• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 4 milioane de euro, AJUTOR PENTRU APICULTORI! Ministrul Achim Irimescu: SPRIJINUL VA VENI DUPĂ RECTIFICAREA BUGETARĂ

    Roxana Dobre -

    Patru milioane de euro pentru apicultorii! Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pregătește acest ajutor financiar pentru crescătorii de albine care au înregistrat pierderi din cauza vremii nefavorabile din acest an. 

    Încercăm să-i ajutăm pe apicultori în acest an și în principiu vom putea acorda un ajutor financiar de 15 lei pe stup. Încă analizăm, dar cred că vom putea aloca în jur de 4 milioane de euro pentru sector. Din datele transmise de apicultori, au fost afectate în acest an de condițiile meteo nefavorabile între 1,2 și 1,4 milioane de familii de albine„, a precizat Irimescu pentru Agerpres.

    Potrivit sursei citate, sprijinul pentru apicultori va veni după rectificarea bugetară, anunțată pentru finele lunii iulie, începutul lunii august, alte domenii vizate de un posibil sprijin financiar fiind sectorul cărnii de porc și cel pentru achiziția de material genetic pentru reproducția la ovine și caprine.

    ”Socoteala” apicultorilor nu se potrivește cu cea a ministerului

    Apicultorii sperau la un sprijin mai mare și anume la 50 de lei pe familia de albine. Declarația ministrului anunță de fapt doar 15 lei pe stup, adică pe familia de albine dacă luăm în calcul că într-un stup intră o singură familie de albine!

    Asociația Crescătorilor de Albine din România (ACA) a depus în nenumărate rânduri cereri pentru acordarea unui sprijin financiar la Ministerul Agriculturii iar într-un final acestea au fost aprobate.

    Am primit răspuns la ambele cereri pentru că noi am depus la interval de 2 săptămâni deoarece situația în 2016 nu a fost bună deloc. Proiectul este gata, l-am văzut, și așteaptă doar să fie aprobat în ședința de Guvern, probabil într-o săptămână-două. Sunt solicitate 60 de milioane de lei, adică în jur de 50 de lei pe familia de albine, pentru biostimulatori. Am convenit un termen până la care se vor depune cererile și anume 30 septembrie 2016”, ne-a declarat Ioan Fetea, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA).

    Ce trebuie să facă concret apicultorii? ”După ce va apărea Hotărârea de Guvern, apicultorii trebuie să meargă la primăriile unde au înregistrați stupii și să depună o cerere pentru eliberarea unei adeverințe exact ca acum 2 ani, în 2014, când am mai primit sprijin! În plus, trebuie să facă dovada că au stupii identificați, autorizați sanitar-veterinar și să depună o copie de pe factura cu care s-au aprovizionat în perioada 1 martie  –  30 septembrie. Iar în luna octombrie ni s-a promis că se dau banii”, ne-a mai explicat Ioan Fetea.

    În 2014, apicultorii au primit 4 lei/familia de albine

    Din 2014 apicultorii nu au mai primit ajutoare de minimis, când majoritatea stupinelor au fost afectate de ploi. Atunci apicultorii au primit 4 lei/familia de albine pentru o stupină de până la 75 familii și 7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii.

    Dar valoarea totală a ajutorului de minimis care s-a acordat unei întreprinderi/întreprinderi unice nu putea depăşi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar 2014 şi în cele două exerciţii financiare precedente.


    Te-ar mai putea interesa

    Mierea produsă în stupina lui Cosmin Herța l-a îndulcit până și pe Papa Francisc Mierea vegană, care nu e produsă de albine, se pregătește să intre pe piața europeană Târgul Național al Mierii – pe 5 aprilie, la București. Apicultorii se pot înscrie în perioada 4-8 martie

    Ultimele știri

    De ce merită să fie semănat hibridul de porumb Jumbo 48, de la Rodbun Marcel Ciolacu tranșează problema închiderii supermarketurilor în weekend: „Nu este oportun” George Cățean, fermier: Cea mai vândută telemea din România este produsă în Germania