Paiele pot aduce profit suplimentar de 200 de euro pe hectar
agrointeligenta.ro -
Cristian Vlaicu, un agricultor care lucrează 350 de hectare de teren în Mehedinţi vrea să câştige de pe urma peleţilor produşi din paie. Are însă o mare problemă: banii pentru investiţie.
Iar ca el sunt mulţi fermieri, care nu pot să -şi pună în practică ideile din aceleaşi motive. În disperare de cauză, agricultorul este dipus să muncească gratis pentru un potential investitor care ar băga un million de euro în utilaje, adică ar produce peleţi pentru acesta la preţuri care să acopere doar costurile de producţie. Și asta doar pentru ca, la un moment dat, să-i rămână lui fabrica de peleţi.
Agricultorul din Dărvari şi-a propus nu doar să scape de resturile vegetale, ci şi să câştige bani de pe urma lor. Peleţii sunt folosiţi ca materia primă pentru centralele termice şi electrice.
O idee bună în teorie, însă mai greu de pus în practică. Mai precis, trebuie găsită finanţarea, pentru că “un credit bancar pentru un astfel de proiect se obţine greu, iar fondurile europene ies practic din discuţie”, deoarece sunt greu de accesat. Pe de altă parte, băncile sunt încă reticente în acordarea de credite pentru fermieri, în special pentru acest gen de investiţie. Agricultorul din Mehedinţi nu renunţă însă la ideea lui, ba mai mult speră să convingă şi pe alţi fermieri că merită să încerce aşa ceva.
”Utilajele care pot produce până la cinci tone pe oră costă cam un milion de euro. Nici nu se pune problema să poţi lua aceşti bani de la bancă, iar de fonduri europene nici nu poate fi vorba. Este atâta birocraţie, atâtea condiţii, atâtea norme încât vezi banii, dar nu poţi ajunge la ei. Trebuie să fii în zonă defavorizată, să fie start-up, să ai sub 40 de ani, etc ”, spune Vlaicu.
El adaugă că valorificarea resurselor vegetale – paie, coceni şi alte resturi vegetale, care pot deveni, prin transformarea lor în peleţi, materia primă pentru centralele termice şi electrice – ar putea aduce bani frumoşi fermierilor.
”Tona de peleţi se vinde cam cu 130 de euro. La un hectar te teren se obţin, în medie, 2.800 de kilograme de boabe şi 4.200 de kilograme de paie din care rezultă cam aceeaşi cantitate de peleţi. La un profit calculat de noi de circa 50 de euro pe tona de peleţi, rezultă un profit de vreo 200 de euro pe hectar, care se adaugă celui obţinut pe cereale. Numai că, la noi, oamenii dau foc la resturile vegetale pentru că adunarea lor presupune anumite costuri, în special cu motorina pentru tractoare. Este mai simplu pentru ei să aprindă un chibrit şi să le dea foc. Peleţii se pot face din aproape orice – din paie de grâu, din coceni de porumb, resturi de rapiţă şi chiar din viţă de vie. Orice rest vegetal poate fi folosit la fabricarea peleţilor”, este de părere Cristian Vlaicu.
Fermierul susţine că peleţii din paie, bine compactaţi, au un randament caloric mare şi produc jar care durează mult şi nu se deosebesc cu nimic de peleţii realizaţi din rumeguş. Peleţii pot fi folosiţi pentru încălzirea locuinţelor sau pot fi transformaţi în energie electrică.
Paradoxal, deşi există o cerere din ce în ce mai mare atât pe piaţa românească cât şi la export, românii nu produc peleţi. În schimb, fac acest lucru alte ţări din Uniunea Europeană. De vină este diferenţa dintre subvenţii şi stimulentele primite de străini din partea statelor lor.
”Cererea este mare pentru că există deja multe centrale individuale pe peleţi. Nu este producţie în România pe cât de mare e cererea. La noi se produc peleţi, dar în cantitate mică, în zonele de munte din rumeguşul care rămâne la gatere. Baumax şi Dedeman gem de peleţi aduşi din Germania şi Ungaria. Nemţii şi ungurii au subvenţii mai mari decât românii şi tot felul de stimulente din partea statului şi a băncilor şi îşi permit să vină cu preţuri mici la noi şi să facă profituri grase”, a adăugat Vlaicu.
În ciuda lipsei de finanţare, eterna problemă a fermierului român, agricultorul din Dârvari, Mehedinţi nu vrea să renunţe la ideea sa.
”M-am gândit că, dacă tot nu vrea nimeni să finanţeze astfel de proiecte, să mă asociez cu un investitor care ar fi dispus să cumpere nişte utilaje de-astea performante de câteva tone pe oră. Aş negocia cu el ca o perioadă lungă să îi produc peleţi la preţuri care să acopere doar costurile de producţie. În felul acesta, poate aş vedea fabrica ridicată”, a conchis fermierul din Mehedinţi.
Fermierul consideră că proiectul său este viabil având în vedere că un utilaj poate produce 5 tone de peleţi pe oră, adică 50 de tone într-o zi de funcţionare, dacă plecăm de la premiza că ar funcţiona doar zece ore pe zi. La 130 de euro pe tonă, preţul mediu de vânzare, rezultă venituri de 6.500 de euro pe zi. Agricultorul ne asigură că această sumă ar reprezenta, în bună măsură, profit net, deoarece cheltuielile se rezumă la salariul operatorului utilajului şi la costurile cu motorina necesare colectării paielor de pe camp.
Aceasta înseamnă că veniturile lunare s-ar ridica la aproximativ 195.000 de euro, iar cele anuale, la peste 2,3 milioane de euro. Cu alte cuvinte, dacă scădem costurile cu salariile, motorina şi cu transportul produsului finit, ajungem la un profit anual în jurul a 2 milioane de euro. Aşadar, investiţia ar fi amortizată într-un interval ceva mai mare de şase luni.
O problemă ar reprezenta, însă, suprafaţa limitată operată de fermier, de 350 de hectare, de unde ar putea recolta anual cam 1.500 de tone de paie, transformate într-o cantitate similară de peleţi. Asta înseamnă că materia primă ar fi epuizată în 300 de ore, adică în aproximativ o lună de funcţionare a utilajelor, câte zece ore pe zi.
În aceste condiţii, pentru ca ideea de afacere să fie interesantă pentru potenţialii investitori, fermierul din Dârvari se angajează să facă rost de paie pentru o funcţionare continuă a utilajelor. Acest demers nu ar trebui să fie unul dificil, în opinia acestuia, în condiţiile în care doar suprafaţa arabilă a comunei este de 4.000 de hectare iar comunele învecinate au suprafeţe relativ similare. În plus, agricultorii nu ar trebui să fie greu de convins să cedeze paiele, în condiţiile în care oricum le incendiază în fiecare toamnă. Pe de altă parte, susţine fermierul, chiar nu contează ce plantează agricultorii şi ce resturi vegetale rămân(paie, coceni, etc) pentru că, în final, toate ajung peleţi.
