• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plătiți ca diplomații! Ce angajați ai Ministerului Agriculturii vor câștiga minim 2.000 de euro pe lună

    Roxana Dobre -

    Ministerul Agriculturii este în plină campanie de angajări în această perioadă. Se caută specialiști, posturile sunt disponibile iar salariul care se oferă este unul extrem de atractiv și consistent. Dar există două condiții esențiale: viitorii angajați să provină din rândul funcționarilor din Ministerul Agriculturii și să cunoască temeinic limba engleză!

    Guvernul a decis miercuri să înființeze funcția de atașat agricol, funcție publică ce va avea rolul să asigure reprezentarea României în țări membre UE sau în țări terțe, în domeniul politicii agricole comune și promovării produselor agroalimentare.

    „Este nevoie să încurajăm produsele româneşti pe piaţa externă. De la începutul anului viitor vom avea cel puţin nouă ataşaţi agricoli, care vor avea rolul de a promova produsele agricole româneşti în oraşe mari din lume”, a spus ministrul Achim Irimescu. Urmând exemplul altor ţări care şi-au îmbunătăţit concurenţa la export prin crearea funcţiei de ataşat agricol se poate implementa o politică “agresivă” în identificarea oportunităților de export și de afaceri, de investiţii, cu efecte benefice asupra economiei româneşti.

    În acest moment, Ministerul Agriculturii are în vedere înființarea a 12 posturi de atașat agricol, cărora li se va asigura salarizarea similară funcțiilor îndeplinite în cadrul misiunilor și reprezentanțelor României din străinătate, cu încadrarea în bugetul alocat pentru 2016. Mai exact, drepturile salariale pentru această funcție se stabilesc prin asimilare cu drepturile salariale pentru consilier diplomatic din cadrul Ministerului de Externe. Hotărârea a apărut deja Monitorul Oficial astfel că Ministerul Agriculturii poate organiza oricând concursul pentru ocuparea posturilor.

    Ministrul Agriculturii promite angajări “corecte și cinstite” dar doar pentru angajații MADR

    Oricare dintre cei 9.000 de angajați ai ministerului pot participa la concursul despre care ministrul dă asigurări că va fi “corect și cinstit”.

    “Anul viitor aceștia (atașații n.r) vor fi aleși pe baza unor concursuri corecte și cinstite la care poate participa oricare dintre cei 9.000 de angajați ai Ministerului Agriculturii. Poate câștiga oricine care cunoaște limbile respective. O provocare ar fi de exemplu Iordania, unde sper să găsesc pe cineva care să vorbească limba arabă, ceea ce este foarte important. Legislația prevede ca la concurs să participe numai angajați ai MADR. Sumele nu sunt foarte mari, în diplomația românească, salariile sunt cele mai mici din Europa”, a dat asigurări ministrul.

    Acesta ia chiar în calcul și posibilitatea ca la concurs să nu se prea înghesuie nimeni având în vedere că momentan salariul mediu în minister este de 1.000 de euro. “Un atașat agricol merge cam pe 2.000  de euro. Dacă în minister salariile sunt cam în medie 1.000 de euro vă dați seama că nu mai are interes să meargă la post pentru că trebuie să vorbești limbi străine foarte bine și să faci o muncă foarte minuțioasă. Ei stau în ambasadele României, iar noi vom aloca maxim 50.000 de euro pentru fiecare atașat”, mai explică ministrul.

    Ce competențe profesionale ar trebui să îndeplinească viitorii angajați

    Achim Irimescu este convins că țara noastră ar putea beneficia foarte mult de aportul acestor atașati agricoli și a enumerat ce “pretenții” profesionale are de la viitorii săi subordonați.

    “Ce le voi cere eu să cunoască: politici comerciale, tot ce ține de organizația mondială a comerțului, trebuie să știe foarte bine acordul sanitar și fitosanitar din domeniul comercial. Și politicile de calitate pentru că vom promova numai produsele de calitate și politica de investiție a României, accesul pe piață sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le știe”, a mai completat ministrul.

    Bugetul din care vor fi plătiți atașații și cheltuielile lor va fi suportat din banii alocați MADR, suma anuală medie fiind calculată la cel puțin 6.380.000 de lei, adică 530.000 de lei pe lună, respectiv 44.300 de lei pentru fiecare atașat în parte (calcul valabil pentru împărțirea egală a banilor). Echivalentul a 10.000 de euro pe lună cu salariul și alte bunuri și servicii, care vor include, probabil transportul, cazarea, diurna etc.


    Te-ar mai putea interesa

    Micul fermier care vinde porcul de Crăciun în viu cu 52 de lei kilogramul! Cum a reușit ing. Roman să aibă producție de gutui într-un an în care alți pomicultori n-au recoltat nimic Programul Rabla pentru Tractoare, lansare. Se dublează sumele pentru fermieri

    Ultimele știri

    APIA îi contrazice pe fermieri și pe propriul director și susține că banii de Agromediu sunt virați în conturi! Super reduceri de Black Friday la Agrii la tratamentele de iarnă Vocea fermierilor români s-a făcut auzită la evenimentul Bayer de la Stația de Procesare a Semințelor din Sinești!