• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Iată etapele prin care trebuie să treacă un proiect pe fonduri europene depus la AFIR

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Indiferent de tipul de finanţare (nerambursabilă sau rambursabilă), de provenienţa fondurilor (europene sau naţionale) sau de forma de organizare a solicitantului finanţării (PFA, Î.I, S.R.L. Instituție publică sau O.N.G.), proiectul parcurge, de la apariţia ideii de proiect şi până la stingerea obligaţiilor contractuale.

    Iată care sunt etapele prin care trece un proiect pe fonduri europene nerambursabile prin PNDR

    Etapa de Identificare se referă la identificarea ideii de proiect şi a celei mai potrivite soluţii de finanţare. În această etapă, solicitantul va analiza mediul în care societatea pe care o va înfiinţa îşi va desfăşura activitatea.

    Etapa de Pregătire începe imediat ce a fost identificată linia de finanţare. Din acest moment începe pregătirea proiectului conform precizărilor din Ghidul Solicitantului. În această etapă este necesară şi înregistrarea juridică a activităţii. După finalizarea procedurilor la Oficiul Registrului Comerţului, întreprinzătorul va începe scrierea Planului de Afaceri şi va obţine avizele, autorizaţiile sau documentele solicitate de către Finanţator.

    Etapa de Evaluare este declanşată de depunerea proiectului la Finanţator, conform cerinţelor exprimate în Ghidul Solicitantului. Conform procedurilor menţionate în Ghidul Solicitantului, în această etapă se stabileşte conformitatea şi eligibilitatea proiectului. Doar proiectele declarate eligibile vor putea fi evaluate tehnico-economic, urmînd să primească un punctaj. În funcţie de acesta, proiectul este selectat pentru finanţare, sau respins (de fapt, denumirea este proiect neselectat pentru finanţare). Ultima activitate a etapei de Evaluare este semnarea Contractului de Finanţare.

    Etapa de Implementare începe imediat după semnarea Contractului de Finanţare, atunci când solicitantul de fonduri nerambursabile devine beneficiar al acestora, chiar dacă efectiv, în acest moment, nu a primit încă nicio sumă de bani. În această etapă, beneficiarul este obligat să pună în practică Planul de Afaceri, într-un termen de timp realist, fără a depăşi termenele maxime permise de către Finanţator.

    Pentru a se considera un proiect de succes, beneficiarul va trebui să realizeze şi acea parte neeligibilă a investiţiei, din surse proprii. Dacă nu va face acest lucru, nu va putea finaliza proiectul şi nu îşi va putea deduce cheltuielile eligibile.

    În etapa de Monitorizare, beneficiarul fondurilor nerambursabile păstrează, conform Contractului de Finanţare, o serie de obligaţii. Abaterile de la indicatorii asumaţi vor fi penalizate de către Finanţator, existând riscul rezilierii contractului şi al returnării integrale a Ajutorului Financiar Nerambursabil încasat.

    Unele dintre activităţile de mai sus au termene de realizare foarte bine stabilite, depăşirea lor nefiind posibilă. Alte activităţi au o durată determinată, mai degrabă, de experienţa Consultantului, de gradul de implicare al colectivului de elaborare a proiectului, sau de complexitatea documentaţiei solicitate.

    Sursa: Avocatnet.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid

    Ultimele știri

    Se mai ieftinește motorina? Payam Akbari, Agricover Commodities: O eventuală coborâre bruscă a prețului rămâne puțin probabilă Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Noul acord agricol cu ​​Marea Britanie vine cu oportunități pentru producătorii din UE Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Plățile pe care APIA le face astăzi către fermieri și banii virați în conturi!