• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Funcționarii APIA încep din această noapte să elibereze ordinele de plată pentru ajutorul excepțional din partea Comisiei Europene

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Guvernul României a fost criticat de la Bruxelles că nu plătește banii fermierilor aflați în dificultate! A venit acum timpul ca și acești producători agricoli să primească sprijinul financiar ce li se cuvinte și, potrivit surselor Agrointeligența, în această seară se va începe eliberarea ordinelor de plată pentru ajutoarele excepționale acordate de către Comisia Europeană pentru sectorul laptelui și al cărnii de porc.

    Plățile care încep din această noapte, efectiv,  sunt cele pentru sectorul de creștere a suinelor, acolo unde crescătorii au ajuns în prag de faliment și deja vând porcii cu un preț sub cel de producție.

    ”Din această seară se încearcă autorizarea la plată a acelor ajutoare excepționale și se va începe cu sectorul crescătorilor de porcine. După aceea vor urma și fermierii care așteaptă banii pentru lapte dar primele OP-uri se vor face pentru  crescătorii de porci”, ne-au specificat surse din APIA Central.

    Sunt 11,1 milioane de euro alocă Comisia Europeană României pentru sectorul de lapte și cel de carne de porc, grav afectate de seceta din 2015 dar și de pierderile pe care fermierii le-au avut din cauza prăbușirii prețurilor. Din suma totală, 8,73 milioane de euro vor merge spre sectorul lapte și produse lactate iar 2.372.804 euro pentru cel de creștere a porcinelor, care se împart astfel:

    -Echivalentul în lei a 2.072.804 euro pentru activitatea de creștere și îngrășare;

    -Echivalentul în lei a 300.000 euro pentru activitatea de reproducție.

    Suma aferentă fiecărui producător agricol se calculează de către APIA în funcție de numărul de porci livrați și clasificați în abatoare autorizate și/sau de efectivul mediu de scroafe și/sau în funcție de efectivul de scrofițe de reproducție livrate și/sau transferate, în perioada 1 ianuarie-31 august 2015, după caz. Din analiza bazei de date privind clasificarea carcaselor, a rezultat că în perioada ianuarie – august 2015 s-au livrat pentru abatorizare 2.618.700 porci, la care pierderea medie lunară a variat între 138,32 lei /cap porc și 69,16 lei/cap porc.

    De asemenea, trebuie menținut sectorul de reproducție cel puțin la nivelul actual, deoarece România are o necorelare între capacitatea de producție, de creștere și îngrășare și cea de reproducție, importând anual circa 1,5 milioane purcei pentru fermele de creștere și îngrășare. Având în vedere că scrofițele de reproducție reprezintă prima verigă în procesul de înlocuire a cel puțin 30% din numărul de scroafe, acestea trebuie susținute financiar deoarece asigură fluxul normal și performanța în reproducție.

    Ultima dată când aceștia au emis un comunicat de presă, vorbeau despre un preț de 3,5 lei pe kilogram, în contextul în care costul de producție pornește de la 6 lei pe kilogram. Mai mult, cum importurile vin cu preț de dumping din țări vestice, nici procesatorii nu se înghesuie să contracteze producția fermelor românești care nu au cui vinde porcii îngrășați!

    Situația gravă din ultima perioadă cu care se confruntă fermierii crescători de porci trebuie adusă urgent la cunoștința consumatorilor, spunea încă din ianuarie dr. Mary-Eugenia Pană, președintele Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România. ”Prețul de vânzare la poarta fermei a atins, săptămâna aceasta, pragul de 3,5 lei/kg, în timp ce prețul de producție al unui kilogram de carne de porc este de aproximativ 6lei/kg! Este cel mai mic preț de vânzare al porcului în viu din ultimii cinci ani, in timp ce prețul la raft al cărnii de porc a rămas neschimbat!”, a tras semnalul de alarmă președinta ACEBOP România.

    Pe de altă parte, cum bugetul alocat țării noastre nu este unul generos, fermierii vor primi un sprijin modest. ”Ajutorul venit de la Uniunea Europeană acoperă doar 0,80 euro, față de 24 de euro pierdere pe capul de animal livrat. Sunt situații în care un producător poate rezista, dar îi trebuie putere financiară, fie proprie, fie conexă pentru situațiile în care este integrat. Fermierii din asta trăiesc și dacă lucrurile nu se reglează, aceștia vor dispărea. Prin fermele noastre reușim să acoperim cam 60% din ce se consumă în România, am putea acoperi integral carnea proaspătă, dar nici acolo nu avem acces”, a declarat Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc, în cadrul Congresului Industria Cărnii.ro care a avut loc în aprilie.

    Te-ar mai putea interesa

    Prognoza meteo pentru următoarele zile. Unde va ploua și unde vor fi temperaturi de 30-31 de grade „De aici, de aproape. Din Transilvania”. S-a deschis primul târg de produse locale pentru consumatorii orădeni găzduit de un hypermarket Oierii – blocați cu turmele pe munte din cauza restricțiilor. Fără ”culoar”, nu pot coborî animalele Acte obligatorii pentru fermierii afectați de secetă. Ce documente trebuie depuse la Primărie Când începe semănatul de toamnă? Temperatura solului la înființarea culturilor de grâu, orz și rapiță

    Ultimele știri

    Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României” DSVSA Timiș: Focarul de la stâna din Giulvăz – stins. Restricțiile rămân în vigoare până pe 10 octombrie Câte kilograme de îngrășământ ai deja în sol, fără să știi. Calculul pe care orice fermier îl poate face în 10 secunde Alertă în ferme. Un virus reapărut după 61 de ani a suferit mutații și infectează noi specii de animale Cel mai mare producător agricol din UE, îngenuncheat de secetă. Tanczos: Francezii ne-au cerut cereale pentru furajarea animalelor