• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • LAPAR dă în judecată funcționarii APIA vinovați de întârzierea subvențiilor. Laurențiu Baciu: ”Îi vom acționa în instanță pentru abuz în serviciu”

    agrointeligenta.ro -

    Președintele LAPAR Laurențiu Baciu a avut astăzi o întâlnire cu ministrul agriculturii Achim Irimescu. Subiectul principal a vizat o decizie luată astăzi în Consiliul Director al LAPAR, o premieră pentru peisajul românesc unde, până acum, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru situația și greșelile care au afectat fermierii și sectorul agricol. 

    ”Astăzi, la LAPAR, am avut ședința Consiliului Director în care s-au discutat atât problemele ce țin de organizație, cât și un subiect fierbinte și în care noi, LAPAR, prin hotărârea Consiliului, am hotărât să facem demersurile necesare pe lângă MADR de a se demara o verificare privind persoanele care se fac vinovate de întârzierea plăților la APIA. Referitor la aceste persoane care se fac vinovate, LAPAR va demara o acțiune în justiție pentru abuz în serviciu. LAPAR dă în judecată funcționarii APIA vinovați de întârzierea plăților, dacă e să spunem lucrurile direct”, ne-a declarat președintele LAPAR Laurențiu Baciu.

    Liderul fermierilor este convins că ancheta de la nivelul MADR va scoate la iveală lista persoanelor responsabile pentru întârzierea subvențiilor. ”Am decis că de acum încolo așa vom proceda cu toate instituțiile. Urmează să facem demersuri și la primul-ministru al României care, tot prin Corpul de Control, să stabilească persoanele din Ministerul Finanțelor care se fac vinovate  de întârzierea plăților, pe TVA, respectiv subvenții pe motorină care și acestea au un istoric destul de mare”, a mai spus Baciu.

    ”Nu se poate ca o persoană, două, trei, chiar și un grup, să influențeze business-ul a un milion de fermieri pentru că ei nu și-au făcut treaba la timp. Faptul că nu s-au primit banii la timp ne-a cauzat nouă, fermierilor, pagube uriașe care, în acest moment, ne este imposibil să le cuantificăm însă nivelul lor este foarte mare. Cred că trebuie să intrăm și noi în normalitate și toți cei care își iau un salariu trebuie să facă ceva pentru banii aceia. Noi suntem acum în situația că angajații – lucru valabil și pentru cei de la AFIR, unde s-au blocat proiecte, s-a pierdut la judecată -, cineva trebuie să plătească, adică cei vinovați, ca și în cazul APIA”, a declarat Baciu.

    În acest sens, LAPAR a semnat deja un contract cu o casă de avocatură care îi va reprezenta interesele în instanță. Potrivit lui Baciu, din analiza făcută de avocați, toate acțiunile pe care LAPAR le va deschide în instanță au obiect.


    Te-ar mai putea interesa

    Se schimbă vremea! Șefa ANM a anunțat de când vin ploile Bani în plus la subvenția APIA. Lista plăților-bonus la hectar și animale Șeful ANZ – mesaj pentru apicultori

    Ultimele știri

    Noua față a învățământului agricol: De la licee în prag de desființare la investiții de peste 43 de milioane de euro Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri