilor cu culesul este angajarea de personal care să țină costurile în marje rezonabile, dar totodată să fidelizeze personalul. Acest lucru este imposibil dacă fermierul nu are un flux de munci constant pe toată durata anului. Din acest motiv, horticultorul recomandă fermierilor care investesc în fructe moi, să realizeze un mix de culturi, care să aibă perioade de maturare diferite: ”În iunie ai terminat cu culesul și tăiatul frunzelor la căpșun. După ce cultura e pregătită pentru producția de anul viitor, e greu să stai 8 luni în concediu și atunci dacă completezi cu o cultură de coacăz nu foarte mare, cu aceeași oameni poți să continui să recoltezi coacăzele, dacă ai și o cultură de zmeur, poți să ții aceiași oameni, dacă pui un soi de toamnă de zmeur poți să continui cu aceeași oameni până în septembrie, octombrie și atunci folosești foarte eficient forța de muncă. Dacă ai 4-5 oameni pe care poți să-i legi de tine, ei nu mai fi simpli zilieri, ci ei devin într-un fel asociați, fiindcă ei depind de tine pentru a asigura traiul familiilor lor, iar pentru tine nu mai apar acele vârfuri de campanie când nu știi de unde să iei oameni pentru două săptămâni de cules. Riscurile sunt mai mici și costurile sunt mai ușor de ținut sub control. În plus, într-un an dacă se întâmplă cum a fost anul ăsta, când au fost foarte multe căpșuni de proastă calitate care se strică și fermierii vor să scape de ele, într-un asemenea an pierderile pe căpșun se compensează pe deplin cu celelalte specii. Dacă pui și o suprafață de afin, atunci tot timpul anului ai ceva de făcut”.
6. Un nou concept pentru a microferme: ”familia unită”
Nelu Orlaie după ce și-a crescut afacerea exclusiv bazându-se pe sprijinul tuturor membrilor familiei sale, organizează simpozioane prin țară pentru popularizarea acestui concept: ”Trebuie să ne gândim și la ceilalți. Noi avem o idee pe care noi o numim «familia unită». Încercăm să mergem în comunitățile locale, chemați de primării și noi îi învățăm pe fermieri cât costă, cum se plantează, cum se fertilizează căpșunile și restul tehnologiei
