• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Semănatul porumbului la densități mari (II). Brăileanul Sergiu Tilihoi mizează pe o fertilizare eficientă pentru ”a hrăni” 64.000 de plante la hectar

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    64.000 de plante la hectar va avea anul acesta în fermă brăileanul Sergiu Tilihoi, unul dintre fermierii români care mizează pe densități mai mari în cultura porumbului. Cu un teren neirigat, agricultorul se concentrează pe o fertilizare corectă care să ajute plantele să facă față stresului hidric.

    Exploatația agricolă a fermierului Sergiu Tilihoi este situată în localitatea Zăvoaia, județul Brăila, și se întinde pe o suprafață de circa 700 de hectare.

    ”Chiar dacă avem o suprafață de fermă dotată cu sistem de irigații, nu am reușit anul trecut să irigăm nici un metru de cultură din cauză că sistemul este foarte vechi și nu poate fi folosit. Ne-am propus să facem un proiect pentru a reabilita antenele și stația pentru că este mare nevoie de apă la culturile de câmp. (…) La mine în fermă, 60% din suprafață este însămânțată cu culturi de toamnă: rapiță și grâu, și 40% din suprafață va fi însămânțată cu porumb și floarea-soarelui. La porumb ne-am apucat deja, dar încă nu au reușit să terminăm. Cred că în 2-3 zile vom finaliza semănatului și la porumb”, ne-a spus fermierul despre planul său de culturi pe anul 2016.

    Pentru densități mari folosește hibrizii P9903 și P9537

    La Zăvoia, pregătirea terenului pentru densități mari la cultura de porumb se face printr-o arătură adâncă de toamnă și, pentru o dezvoltare cât mai bună a plantelor, la semănat aplică o cantitate de 180-200 kg de NPK 10:30:0 cu sulf.

    ”Anul acesta am ales să merg pe o densitate de 64.000 de plante la hectar, la teren neirigat. Am ales să merg pe hibrizii de la Pioneer – P9903 și P9537. Pentru aceste densități de semănat aleg să fac o arătură de 25-30 cm adâncime toamna, pregătesc patul germinativ cu combinatorul și anul acesta am avut noroc să ne iasă dintr-o singură trecere, după ce anul trecut am fost nevoiți să avem două treceri cu combinatorul. La semănat aplicăm 180 kg, până în 200 kg de NPK 10:30:0 cu sulf. Îngrășământul îl aplicăm odată cu semănatulul, iar la prășitoare urmează să mai aplicăm 200 kg de azot. Aceleași cantități le-am aplicat și în anii anteriori și am avut rezultate mulțumitoare. Anul trecut am mers cu aceeași densitate de plante la hectar și am aplicat aceeași tehnologie, iar în condiții de secetă, am reușit să obțin o producție medie undeva la 8.000-9.000 kilograme la hectar. Am avut sole care au trecut de 10 tone/ha, dar și sole unde producția a fost mai mică”, a explicat fermierul tehnologia de cultură pe care a folosit-o și anul trecut și pe care merge și în 2016.

    Fertilizări foliare cu zinc

    Cantitatea de îngrășăminte aplicate la asemenea densități este mai mare decât în cazul unei culturi de porumb obișnuite. Pentru că plantele au nevoie de elemente nutritive, iar competiția pentru resursele din sol este una destul de mare, pe parcursul perioadei de vegetație Sergiu Tilihoi aplică foliare cu zinc pentru cultura de porumb.

    ”Odată cu erbicidatul aplicăm și un foliar cu zinc la porumb și cu bor la floarea-soarelui. La porumb aplicăm și un foliar, în funcție de felul în care are creșterea de primăvară. Anul trecut nu am putut să intrăm pe întreaga suprafață cu foliar, pentru că porumbul a crescut foarte repede datorită ploilor de primăvară”, ne-a spus fermierul brăilean.

    2.300-3.000 lei – investiția la hectar

    Potrivit calculelor estimate de Sergiu Tilihoi, investiția la hectarul de porumb diferă în funcție de an: dacă ai un an ploios aplici mai multe tratamente pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor; în schimb, dacă ai un an secetos, aplici mai multe îngrășăminte. În general vorbim despre o investiție ce începe de la 2.300 lei și poate ajunge până la 3.000 lei

    Semănatul timpuriu – secretul unei culturi reușite

    Pentru cultivarea porumbului la densități mari este important să semeni exact în momentul potrivit. Cu cât sămânța ajunge mai repede în pământ, cu atât porumbul are timp să se dezvolte și să valorifice la maxim resursele din sol.

    ”Am ales să merg pe densități mai mari tocmai pentru că am siguranța unei producții mai ridicate, comparativ cu densitățile obișnuite. Cred că secretul unei culturi de porumb cu densități mari pe plante la hectar constă într-un semănat cât mai timpuriu. În fiecare an încerc să intru cât mai devreme la semănat la cultura de porumb și să semăn cât mai repede întreaga suprafață. Am câteva proiecte pe achiziție de utilaje, tocmai să-mi permită să semăn cât mai repede întreaga suprafață”, a precizat Sergiu Tilihoi, fermier ce exploatează 700 de hectare în localitatea Zăvoaia, județul Brăila.

    Citiți și:

    Semănatul porumbului la densități mari (I). Fermierul Adrian Georgescu ”urcă” până la 75.000 de boabe la hectar și pariază pe tehnologiile de păstrare a apei în sol

    Foto: arstechnica.com


    Te-ar mai putea interesa

    Ciorile fac din nou prăpăd și scot din pâmânt porumbul abia răsărit. ”Sunt monumente ale naturii” AgroReclamații. Fermier: APIA nu dă adeverințe pentru credite. Ca să luăm îngrășăminte, girăm cu casa ADS scoate la licitație o suprafață record de 4.700 de hectare pentru fermierii care au animale Subvențiile APIA care intră la plată de săptămâna viitoare! Revine ”moda” păsărilor de curte cu impact direct în arenda pentru terenuri agricole

    Ultimele știri

    Deputat: APIA a semnat! Fermierii pot lua credite de la bănci cu subvenția Plăți APIA deblocate! Subvențiile care au apărut în Monitorul Oficial și pot intra la plată! Piața îngrășămintelor în 2026: scumpiri accelerate, risc de penurie și decizii tot mai dificile pentru fermieri Măsură extremă pentru un fermier care fertiliza! Dosar penal și amendă de 15.000 lei! ”Pe o rază de 50 de kilometri nu se găsea motorină”. Anunțul ministrului Tanczos Barna pentru fermieri