• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Rosa – ”jucăria” de 40.000 de euro cu care poți fertiliza în câmpurile îmbibate cu apă

    agrointeligenta.ro -

    Rosa – împrăștietorul cu autopropulsie pe anvelope OS-1 este echipamentul agricol care a atras multe priviri la ediția din acest an a târgului Indagra. Adusă la București direct de inventatorul său din Belarus, inginerul Aleksander Yanciuc, mașina agricolă a fost vândută la câteva ore de la deschiderea târgului. Un fermier cu 3.000 de hectare din Giurgiu a plătit imediat suma de 40.000 de euro (plus TVA) pentru a avea în fermă utilajul care ține loc și de avion, a precizat pentru Agrointeligența ”tatăl” distribuitorului Rosa.

    Particularitatea echipamentului Rosa este dată de roțile elastice cu presiune joasă, ce permit lucrul în câmp în condiții de umiditate ridicată în sol, dar și pe câmpurile cu culturi răsărite aflate în faza de înfrățire fără a lăsa urme tehnologice.

    DSC_0113

    ”Noi spunem că ține loc de avion, numai că e mult mai ieftină. Nu tasează solul și nu distruge planta așa că poate fi folosită imediat după perioada de germinație de primăvară, adică după topirea zăpezii. Cu Rosa nu avem probleme cu noroiul și putem lucra să hrănim grâul în perioada optimă”, a declarat pentru Agrointeligența inventatorul său din Belarus.

    Împrăștietorul de îngrășăminte Rosa a fost patentat în Belarus încă din 2005, însă abia anul acesta și-a făcut intrarea în Europa, după 1.000 de unități vândute în țara natală și alte 150 în Ucraina. Cu totul, echipamentul cântărește o tonă și jumătate și are o viteză de lucru la sol de 25-30 km/h, în timp ce viteza de deplasare atinge 50 km/h. ”Având în vedere anvelopele folosite, nu recomandăm deplasarea mașinii decât în câmp, iar pe șosea noi îi sfătuim pe fermieri să folosească un trailer sau late anvelope”, ne-a explicat inventatorul din Minsk, ce care a fondat în Belarus compania IT-Agro.

    DSC_0120 DSC_0116

    Câteva detalii tehnice despre utilajul Rosa
    Tracțiune 4X4
    Tip motor: Diesel cu turbosuflantă
    Marca motorului: Kubota
    Capacitate motor: 1498 cm cubi
    Număr viteze: față – 4, spate – 1
    Productivitate la oră/ha: 29-40


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Alexander Degianski a semănat floarea-soarelui și a intrat la porumb: ”Ne adaptăm în funcție de loc” Tractor făcut scrum în fermă. Paguba este totală Ofertă la tractorul Zetor Fronterra de 136 CP cu dotări premium și garanție: 65.500 de euro

    Ultimele știri

    O dronă militară a căzut în zona fermei Filipoiu din Insula Mare a Brăilei – primele imagini Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA