• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvențiile APIA pentru fermierii din eșantionul de control: De când încep să fie deblocate dosarele!

    Roxana Dobre -

    Subvențiile fermierilor care s-au aflat în eșantionul de control. Sunt 40.000 de dosare în clipa de față blocate la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) iar fermierii așteaptă banii cu atât mai mult cu cât nu au primit niciun un leu în acest an de la agenția de plăți.

    De marți încolo se încearcă deblocarea dosarelor la cei care au fost în control pe teren, aceasta a fost mesajul trimis de directorul APIA, Florin Faur, funcționarilor din teritoriu.

    Am sesizat totuși o reticență. Sunt 40.000 de dosare în total. Cei care nu au avut mișcări de suprafață, adică diferențe de suprafață după control, au mai intrat în white list (lista albă cum este numită la APIA lista unde sunt trecuți fermierii fără probleme la dosar n.r), chiar fermieri mari. Sunt în general fermierii care au fost în control clasic și au ferme mari de 700, 800, 1000 de hectare. Problema este tot la soft! Pentru că dă tot felul de erori. Adică declarația pe suprafață nu o preia pe cea determinată, rezultată după controlul administrativ, ci pe cea declarată inițial de fermier când a depus cererea unică. Adică sistemul ”nu vede” intervenția raportului de control pe flux. Mai exact, raportul de control are rolul de a modifica sau de a pune anumite coduri de neconformitate dacă acestea există. Aici tot sunt probleme pentru că cererea este întoarsă în sistem, reintrodusă și tot așa. Iar problema nu se rezolvă astfel încât dosarele să meargă pe flux, deci tot de soft este problema”, ne-au explicat sursele noastre din APIA Central.

    Fermierii care au intrat în anul de cerere 2015 în eșantionul de control sunt cei care nu au primit nici un euro când s-a plătit avansul din subvenție în noiembrie anul trecut. Tot acești agricultori așteaptă acum vești despre când ar putea și ei să își încaseze subvențiile agricole pe anul trecut.

    Deși s-au făcut mai multe declarații privind o plată parțială – către unii fermieri care s-au aflat în eșantionul de control, în realitatea, aceștia nu au fost plătiți încă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Cel puțin așa reiese dintr-un răspuns al Agenției de Plăți pentru Agrointeligența. ”Funcţionalitatea de control administrativ după controlul pe teren este în stadiul final de testare urmând a se începe autorizarea la plată în cel mai scurt timp”, se arată în textul citat. 

    Într-o conferință ținută pe 28 aprilie, APIA anunța că la momentul respectiv sunt 108.725 de dosare blocate la plată din diverse motive. Între timp, agenția de plăți a reușit să mai plătească astfel încât în momentul de față mai sunt ”doar” 40.000 de astfel de cereri care își așteaptă ”verdictul” de bun de plată. 

    Fermieri încă neautorizaţi la plată (nepreluaţi în white list)

    – Fermieri selectați la control pe teren/teledetecţie
    – Fermieri implicați în transfer de exploatație
    – Fermieri pentru care trebuie recuperate sancțiunile multianuale
    – Fermieri care au erori pentru nerespectare ecocondiționalitate, altele decât cele rezultate în urma controlului pe teren – fermierii care au culturi de floarea soarelui cultivată pentru care Campania 2015 este al- 3- lea an
    – Fermieri care au erori pentru nerespectare ecocondiționalitate, altele decât cele rezultate în urma controlului pe teren – fermierii cu cel putin una din erori generată în Campania 2014: GAEC_1003, SMR_2003, SMR_1003, CM_1003 (cei care au atins pragul de sanctiune 100% în anul trecut)
    – Fermieri cu sanctiuni multianuale constituite la DMS
    – Fermierii care au bifă de mic fermier si au solicitat sprijin cuplat
    – Fermieri care au bifă de mic fermier și au solicitat sprijin pentru tânăr fermier, cu o suprafată solicitată eligibilă mai mare de 7 ha
    – Fermieri care au bifă de mic fermier si nu au solicitat sprijin pentru tânăr fermier, cu o suprafată solicitată eligibilă mai mare de 7,7 ha
    – Fermieri cu erori ce vor conduce la constituirea de sanctiuni multianuale în 2015 (supradeclarare >50%, OSC_0185 pentru SAPS, TRF si PR si OSC_0197 pentru ANT)
    – Fermieri care au generata eroarea TRN_0770 (din IPA online)

    În privința fermierilor cu sanțiuni multianuale, se pare că aceștia vor intra printre ultimii la plată deoarece, după cum arată un răspuns al APIA pentru Agrointeligența, agenția de plăți nu a recuperat încă niciun leu de la fermierii care au avut astfel de sancțiuni. ”Pentru Campania 2015 nu sunt sancţiuni multianuale recuperate”, este răspunsul APIA. 


    Te-ar mai putea interesa

    Rabla pentru Tractoare 2024. Data la care începe înscrierea fermierilor în aplicația AFM Zeci de fermieri români au fost înșelați cu tractoare aduse din afară Subvenția APIA de 98,80 euro/ha, la plată din 2 decembrie pentru micii fermieri

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!