POMUL DE STAFIDE – o cultură ”2 în 1”: ARBUST FRUCTIFER și GARD VIU în același timp!
Gabriela Gimbășanu -
Cum ar fi dacă gardul viu ar da și fructe. Și nu orice fructe, ci unele gustoase, la fel de sănătoase precum fructele de pădure. Este ceea ce obții de la cultura pomului de stafide, recent popularizat și în România, unde se bucură de tot mai mult succes prin faptul că nu este o plantă pretențioasă și oferă un randament foarte bun.
Pomul de stafide se numește, de fapt, Amelanchier Lamarckii. Amelanchierii sunt un grup de arbuști din familia Rosaceae-lor, cei mai mulți nativi de pe continentul nord-american (SUA și Canada), cu puțini reprezentanți în Lumea Veche – doi din Asia și doar unul din Europa (Amelanchier ovalis). Din acest ”clan” fac parte aproximativ 20 – 30 de specii, clasificarea și denumirea lor punând, se pare, probleme botaniștilor, din cauza încrucișărilor și a hibridizărilor numeroase, unele obținute de către horticultori, altele apărute spontan în natură.
Ceea ce reunește speciile de Amelanchier este faptul că au fructe comestibile, iar arbuștii sunt plantați atât cu rol decorativ, pentru înflorirea lor abundentă și pentru coloritul tomnatic spectaculos, cât și pentru producția de fructe.
Pomul de stafide are forma de arbust stufos cu ramurile erecte, fructele sunt roșii-albăstrui și se coc începând cu luna iunie, iar fructele uscate seamănă la gust atunci când sunt proaspete cu afinele și strugurii, iar când se usucă au gustul stafidelor. Fructele obținute nu doar că sunt deosebit de gustoase dar sunt și extrem de sănătoase fiind bogate în vitamina C, fier, cupru și magneziu, fiind cunoscute pentru efectul hipotensiv, antiinflamator și antisclerotic. Tehnologia de cultivare a Pomului de stafide nu este deloc greoiae și respectând niște pași simpli poți avea un gard viu comestibil extrem de aspectuos.
Primii arbuști au fost aduși în 2012 de un grup de austrieci
Pomul de stafide nu a apărut de foarte mult timp pe meleagurile românești, Pepinierele Mizil fiind printre primii furnizori care au adus acest arbust în atenția grădinarilor.
”Activitatea în pepinieră am început-o în 2012, a fost destul de greu la început, dar experiența pe care am acumulat-o lucrând în cadrul altor pepiniere m-a ajutat foarte mult. Nu m-am axat foarte mult pe partea de arbuști fructiferi, fiind mai degrabă specializați pe plante ornamentale. Pomul de stafide a ajuns oarecum din întâmplare la mine în pepinieră. Prima dată am luat contact cu acest arbust atunci când un grup de austrieci l-a adus în România, prin intermediul unei organizații umanitare. Prima dată l-am adus cu ajutorul lor, l-am plantat, mi-au plăcut fructele și am zis să-l înmulțesc și să-l dau și altor doritori”, a declarat pentru Agrointeligența Tudor Rădoi, proprietarul Pepinierelor Mizil, din județul Prahova.
Preferă solurile ușor acide
Pomul de stafide nu este pretențios în ceea ce privește condițiile de climă și temperatură, putând rezista atât la temperaturi negative cât și la temperaturi foarte înalte fără prea mari probleme.
”Nu este un arbust pretențios, nu are nici dăunători sau boli putând fi pretabil în cultura ecologică. În ceea ce privește condițiile de plantare, la fel ca orice arbust, poate fi plantat toamna sau la începutul primăverii. Este indicată plantarea arbuștilor fie la sfârșitul lunii octombrie sau noiembrie, fie la sfârșitul lui martie – începutul lunii aprilie. Preferă solurile ușor acide, dar se adaptează și în solurile neutre cu drenaj bun și chiar dacă rezistă la semi-umbră, în timp ce plantarea în plin soare va favoriza un colorit intens toamna. Sunt arbuști ideali pentru grădinile mici sau în cele pentru care nu dorim să investim mult efort, deoarece sunt foarte rezistenți și adaptabili, puțin vulnerabili în fața dăunătorilor”, a mai spus proprietarul de pepinieră pentru Agrointeligența.
Pomii de stafide au tendința de a lăstări puternic, deci, dacă nu vrei să obții un gard viu comestibil, ci un veritabil pom, aceștia pot fi tunși primăvara, pentru a încuraja dezvoltarea unui trunchi drept și robust. Deoarece înfloresc foarte devreme, la poalele lor pot fi plantate flori de primăvară în culori vii (cum ar fi lalelele roșii sau purpurii), pentru a obține un contrast de efect cu florile lor albe.
Fructele se coc începând cu luna iunie
Primele fructe apar din primul an de plantare și pot fi observate sub forma unor mici buchete de 5-8 fructe, de mici dimensiuni.
”Primele fructe încep să se coacă din luna iunie și sunt niște poame mici, de 5–15 mm în diametru, a căror culoare se schimbă, pe parcursul coacerii, de la alb la verde și la roșu, apoi la grena-purpuriu și, în final, la albastru-brumăriu spre aproape negru. Aroma lor variază oarecum, fiind asemănată cu cea a strugurilor sau a afinelor. În general, fructele pot fi consumate atât în stare proaspătă, cât și în stare uscată, fiind extrem de sănătoase”, a explicat prahoveanul.
Prețul unui astfel de arbust variază în funcție de cantitatea comandată poate pleaca de la 13,5 lei și poate ajunge și la 23 lei bucata.
Cum plantezi corect un gard viu
Pentru a obține un gard viu compact este recomandată plantarea pomilor de stafide la o distanță de 20 cm. De asemenea, este indicată plantarea lor în două rânduri intercalate, cu câte 8-9 plante la fiecare metru.
Înainte de plantare, rădăcinile Amelanchierului se lasă la înmuiat timp de 24 de ore și se fac gropile în care se vor pune plantele. Pământul scos din groapă poate fi îmbogățit suplimentar cu turbă sau compost, iar în cazul în care solul este unul greu, lutos se adaugă puțin nisip în amestec. După aceea se pun plantele în groapa formată, se acoperă cu pământ și se presează totul bine astfel încât planta să rămână în poziție dreaptă.
Pentru a evita îmburuienarea se poate pune o folie neagră direct pe sol, care va avea rolul de a menține solul curat de buruieni, dar asigură și o umiditate extrem de bună pentru plantele ce formează gardul viu.
Gardul viu trebuie tuns primăvara la 10-15 cm înălţime de sol, pentru a se putea ramifica. După aceea, gardul viu se va tunde de 2-3 ori pe an până la atingerea înălţimii dorite. Distanta între două tunderi este bine să nu depășească 10-15 cm, în caz contrar gardul nu va fi suficient de des. Planta complet dezvoltată se taie o dată pe an, iar modelarea se face primăvara devreme.
Întrebuințările multiple ale fructelor recoltate de la pomul de stafide
Fructele amelanchierului, foarte bogate în fier și cupru, se pot consuma crude sau deshidratate, gustul lor asemănător afinelor, merelor sau strugurilor, accentuat de aroma puternică de migdale a sâmburilor. Denumirea populară de ”pom cu stafide” provine de la gustul foarte dulce al fructelor uscate. Din fructele proaspete se pot prepara gemuri, dulceață, sirop, tarte iar frunzele pot fi utilizate pentru ceaiuri. Infuzia obținută din fructele de amelanchier poate fi folosită ca laxativ ușor, pentru a antrena apetitul sau ca picături de ochi.
Decoctul obținut din rădăcini poate fi folosit în tratarea răcelilor și a menstruațiilor prea dese. Decoctul din lăstarii tineri era utilizat pe vremuri ca sudorific, în tratarea febrei, răcelilor și afecțiunilor pulmonare.
Foto: gerbeaud.com; gardeningimpulse.ie
