• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O posibilă cauză pentru criza laptelui în România? Lipsa igienei, răspunde ministrul agriculturii!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Contrar părerilor crescătorilor de vaci, ministrul agriculturii, Achim Irimescu, crede că vinovată pentru criza laptelui nu este Rusia, prin impunerea embargoului, ci igiena.

    Cel puțin în România, spune el, unde agiculturii au mari probleme să respecte chiar și regulile minime iar astfel devin necompetitivi pe o piață din ce în ce mai drastică.

    ”Trebuie să reamintesc că este un sector în criză și în România dar la noi în țară are un specific aparte pentru că dacă ne imaginăm că un neamț are un randament de 8 tone de lapte de vacă pe an iar media în România este sub 4 tone atunci avem și tabloul clar de ce procesatorii noștri apelează la laptele din statele membre, deci preferă să importe. Pentru că, printre multe alte cauze, fermele noastre comerciale mari sunt foarte puține și atunci greutatea pică pe cei care au un număr redus de vaci. Când ai o vacă ce înregistrează să spun o medie de 1.500-3000 de kilograme pe an sigur că nu ești eficient. Mai este și o altă cauză, și fermierii noștri ar trebui să înțeleagă că au și drepturi dar și obligații. Adică mulți dintre ei nu respectă regulile de bază de igienă adică nu spală ugerul la vacă, nu se curăță pe mâini, nu spală vasele. Și atunci lapte nostru de aceea primește un preț mai redus, pentru că, conform legislației europene, dacă ai lapte neconform de abia 5% din el poți să îl procesezi în brânzeturi, nu ai voie să îl pui pe piață. Deci e o restricție aici! Și noi avem o mare problemă cu laptele care s-ar putea să nu respecte condițiile de igienă. Eu nu pot să vă spun acum că este 5% sau 2-3% dar trebuie să se înțeleagă că dacă nu se respectă aceste reguli acel lapte când în torni în cisternă strică și laptele celălalt, care este conform. De aceea și producătorii noștri trebuie să fie mai atenți”, a explicat ministrul la Realitatea TV.

    În schimb, ministrul recunoaște că în România a băut cel mai gustos lapte din lume.

    ”Am tot încercat lapte peste tot în lume dar cel mai gustos tot în România este. Dacă mergeți cel puțin la munte, Piatra Craiului, găsești un produs extrem de bun chiar cel mai bun din lume. Flora de acolo este curată, nepoluată, variată și mie mi se pare că în România aceasta este mult mai bună decât în alte state”, a mai spus ministrul.

    Te-ar mai putea interesa

    APIA: 14.802 fermieri, la control. Verificări pe terenurile agricole și în adăposturile animalelor Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!”

    Ultimele știri

    Taxare inversă pentru tractoare și utilaje agricole! Legea care schimbă piața de tehnică agricolă! Produse de protecție potrivite, livezi îmbelșugate în Dobrogea Focar de pestă porcină africană, în Constanța. Zeci de județe rămân în zona de restricție III „Fără sprijinul european, am închide ferma”. Povestea unei familii care crește peste 250 de vaci Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Grafic de temperaturi și precipitații