Reţete de marketing

Idei de afaceri: Ferma de prepelițe cu livrare la domiciliu

Chiar dacă românii nu sunt mari consumatori de carne de prepeliță, poate și pentru că nu prea au avut ocazia să guste această delicatesă, nu înseamnă că nu există interes pentru un segment de piață, mai degrabă o nișă, în plină dezvoltare. O dovedește Bogdan Camenschi, un tânăr IT-ist din Constanța, în vârstă de 31 de ani, care în urmă cu aproape un an a simțit nevoia să devină independent și să-și deschidă o afacere pe cont propriu. Este vorba de Ferma Soarelui din Constanța, un business pornit de la zero, care crește frumos și are reale perspective de extindere în viitor.

1909329_10152214657350040_180494993_o

După 10 ani de muncă în domeniul IT, a avut curaj și s-a apucat să crească prepelițe, cu toate că nu știa nimic despre aceste păsări, ba chiar nici măcar nu văzuse o astfel de pasăre în viața lui. A contat mult și faptul că nu a fost vorba de o investiție foarte mare, circa 5.000 de euro, bani de care dispunea, nefiind nevoit să se împrumute de la bănci.

La început, a fost destul de greu, mai ales că nu a găsit prea multe informații despre creșterea prepelițelor în piață, motiv pentru care s-a și lovit de tot felul de probleme mai mult sau mai puțin inerente oricărui început. Așa de exemplu, nu avea de unde să știe că vârful vânzărilor este primăvara, iar vara nu prea sunt comenzi. Cerere mare a fost și în luna decembrie, de Moș Nicolae, când în doar două zile a vândut tot stocul de păsări disponibil. Vânzările se fac numai online, clienții vizați fiind cei din zona Constanța – Medgidia. Modelul ales de Camenschi este home delivery, un sistem pe care vrea să îl extindă în viitor, odată cu dezvoltarea afacerii, inclusiv în Capitală. Oferta actuală include ouă pentru consum (cură), carne de prepeliță, ouă pentru incubat, precum și pui vii de diferite vârste.

Caserola cu patru carcase eviscerate (750 de grame) costă 24 de lei, iar la fiecare două tăvițe comandate se primește gratuit o cutie de 24 de ouă de prepeliță, în limita stocului disponibil. O caserolă cu 40 de ouă costă 10 lei. Transportul la client este gratuit, iar în plus, Camenschi pune la dispoziție și rețeta de gătit.

10849977_758111224281008_3405286497231149700_n

Păsări hrănite sănătos

Efectivul actual de păsări se ridică la circa 2.000 de prepelițe pe serie. Un ciclu de producție durează aproape 10 săptămâni, perioadă în care păsările ajung la maturitate. La Ferma Soarelui de la Medgidia prepelițele sunt crescute 100% natural, fără furaje de origine animală, fără stimulatori de creștere și fără hormone, după cum susține Camenschi, răspunzând astfel interesului consumatorilor pentru alimentație sănătoasă.

Păsările sunt hrănite după o rețetă care are la bază grâu și porumb, la care se adaugă soia (foarte importantă), premixuri cu minerale și vitamine, precum și calciu furajer.

Începând cu această toamnă, Ferma Soarelui pune la dispoziția clienților o rasă de prepelițe de carne, importată din Polonia, mai puțin întâlnită în zonă, care le depășește în greutate cu mult pe cele din rasa comună.

10731202_759628140795983_1494237227795234892_n

Mai puțin colesterol

Multă lume consideră că prepelița este o pasăre a cărei carne nu are colesterol. Nu este, însă, deloc așa, spune Camenschi, care face mențiunea că într-adevăr, există colesterol, însă conținutul este mai mic. Cât despre ouă, acestea se folosesc în curele de slăbit, pentru care Ferma Soarelui a creat abonamente. Ouăle de prepeliță au o valoare nutrițională mare, fiind recomandate în tratarea unor boli, dar și pentru menținerea unei bune stări de sănătate. Ele îmbunătățesc memoria, fiind recomandate bolnavilor de hepatită sau de TBC.


Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru telefoane Android și iPhone!


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!