• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Au fost deja semnate primele contracte de finanțare pe PNDR 2014-2020: Plățile s-ar putea efectua chiar de anul acesta

    agrointeligenta.ro -

    În cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, ministrul agriculturii a vorbit despre stadiul de implementare a PNDR 2014-2020, dar și despre perioada în care vor fi efectuate primele plăți, către beneficiarii a căror proiecte au fost deja declarate eligibile pentru plată.

    ”Au fost deja semnate primele contracte de finanțare aferente PNDR 2014-2020. Deja avem cereri de plată, care sunt în curs de avizare la plată. Nu știu sigur dacă până la sfârșitul anului vom face plăți, dar în orice caz avem deja o serie de contracte semnate”, a declarat Achim Irimescu, ministrul agriculturii.

    Pe Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 au fost depuse un număr de 6.852 proiecte, cu o valoare publică de 1,17 mld. euro, din care s-au selectat pentru finanţare 1.109 proiecte în valoare publică totală de 67,17 mil. euro.

    ”Pe scurt am să vă prezint și Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Suma alocată este comparabilă cu suma alocată anterior, vorbim de puțin peste 8 miliarde de euro. Avem aici deja o serie de măsuri care au fost demarate, încă din luna martie a anului 2015. Alocarea financiară din fonduri europene este de 8,13 miliarde de euro, la care se adaugă o contribuție națională de 1,34 miliarde de euro. În total avem la dispoziție 9,47 miliarde de euro. În luna martie a acestui an au fost deja lansate măsuri de primiri de proiecte pe măsurile, cu alocare totală pe măsurile 4, 6, 7 și 19, pentru anul 2015 de 1,56 miliarde de euro”, a declarat ministrul agriculturii Achim Irimescu.

    Stadiul implementării la nivel de submăsură:

    Submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole”
    – alocare în anul 2015 de 205,78 mil. euro;
    – 668 proiecte depuse în valoare de 266,27 mil. euro;
    – 87 proiecte selectate în valoare de 29,11 mil. euro prin rapoartele de selecție aferente lunilor iunie, iulie și august.

    Submăsura 4.1a „Investiţii în exploataţii pomicole
    ”Este o măsură la care premierul Dacian Cioloș ține foarte mult, pentru că România a ajuns importator net la un număr mare de fructe, cu atât mai mult cu cât aceste fructe se pot obține și la noi în țară. Mă declar nemulțumit de rezultatele pe care le-am înregistrat pe această măsură, din păcate nu avem o accesare foarte bună. În perioada următoare vom face o analiză să vedem care este cauza. Dacă facem o comparație cu ce s-a întâmplat în sectorul viticol este o mare diferență. Mult mai mare a fost apetitul agricultorilor pentru măsura dedicată sectorului viticol”, și-a exprimat nemulțumirea șeful de la MADR.
    – alocare în anul 2015 de 70,59 mil. euro;
    – 55 proiecte depuse în valoare de 24,37 mil. euro.

    Submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole”
    – alocare în anul 2015 de 93,49 mil. euro;
    – 50 proiecte depuse în valoare de 44,08 mil. euro.

    Submăsura 4.2a „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol”
    – alocare în anul 2015 de 8,63 mil.euro;
    – 4 proiecte depuse în valoare de 1,15 mil.euro.

    Submăsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – componenta irigații”
    – alocare în anul 2015 de 218,00 mil. euro;
    – 9 proiecte depuse în valoare de 9,98 mil. euro.

    Submăsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – componenta infrastructură de acces agricolă”
    – alocare în anul 2015 de 25,00 mil. euro;
    – 35 proiecte depuse în valoare de 33,69 mil. euro.

    Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”
    – alocare în anul 2015 de 111,21 mil. euro;
    – 2.874 proiecte depuse în valoare de 120,86 mil. euro;
    – 834 proiecte selectate în valoare de 35,49 mil. euro prin rapoartele de selecție aferente lunilor aprilie, mai, iunie, iulie și august.

    Submăsura 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activităţi neagricole în zone rurale”
    – alocare în anul 2015 de 44,16 mil. euro;
    – 1.000 proiecte depuse în valoare de 60,06 mil. euro.

    Submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”
    – alocare în anul 2015 de 72,85 mil. euro;
    – 928 proiecte depuse în valoare de 13,92 mil. euro;
    – 13 proiecte selectate în valoare de 0,20 mil. euro prin raportul de selecție aferent lunii august.

    Submăsura 6.4 „Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole”
    – alocare în anul 2015 de 57,21 mil. euro;
    – 502 proiecte depuse în valoare de 76,16 mil. euro.

    Submăsura 7.2 „Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”
    – alocare în anul 2015 de 552,00 mil. euro;
    – 507 proiecte depuse în valoare de 502,76 mil. euro.

    Submăsura 7.6 „Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural”
    – alocare în anul 2015 de 97,00 mil. euro;
    – 40 proiecte depuse în valoare de 12,64 mil. euro.

    Submăsura 19.1 „Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală”
    – alocare în anul 2015 de 2,40 mil. euro;
    – 180 proiecte depuse în valoare de 2,43 mil. euro;
    – 175 proiecte selectate în valoare de 2,38 mil. euro aferente raportului de selecție.

    De asemenea, până în 10 iulie, s-a desfășurat de către APIA Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2015, fiind solicitate următoarele sume:
    • Măsura 10 „Agromediu și climă” – 28,91 mil. euro;
    • Măsura 11 „Agricultură ecologică” – 12,22 mil. euro;
    • Măsura 13 „Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice” – 231,53 mil. euro.


    Te-ar mai putea interesa

    Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești MADR a făcut plata. De mâine se achită fermierilor subvenția de 200 euro pe hectar Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!