Agrometeo 30 decembrie – 5 ianuarie: Iarna începe să își arate „colții”. Vin primele ninsori!
agrointeligenta.ro -Meteorologii anunță că în intervalul 30 decembrie 2015 – 5 ianuarie 2016 va predomina un regim termic al aerului mai scăzut decât în mod obişnuit, la nivelul întregii țări.
Se prognozează precipitații predominant sub formă de ninsoare, reduse cantitativ, acestea fiind însoţite de intensificări temporare ale vântului, în majoritatea regiunilor agricole. În zonele joase de relief vor fi condiţii de producere a brumei, local asociată cu depunere de chiciură.
Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între -12…-1°C, abaterile termice negative fiind de 1…5°C, pe întreg teritoriul agricol.
Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între -7…2°C, în aproape toată țara.
Temperatura minimă a aerului se va situa între -18…-4°C în majoritatea regiunilor agricole, valorile cele mai scăzute semnalȃndu-se în zonele depresionare, producându-se îngheț la sol.
Rezerva de umiditate accesibilă plantelor de grâu de toamnă pe profilul de sol 0-100 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi izolat optime, în majoritatea regiunilor agricole ale ţării. În nordul şi izolat în vestul Moldovei, sud-vestul Transilvaniei se vor semnala deficite moderate de apă în sol (secetă pedologică moderată).
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
În condiţiile agrometeorologice menţionate, speciile de câmp şi pomi-viticole vor intra treptat în stadiul de repaus vegetativ, în toate zonele de cultură ale ţării.
Totodată, pe fondul temperaturilor minime din aer scăzute, situate sub pragurile biologice critice (-7…-10…-15°C) de rezistenţă a plantelor, pe suprafeţele agricole fără strat protector de zăpadă sau cu strat superficial, la speciile de rapiţă, orz şi grâu de toamnă va exista riscul deprecierii aparatului foliar prin brunificări şi degerături ale vârfului frunzelor, în special la culturile insuficient călite şi nepregătite pentru rezistenţa la temperaturile scăzute de pe parcursul iernii.
Fenologic, culturile de orz și grâu de toamnă își vor continua formarea frunzei a treia și înfrățirea (10-100%), în toate zonele de cultură. Rapița semănată în epoca optimă se va afla în faza de înfrunzire (6-16 frunze), cu o stare de vegetație a plantelor pe ansamblu bună şi medie. La nivelul întregii țări, pomii fructiferi și vița de vie își vor menține stadiul de repaus biologic.
Condițiile agrometeorologice prognozate vor permite desfășurarea normală a lucrărilor agricole în câmp (arături de toamnă, fertilizări, lucrări de întreţinere în vii şi livezi).
Recomandări de specialitate:
Efectuarea controlului biologic sistematic pentru determinarea viabilităţii plantelor la culturile de toamnă, precum şi a elementelor de rod la pomii fructiferi şi viţa de vie.
Foto: Marian Stanciu – Facebook.com