• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Județele unde se anunță ploi în zilele următoare. Vezi de când începe să se încălzească vremea!

    Roxana Dobre -

    O parte din regiunile țării au fost bine ”udate” în ultimele zile, iar pe arii restrânse, s-au înregistrat fenomene extreme precum grindina sau vântul foarte puternic. Din punct de vedere meteorologic, și perioada următoare se anunță una complicată pentru o parte din suprafața agricolă a României. 

    Meteorologii anunță că nici în acest sfârșit de săptămână nu scăpăm de ploi, practic  ele vor fi prezente în toate județele țării pe rând și vor avea un vârf de intensitate după amiaza și seara. Vremea intră într-un proces de încălzire abia săptămâna viitoare, mai exact de marți.

    Vineri, valorile termice sunt uşor mai scăzute decât cele specifice perioadei, în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor avea valori de la 15 …16 grade în depresiuni și pe litoral, până la 23 de grade în Câmpia de Vest. Va ploua în județele din Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei şi zona de munte, iar după-amiaza şi seara şi în Oltenia, nordul Moldovei şi izolat în restul ţării. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice si izolat de grindină. Vântul va avea unele intensificări la munte si în estul, sud-estul și centrul ţării, dar trecător şi în celelalte regiuni, în timpul ploilor.

    La munte, cerul va fi temporar noros şi va ploua îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi Orientali. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice şi vor fi posibile căderi de grindină. La altitudini mai mari precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va avea unele intensificări peste zi.

    În regiunile intracarpatice, vremea este în general frumoasă dar după amiaza nu este exclus ca izolat să plouă în aversă. La amiază vor fi valori termice apropiate de normal: de la 15-16 grade în depresiuni până la 22-23 de grade în Câmpia de Vest. În Sud, norii şi ploile persistă în Muntenia iar în Oltenia apar după amiaza si seara. Izolat aversele sunt însotite de descărăcri electrice, vânt şi grindina. Maximele sunt în general între 18 şi 20 de grade, mai ridicate puţin în Oltenia: 21 la Craiova, 22 la Drobeta Turnu Severin.

    În Dobrogea, norii și ploile sunt la ordinea zilei şi vineri, dar mai lasă puţin loc şi soarelui. Maximele zilei, 19 grade la Tulcea şi 17 la Constanţa. În Moldova de sud, aceeaşi vreme instabilă cu averse, fenomene electrice, vânt, poate şi grindina. În Moldova de nord, aceste fenomene apar după-amiaza. Valorile termice la amiaza sunt în general între 18 şi 20 de grade.

    Vremea pe 2 zile

    Sâmbătă, maximele se vor încadra între 12 -13 grade în depresiuni şi 21 de grade la Drobeta Turnu Severin şi Călăraşi. În județele din sud şi est şi la deal şi la munte va ploua. Vor fi mai ales averse, însoțite şi de descărcări electrice. Izolat, cantitățile de apă vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindină. În zona montană înaltă, cu precădere a Carpaţilor Meridionali, vor fi şi lapoviţe şi ninsori.

    Duminică, vremea va fi în general instabilă. Vor fi averse şi descărcări electrice, în majoritatea regiunilor. Izolat, îndeosebi la deal şi la munte, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Se menţin condiţiile de grindină, iar în zona montană înaltă, vor mai fi lapoviţe şi de ninsori. Vântul va avea unele intensificări în est, dar şi în restul ţării, în timpul ploilor. Temperaturile maxime, mai scăzute decât cele ce ar fi normale în această perioadă, vor fi cuprinse între 14 grade la Miercurea Ciuc şi 21 de grade la Drobeta Turnu Severin şi Giurgiu.

    Caracteristici agrometeorologice pentru zilele următoare

    În cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, pe majoritatea suprafețelor agricole.

    În cea mai mare parte a Moldovei și Crișanei, centrul și sud-estul Dobrogei, izolat în estul, sud-vestul Transilvaniei și nord-vestul Banatului, se vor înregistra deficite de umiditate în sol, seceta pedologică fiind moderată şi puternică. În cultura de porumb, rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-20 cm, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în aproape toată țara.

    Deficite de apă în sol (secetă pedologică moderată și puternică) se vor înregistra în nordul, nord-vestul și estul Moldovei, centrul și sud-estul Dobrogei, nord-vestul Banatului.

    Sursa: www.realitatea.net

    Foto: www.worldpolicy.org


    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Cum a evoluat numărul de familii de albine la nivelul României, în ultimii ani Soia versatilă și productivă de la RWA România PREV-AM: un singur produs pentru toți dăunătorii. Triplu efect: insecticid, fungicid și acaricid, bun și în culturile bio!

    Ultimele știri

    O familie de moldoveni mutată la Mureș a transformat o fermă părăsită într-o afacere de succes Cum pregătim campania de fătări în ferma de ovine Doi fermieri s-au ales cu sechestru pe bunuri după ce au obținut subvenții APIA cu acte false