• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • E vremea tratamentelor în livadă! De ce este atât de importantă îmbăierea pomilor în această perioadă?

    Roxana Dobre -

    Din punct de vedere calendaristic, suntem în ultima lună de iarnă, iar dacă pe unii temperaturile destul de ridicate din această perioadă nu îi prea încântă, pomicultorii sunt mulțumiți. Aceste zile însorite sunt ideale pentru aplicarea tratamentelor de iarnă la pomii fructiferi.

    Majoritatea dăunătorilor și a agenților patogeni iernează pe plante, iar combaterea lor presupune utilizarea de substanțe speciale având în vedere că în repausul vegetativ acestea nu circulă, nu se hrănesc și deci nu se otrăvesc singure. Astfel de tratamente se execută numai în repausul vegetativ când s-au scuturat toate frunzele plantei, pe timp senin, cu temperatura aerului peste 5 grade Celsius, fără zăpadă pe ramuri și fără vânt.

    „Este perioada propice pentru efectuarea tratamentelor de iarnă la pomii fructiferi, mai ales dacă nu mai plouă. Se face întâi îmbăierea pomilor cu zeamă bordeleză. Nu se mai foloseşte piatra vânătă în agricultură. Este interzisă de Uniunea Europeană. Zeama bordeleză este preparată cu var calcinat. Îmbăierea înseamnă să curgă soluţia pe crengi. Se lasă să se usuce, iar apoi, în aceeaşi zi, dacă este o zi însorită, dacă nu a doua sau a treia zi, se poate face tratamentul cu soluţia uleioasă”, a declarat ing. Aurelia Costa, specialist fitosanitar.

    Importanţa acestor tratamente este foarte mare, deoarece se distruge rezerva biologică a bolilor şi dăunătorilor care apar în timpul vegetaţiei. Se distrug ouăle şi adulţii în hibernare ai insectelor, precum şi sporii ciupercilor care produc infecţii criptogamice (mană, rapăn, pătarea frunzelor, putregaiul fructelor).

    Pomii trataţi pe timpul iernii, în primăvară vor porni sănătoşi în vegetaţie şi tratamentele care vor urma vor fi mai uşoare şi mai eficiente. Alte avantaje ale tratamentelor de iarnă: nu se consumă multă apă pentru prepararea soluţiilor, pierderea de substanţe prin volatizare este mai mică, riscul de intoxicare a animalelor şi albinelor este mai scăzut.

    Sursa: zhd.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Crestarea pomilor pentru a obține lăstari noi Plantare bujori. Când și cum se plantează bujorii Inelarea viței de vie – beneficii. Când și cum se face

    Ultimele știri

    Indicele de împrimăvărare în regiunile agricole ale țării Florin Barbu, MADR: Protestele fermierilor din toată Europa – un duș rece Primar acuzat că a luat ilegal subvenții APIA: ”Dau banii înapoi!”