• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Importul de albine, supus unui control mai strict. Ce instituții trebuie să-și de acordul pentru introducerea materialului biologic în România

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    În scopul protecţiei materialului biologic autohton, introducerea de material biologic pe teritoriul României va fi autorizată de Agenţia Naţională pentru Zootehnie «Prof. dr. G. K. Constantinescu» şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu avizul consultativ al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură – S.A. Modificarea adusă Legii Apiculturii nr. 383/2013 a intrat în vigoare începând de astăzi, 22 noiembrie, și este însoțită de precizări referitoare la un program național de ameliorare pentru protejarea albinei carpatine specifică țării noastre.

    În luna iulie, președintele Asociației Crescătorilor de Albine Ioan Fetea i-a informat pe deputații din Comisia pentru agricultură referitor la pericolul reprezentat de importul de material genetic apicol care nu se supunea unei verificări de specialitate. Fetea a cerut atunci parlamentarilor să modifice Legea apiculturii în așa fel încât toate importurile să aibă nevoie de aviz și din partea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Agricultură din București, instituție care păstrează fondul genetic al albinei carpatine.

    În urma apelului făcut de Ioan Fetea, săptămâna aceasta au fost publicate în Monitorul Oficial o serie de modificări la Legea apiculturii care includ și modificarea articolului 6, cel referitor la genetica apicolă din România.

    Citiți și: Albina carpatină este în pericol. Crescătorii au cerut ajutorul parlamentarilor din Comisia pentru agricultură!

    Potrivit noilor reglementări, ameliorarea albinelor din România se realizează prin programul naţional de ameliorare întocmit de organizaţiile şi asociaţiile acreditate de Agenţia Naţională pentru Zootehnie «Prof. dr. G. K. Constantinescu» pentru înfiinţarea şi menţinerea evidenţelor genealogice, respectiv registre genealogice. ”Programul naţional de ameliorare are la bază ameliorarea rasei locale A. M. Carpatica, în rasă curată, elaborat în conformitate cu legislaţia naţională şi programul naţional de ameliorare a albinelor”, se arată în Legea nr. 280/2015 pentru modificarea Legii apiculturii nr. 383/2013.

    După noua legislație, producerea pentru comercializare a mătcilor poate fi realizată doar de stupine de multiplicare şi de elită, autorizate în acest scop, conform prevederilor legislaţiei în vigoare. ”În scopul protecţiei materialului biologic autohton, introducerea de material biologic pe teritoriul României va fi autorizată de Agenţia Naţională pentru Zootehnie «Prof. dr. G. K. Constantinescu» şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu avizul consultativ al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură – S.A.”, se precizează în forma modificată a Legii nr. 383/2013.

    Citiți și: Buckfast, albina-hibrid care i-a pus în alertă pe cercetătorii români

    Potrivit declarațiilor recente ale președintelui ACA Iona Fetea, România mai are doar 1.200 de familii de albine de elită, cu genetică pură, cu performanțe superioare selecționate și care furnizează material genetic pentru stupinele de multiplicare din întreaga țară. Aceeași sursă declară că grija cercetătorilor este legată mai ales de intrarea în România a unor hibrizi care amenință pe termen lung viabilitatea stupinelor românești. El a menționat expres hibridul Buckfast. ”Au introdus acest hibrid trirasial și depinzi economic de el. Matca o ții doi ani de zile, după care mergi iar la sursă să îți cumperi și la niște prețuri pe care alții le fixează fără nici un control. După doi ani de zile nu mai ai producție, nu mai ai albină, nu mai ai nimic”, a precizat Fetea.

    La rândul său, dr. biochimist Cristina Mateescu, director general ICDA a precizat că ar fi firesc ca și cercetărorii institutului să fie consultați întrucât ei sunt singurii care mai produc familia de albine de elită, conform legilor în vigoare. Materialul genetic pur se cumpără de la ICDA cu 70 de lei și apoi se multiplică în stupinele de multiplicare.

    Te-ar mai putea interesa

    Forumul de la Neptun. Gheorghe Albu: „Pe termen lung va fi un dezastru în agricultură”. Măsura care îl îngrijorează pe fermier În timp ce prețurile în portul Constanța scad, Ucraina își mută cerealele prin România Scandalos: Fermierii români – cu cerealele blocate! Toate trenurile de marfă au fost alocate grâului din Ucraina Anexele gospodărești care nu au nevoie de autorizație de construcție! Legea s-a publicat în Monitorul Oficial Forumul de la Neptun. Mohammad Murad, despre fermieri și retaileri: „Li se ia comision de 300%, iar profitul se exportă”

    Ultimele știri

    Solul – rezervor de nutrienți. Soluții pentru stimularea activității biologice în pământul cultivat Dronele care cad la Marea Neagră pot crește costul transportului pentru cereale din portul Constanța 51 de vaci, împușcate direct pe pășune. Fermierii cer urgent o anchetă Bursa cerealelor, la zi. Prețurile actualizate în portul Constanța. România, liderul UE la floarea-soarelui Rapița BEATRIX CL, noul hibrid Clearfield din portofoliul Agrii care transformă potențialul în profit real!