• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agrometeo 9-12 decembrie: Vremea ține cu fermierii. Lucrările agricole de sezon se vor desfăşura normal

    agrointeligenta.ro -

    Sub aspect termic, în perioada 9-12 decembrie va predomina o vreme în general normală, în aproape toată țara. Se întrevăd precipitaţii sub formă de ploi locale și intensificări de scurtă durată ale vântului, în majoritatea regiunilor agricole.

    În cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate accesibilă plantelor pe profilul de sol 0-100 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a țării. Local în nordul Moldovei şi sud-vestul Transilvaniei se vor înregistra deficite moderate de apă în sol (secetă pedologică moderată).

    Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între -3…7°C, limite apropiate de mediile multianuale, în majoritatea regiunilor agricole.

    Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 0…10°C, în cea mai mare parte a zonelor de cultură.

    Temperatura minimă a aerului se va încadra între -6…5°C la nivelul întregii țări, cele mai scăzute valori fiind posibile în depresiunile din estul Transilvaniei, unde izolat vor fi condiţii de producere a brumei şi a îngheţului superficial la sol.

    Starea de vegetaţie a culturilor agricole

    În condițiile agrometeorologice prognozate, procesele de creștere și dezvoltare la culturile de toamnă se vor desfășura în general normal, în cea mai mare parte a țării. În funcție de data semănatului, orzul și grâul de toamnă își vor definitive răsărirea (80-100%), continuându-se apariția frunzei a treia și înfrățirea (10-100%).

    Uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va prezenta pe ansamblu bună și medie, respectiv medie și slabă în semănăturile efectuate tardiv. Fenologic, rapița se va afla la răsărire (80-100%) și înfrunzire (6-15 frunze), în cea mai mare parte a regiunilor agricole.

    În toate plantaţiile, pomii fructiferi îşi vor definitiva maturarea lemnului, îngălbenirea şi căderea fiziologică a frunzelor, speciile fiind bine adaptate la condiţiile de iernare.

    La viţa de vie se va continua starea de repaus vegetativ, în majoritatea podgoriilor. În general, lucrările agricole de sezon (arături, fertilizări, etc.) se vor desfăşura normal, exceptând zilele cu precipitații.

    Recomandările specialiștilor:

    • Finalizarea arăturilor adânci de toamnă;
    • Continuarea verificării sistematice a viabilităţii plantelor la cerealierele de toamnă;
    • Administrarea îngrăşǎmintelor minerale pe bază de fosfor şi potasiu la culturile de toamnǎ semănate în epoca optimă;
    • Lucrǎri de întreţinere în plantaţiile pomicole și viticole.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere

    Ultimele știri

    Subvenții APIA 2024. Terenurile care primesc bani la hectar și cele care sunt scoase de la plată Pericol acum la rapiță: putregaiul alb al tulpinilor. Soluția de la Bayer: fungicidul Propulse S-a deschis târgul de animale de la Câmpeni cu o bază de achiziții bovine!