• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tuleul gras și Grasul românesc, soiurile românești salvate de cercetătorii de la Mărăcineni

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Specialiștii de la Institutul Mărăcineni au pornit un program prin care cercetează în gospodăriile populației soiuri pomicole vechi, poate chiar uitate, dar cu o valoarea genetică inestimabilă.

    Soiuri de prun cum ar fi Tuleu gras sau Gras românesc sunt doar două dintre soiurile autohtone pe care cercetătorii încearcă să se salveze de la pieire.

    ”Am început acest program care nu se limitează numai la prun. Noi efectuăm și expediții în flora spontantă sunt utile pentru că România are Carpații, mai ales dacă ne gândim la arbuștii fructiferi cum ar fi cătina, mur, zmeur sau afin chiar. Deja am pornit aceast program și am identificat o plantație de Tuleu gras în județul Olt. Concret ne deplasăm la fața locului in situ iar acolo echipa de cercetători marchează pomii, se face selecție conservativă marcând fiecare pom care arată sănătate în primul rând sanitar vorbind și apoi calitatea fructelor”, a declarat în exclusivitate pentru Agrointeligența Mihai Coman, directorul Institutului de la Mărăcineni, Pitești.

    Pentru perioada următoare cercetătorii de la Mărăcineni au deja programate două noi deplasări.

    ”Recent chiar am descoperit o fermă mai mare pentru că unul dintre factorii decisivi când alegem zona unde vom merge este și mărimea fermei unde urmează să facem această selecție clonală. Este o metodă de ameliorare pe care aș vrea să o menținem. Nouă chiar ne lipsesc în țară astfel de expediții și ca să vă dați seama de anvergura și necesitatea acestora vreau să vă spun că sunt țări nordice în special care fac astfel de programe în zona de origine a plantelor pentru a căra în sacosă genotipuri pe care apoi le folosesc în baza genetică. Se știe că germoplasma, fie ea vegetală sau animală poate fi numită chiar o zestre a unei țări dar din păcate costurile cu păstrarea și îmbunătățirea acesteia nu sunt suportate de Guvern. Dra deocamdată noi ne chinuim să o păstrăm”, mai spune cu o oarecare amărăciune specialistul de la Mărăcineni.

    Tuleu Gras, soiul care i-a uimit chiar și pe cercetătorii din Olanda

    Mihai Coman își amintește de o remarcă uimitoare pe care care a făcut un renumit cercetător din Olanda care s-a arătat uimit că românii pot deține astfel de soiuri și renunță atât de ușor la ele.

    ”Acest cercetător mi-a spus mirat:”De ce ați renunțat la Tuleu gras? Când camionul venea la Amsterdam se oprea comerțul de prune și toată lumea se îndrepta spre acest soi. Nu se poate ca atunci când merge piața atât de bine cineva să o stopeze”, își amintește specialistul de la Mărăcineni. Era de fapt vorba de trecerea livezii dinproprietatea de stat în cea privată  prin care noii proprietari nu au mai avut nici măcar forța să se asocieze sau să întrețină aceste livezi.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Blocaj pe piața lucrătorilor străini. Fermieri: Nu se mai pot aduce lucrători din țări precum Nepal!

    Ultimele știri

    Black Friday 2026 la Magazin Agrii: reduceri de până la 70% pentru grădină, livadă, plante și casă Andrei Ciobanu vinde bobocii de gâște Holmogor cu 100 de euro și a făcut 3.000 de euro cu doar două familii Bursele de cereale intră pe roșu, iar România riscă să piardă un cumpărător important de grâu După 15 miliarde de dolari promise fermierilor, Washingtonul intră în negocieri: ce aduc alegerile din SUA pentru agricultura americană Semințe de calitate, producții stabile și ridicate. Asta oferă hibridul de floarea-soarelui Skyline, de la Soufflet Agro