• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plata subvențiilor pentru fermierii din eșantionul de control al APIA – anunțul ministrului Achim Irimescu

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Subvențiile fermierilor din eșantionul de control al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură încă așteaptă autorizarea la plată pentru sume ce totalizează 400 de milioane de euro și o suprafață de două milioane de hectare. Între acești agricultori care nu au primit încă nici un euro din plățile directe – nici la avans, sunt mai ales fermierii mari, a spus ministrul agriculturii Achim Irimescu la protestul fermierilor de marți, 7 iunie. 

    ”Pe partea de control, cei care nu au avut probleme, au intrat la plată și o bună parte s-au dus. Dar nu e un număr foarte mare. Încă mai avem marii fermieri – 400 de milioane și o suprafață de două milioane de hectare mai sunt în discuție. Sperăm ca în această săptămână să începem și pe partea de control final și săptămâna viitoare la plata pe animale”, a anunțat Irimescu.

    Anul acesta, fermierii din eșantionul de control s-au plâns că, din nou, sunt tot ei sunt verificați de APIA, acuzând că selecția celor verificați nu este 100% aleatorie. Directorul general al APIA, Florin Faur a explicat însă cum se formează lista celor care intră anual la control. Astfel, se folosește softul informatic al APIA, anume creat ca eșantionul de control să facă în primă fază o selecție fără nici un criteriu, iar apoi o selecție pe baza unei analize de risc, ceea ce expune mai mult fermierii mari, cu multe scheme și pachete de plăți.

    ”Noi am avut un număr total de 57.000 de fermieri din care 48.000 de fermieri cu o suprafață de 235.000 de hectare au intrat prin control prin teledecție, iar diferența de 9.000 de fermieri sunt fermieri selectați pentru control clasic. Dacă e să o luăm pe suprafețe, la cei 48.000 de fermieri – e clar că au intrat și fermieri mari, medii și fermieri mici. Pe partea cealaltă, de fermieri controlați clasic, sunt doar 9.000, dar au în interiorul lor în jur de un milion de hectare. E clar că aici sunt ferme mari, cu mii de hectare. Dau exemplu județul Timiș unde am avut 273 de fermieri la controlul clasic cu măsurătoare – auto, raport control foto, la o suprafață de 109.000 hectare, din totalul județului de 535.000 de hectare. Am avut clar ferme mari. (…) Controlul este de așa manieră gândit nu doar la noi să fie extras din baza de date. Are două analize – aleatorie – unde intră fermieri de toate tipurile, și analiza de risc care normal că tot timpul va greva asupra fermelor cu pachete financiare mari, cu pachete multe”, a explicat Florin Faur.

    Te-ar mai putea interesa

    O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp

    Ultimele știri

    Porumbul românesc, „prins” între prețurile mici din Serbia și Ucraina și transportul tot mai scump pe Dunăre La nivelul Uniunii Europene, suprafețele cultivate cu rapiță se reduc cu 5% Banca Mondială: Prețurile cerealelor vor crește în continuare, iar grâul ar putea ajunge la 315 dolari/tonă Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari