Paradoxul românesc: agricultura e profitabilă ori pe suprafeţe foarte mari, ori foarte mici
agrointeligenta.ro -
Câteva zeci sau chiar 100 de hectare e cea mai nepotrivită suprafaţă pe care o poate avea un fermier: prea mică pentru cultura de cereale, prea mare pentru culturile intensive în muncă.
Fermierii mici şi exploataţiile de dimensiuni medii au fost întodeauna dependenţi sau mai degrabă ”victime” ale politicilor guvernamentale, susţin fermierii. Fie că vorbim despre subvenţii negociate cu Uniunea Europeană – la o treime din cele primite de agricultorii din Vest -, fie că aducem în discuţie rezerva băncilor de a finanţa micii agricultori sau absenţa programelor de finanţare pentru silozuri, achiziţia de tractoare şi utilaje agricole, micii fermieri români au mici şanse de supravieţuire. Alte probleme cu care se confruntă de ani de zile sunt legate de preţurile în creştere la inputuri pe fondul devalorizării leului în raport cu euro, politica marilor traderi sau absenţa reglementărilor clare pentru a încheia lanţurile de producţie şi vânzare.
Colac peste pupază, peste capul fermierilor a căzut şi impozitul agricol, o altă piatră de moară de gâtul lor, care va accelera fărâmiţarea exploataţiilor şi înstrăinarea terenurilor. În aceste condiţii, nu-i de mirare că micii agricultori cauta soluţii ”magice” pentru a supravieţui.
Numai că, dincolo de câteva cazuri de succes, începe realitatea sumbră. Se pune întrebarea – în condiţiile de piaţă din România, poţi avea profit de pe o suprafaţă de 50-100 de hectare? Răspunsul fermerilor vine sec – categoric NU! La fel cred şi dealerii de tractoare şi utilaje agricole. Poţi începe să te gândeşti la profit doar dacă exploatezi măcar câteva sute de hectare.
”Categoric, nu poţi să faci profit de pe o exploataţie de 50-100 de hectare. Este imposibil. La recensământul din 2010 erau 3,8 milioane de ferme organizate la 9,4 hectare de teren arabil, cea mai mare parte exploataţii mici, cu câteva hectare. Este o tragedie. Fermierul român mic sau mediu nu este capitalizat ca să poată să facă lucrările la timp, să-şi ia tractoare noi. Primul tractor a rămas la nivel de promisiuni, de primul siloz s-a ales praful. Acestea au fost doar nişte teme electorale, preluate de politicieni de la agricultori, înainte de campanii. Nimeni nu a avut intenţia să le facă, de fapt”, a declarat pentru Agrointel Daniel Ciobanu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Bacău.
Și Viorel Matei, un agricultor din Timiş, susţine că ”pe cultură mare” se poate face agricultură performantă de la 100 de hectare în sus, pentru că o exploataţie la aceste dimensiuni permite rotaţia culturilor (se evită bolile). Dacă mai ai şi 10 vaci – care asigură ”îngrăşământul” până la 10 ha – şi un cal, atunci lucrurile stau şi mai bine, spune Matei.
Și producătorii de utilaje sunt de acord cu fermierii. O fermă de 100 de hectare este considerată, în condiţiile de piaţă din România, una de subzistenţă.
”Este greu pentru un agricultor cu câteva hectare de teren să facă o agricultură performantă. Abia de la 100 de hectare în sus te poţi gândi la o agricultură performantă cu tractoare şi utilaje de calitate”, spune Răzvan Petcu, after-sales manager la BISO România, importator de maşini şi utilaje agricole.
Doar fermele mari pot miza pe un profit sigur îndiferent de piaţă sau de particularităţile anului agricol.
”De la 1.000 de hectare în sus poate fi stabilit nivelul de profit sigur. Sub 500 de hectare este greu, iar la 50-100 de hectare sub nicio formă. Nu poţi face agricultură intensivă pe această suprafaţă. Poţi doar creşte vaca. Pe de altă parte, am stat recent de vorbă cu un agricultor din Timişoara care mi-a spus că are 800 de hectare şi că nici nu vrea mai mult. Câştigă destul făcând agricultură clasică, cu culturi de orz, grâu, porumb, rapiţă”, susţine George Stanson, business manager pentru România al Case IH&Steyr Balkans.
Soluţii pentru suprafeţele medii?
Cea mai la îndemână soluţie pentru cei care deţin suprafeţe de ordinul zecilor de hectare este cultura cartofului. Însă aici fluctuaţiile de preţ sunt atât de mari încât puţini îşi permit să se bazeze exclusiv pe cartof. Au existat ani când cartoful s-a vândut chiar şi cu cinci lei pe kilogram, dar şi când preţul s-a prăbuşit până la 15 bani. Alte culturi tradiţionale pe suprafeţe medii, tutunul sau sfecla de zahăr, au pierdut din popularitate după dispariţia capacităţilor de procesare.
Alternativa fermelor mici
În România, suprafaţa medie pe exploataţie este de de circa 3,5 ha, iar la această dimensiune agricultorii chiar nu-şi permit să investească în utilaje sau tehnologii moderne. Nu mai vorbim de costurile pentru irigaţii sau îngrăşăminte.
Dacă ştii, însă ce cultură să alegi, poţi să faci agricultură performantă şi pe 1 ha, spune Matei care dă drept exemplu horticultura, cu observaţia că investiţia este destul de mare faţă de culturile vegetale, de exemplu.
”Un hectar de seră (legume, trandafiri, garoafe etc) este echivalent cu 200 hectare de cereale”, spune Viorel Matei.
Există, însă,şi cazuri izolate – ce-i drept- de fermieri care au succes cultivând suprafeţe restrânse.
Un cercetător român din Arad a ajuns după aproape 35 de ani de muncă în pomicultură cel mai mare producător de cătină din ţară. Producţia o vinde la nemţi şi obţine un profit de 10.000 de euro/ha.
În urmă cu patru ani, a înfiinţat la Frumuşeni, lângă Arad, prima fermă pilot profesionistă din România – centru de excelenţă pentru cultura cătinei, cum îi place să spună – , unde au fost cultivate soiuri nobile. Aici are la dispoziţie circa 32 hectare de teren agricol, unde îşi desfăşoară activitatea pe mai multe paliere: ameliorare, pepinieră şi producţie de fructe. Aproape jumătate din suprafaţă este destinată cultivării cătinei, pe care o vinde în întregime în Germania.
Un alt caz de creativitate pe suprafeţe mici este cel al lui Ioan Iacob care cultivă lavandă la Ocna Mureş. Aici, primele câmpuri de lavandă au apărut în urmă cu trei ani. După ce şi-a încercat norocul cu porumb şi orzoaică, culturi tradiţionale în zonă, Ioan Iacob şi-a dat seama că nu are cum să iasă pe profit decât dacă schimbă ceva. Altfel, nu-şi scoate nici banii pe care i-a dat pe pământ. Iacob a pornit cu un hectar şi vreo 70 de ari, în primul an, când a avut o producţie de circa 500 de kilograme la hectar. Acum, după ce se maturizează cultura, profitul poate ajunge şi la 8.000 de euro pe an.
Tot la capitolul succese punctuale ar putea fi încadrat şi Benko Sandor, un om de afaceri din Miercurea-Ciuc, primul cultivator de salcie energetică în România. Se întâmpla prin 2007, anul în care a cumpărat de la suedezi o licenţă pentru România, fiind preluate şi tehnologiile aferente, după care a realizat o pepineră de 12 hectare. Plantaţiile de salcie sunt mai rentabile decât culturi tradiţionale pentru România, precum grâu sau cartof, susţine şi Benko, care obţine în condiţii normale circa 30 de tone de tocătură de salcie la hectar, respectiv vreo 900 -1.000 euro la hectar.
Impozitarea veniturilor duce la fărâmiţarea terenurilor
Deşi Guvernul declară că trebuie ca fermierii să se asocieze în exploataţii mari profitabile, măsurile concrete vizează exact opusul, respectiv fărâmiţarea şi mai accentuată a terenurilor şi decapitalizarea micilor fermieri.
Impozitarea veniturilor în agricultură va conduce la accelerarea vânzării terenurilor micilor producători către marile exploataţii controlate de străini şi la preţuri tot mai mici, susţin fermierii locali. Aceştia se tem că, după introducerea impozitului, nu-şi vor putea acoperi costurile.
Stabirea pragului de impozitare de la două hectare în sus, adică impozitarea agriculturii de subzistenţă, este o măsură nerealistă pentru că în România nu se poate obţine un venit constant de pe suprafeţe mici. Ei susţin că modalitatea de calcul a normei de venit anual nu ţine cont de realităţile economice şi că agricultorii români, care deja primesc subvenţii de trei-patru ori mai mici decât cei occidentali, vor fi puşi pe butuci de impozit.
Începând cu acest an, agricultorii persoane fizice care au peste 2 hectare de teren agricol sau mai mult de trei vaci sau şase porci vor plăti un impozit pe venitul din activităţi agricole. Acesta se calculează prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului anual din activităţile desfăşurate pe baza normei anuale de venit.
În plus, se mai aplică şi o cotă de 5,5%, care reprezintă contribuţia automată la asigurările de sănătate. Cât despre norma de venit, ea variază de la câţiva lei la un anumit număr de animale până la 8.000 de lei pe ha în cazul legumelor cultivate în spaţii protejate.
Pe de altă parte, un fermier român primeşte o subvenţie de 139 de euro/ hectar, în vreme ce media pentru fermierii occidentali este de 400 de euro/ hectar.
România se află în acest moment pe primul loc între ţările din Europa şi pe locul zece în lume în funcţie de procentul de teren agricol controlat de companiile cu capital străin, potrivit unui alt raport al GRAIN. Pe piaţa locală investitorii străini exploatează circa 800.000 hectare de teren agricol, respectiv aproximativ 10%, din suprafaţa totală, în Cehia nonrezidenţii au în posesie 4% din total, în timp ce în Ucraina deţinerile investitorilor se ridică la 3%. Suprafaţa de teren agricol a României este de 9,4 milioane de hectare.
