• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oierii se pregătesc de noi proteste!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Sindicatul Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine, afiliat la Agrostar, ia în calcul reluarea protestelor, întrucât OUG 60/ 2015, ordonanță prin care se suspenda aplicarea prevederilor Legii vânătorii, respectiv literele c și k din aceasta, referitoare la perioada de pășunat și numărul de câini, a încetat să mai producă efecte începând din 25 aprilie.

    ”Sindicatul Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din România își exprimă îngrijorarea față de faptul că, deși la protestul organizat în luna decembrie 2015 circa 8.000 de crescători de animale au obținut promisiuni că problema se va rezolva, în acest moment suntem în aceeași situație. Deși Legea vânătorii trebuia să sufere modificări importante, legate nu doar de prevederile ce privesc perioada de pășunat și de numărul de câini pentru care a fost dată ordonanța care a expirat, ci și cu privire la dreptul de proprietate și despăgubiri acordate fermierilor, nimic nu este rezolvat”, se arată într-un comunicat de presă al Agrostar.

    Concret, Ordonanța de Urgență 60/2015 trebuia să devină lege. Proiectul de lege a fost pus în discuția Comisiei pentru agricultură din cadrul Camerei Deputaților în data de 26 aprilie, practic la o zi după ce Ordonanța de Urgență nu mai producea efecte.

    „Degeaba am participat împreună cu Federația AGROSTAR la diferite ședințe ale subcomisiei formate, nu s-a obținut nici un rezultat. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a modifica această lege. Dacă va trebui să ieșim din nou în stradă, o vom face”, a declarat vicepreședintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din România, Horia Moruțan.

    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Fermierii care se gândesc să lase floarea-soarelui pe câmp până în primăvară Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la munte Orzul de primăvară semănat toamna: o oportunitate de profit și diversificare pentru fermele din România