• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Străinii – stăpânii absoluți ai pământului românesc. Ce sau cine îi mai poate opri?

    Roxana Dobre -

    Fără nici o restricție pe piața terenurilor din România, străinii – atât cei din spațiul UE, cât și cei din afara lui, au găsit la noi în țară pământ bun, ieftin și ușor de achiziționat. Și n-au stat pe gânduri. Au pus mâna pe tot ce au putut și, foarte grav, par de neoprit.

    Cel care încearcă să tragă un semnal privind acest fenomen – al acaparării terenurilor agricole din România, este Laurențiu Baciu. Președinte al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România și fermier în județul Bacău, Baciu nu ratează nici o ocazie să arate situația dezastruoasă de pe piața funciară din România. Potrivit liderului LAPAR, procentul suprafeței agricole controlate de cetățeni străini a depășit procentul de 35%.

    ”Trebuie, iar noi am cerut asta la minister, rediscutarea legii astfel ca și România să ajungă ca restul Europei, Am ajuns să apelăm la tot felul de tertipuri pentru că și așa legea este greoaie. Dar mintea românului este ageră și chiar și așa cu toate etapele care trebuie respectate, reușește să păcălească statul astfel că au ajuns să doneze terenurile astfel ca nimeni să nu îi întrebe de bani. Mulți merg pe sloganuri că nu pleacă nimeni cu terenul din România. Așa este, nu pleacă, dar ce se cultivă pe acel teren, da! Noi nu avem niciun beneficiu, ei vin, produc și exportă. Și atunci, câștigul economiei care este?”, a tras un semnal de alarmă liderul fermierilor din LAPAR.

    Fermierii români se plâng că străinii au acces prea liber la terenurile agricole, în timp ce aproape toate țările din Uniunea Europeană au reușit să impună condiții dure.

    „În Germania, trebuie să dovedești că faci parte din economia țării, pentru a putea cumpăra vreun metru pătrat de teren agricol. La noi vin și cumpără ferme întregi”, afirmat Baciu. „Să vă uitați la unele bilanțuri depuse de străinii care dețin terenuri și păduri în România. Zici că nu au după ce bea apă când vezi ce profit au”, a declarat Baciu pentru evz.ro.

    România a liberalizat piața funciară la 1 ianuarie 2014, așa cum cerea Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, dar a făcut mai multe decât i s-a cerut. Noile reguli au permis și persoanelor fizice din UE să cumpere terenuri agricole românești, până atunci doar persoanele juridice având acest drept. Într-un clasament al cumpărătorilor de teren agricol în România, pe primele locuri se află Italia, urmată de Germania și de țările arabe. Cele mai active trei zone ale țării, în funcție de numărul de dosare înregistrate cu oferte de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan, sunt Timiș, Vaslui și Arad.

    Foto: Flickr.com


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till