• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Anunț APIA: Rentierii agricoli trebuie să se prezinte pentru obţinerea vizei carnetelor de rentier agricol

    agrointeligenta.ro -

    TERMEN – 31 AUGUST, ultima zi pentru a putea încasa banii! Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, doar până la data de 31 august 2016 (în zilele lucrătoare), cei care sunt rentieri agricoli mai pot să se prezinte, personal ori prin mandatar/curator/tutore, la centrele APIA, pentru obţinerea vizei aferente anului 2016, a carnetelor de rentier agricol.

    Pentru vizarea carnetului de rentier agricol, solicitantul (rentierul personal ori prin mandatar/curator/tutore), trebuie să semneze o declaraţie pentru obţinerea vizei anuale, conform anexei care face parte integrantă din prezentele norme metodologice, însoţită de următoarele documente, pe baza cărora persoana desemnată de către Centrul judeţean al APIA, va verifica conformitatea documentelor originale cu copiile existente la dosar şi în cazul persoanelor pensionate pe caz de boală va certifica copiile depuse ale deciziilor de la comisia de expertiză medicală:

    1) carnetul de rentier agricol;

    2) actul de identitate al solicitantului;

    3) decizia de la comisia de expertiză medicală – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală, în original. Decizia de la comisia de expertiză medicală se depune în copie;

    4) procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care solicitarea vizării carnetului de rentier agricol este făcută de un reprezentant legal;

    5) contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor Legii arendării nr. 16/1994*), cu modificările şi completările ulterioare, sau încheiat/încheiate după data de 1 octombrie 2011, cu respectarea prevederilor Codului civil.*) Legea nr. 16/1994 a fost abrogată prin art. 230 lit. r) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.

    6) extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei. (extrasul se depune opţional)

    În cazul în care se constată că datele declarate de solicitanţi nu corespund realităţii, dreptul de a primi rentă viageră agricolă se suspendă până la data completării dosarului conform prevederilor legale în vigoare.

    Solicitanţii prezintă la oricare Centru judeţean al APIA, documentele menţionate mai sus, în original, pe baza cărora angajatul APIA va certifica copiile depuse. După certificare, originalele vor fi restituite solicitanţilor.

    Plata rentei viagere agricole, conform prevederilor art. 6 alin. 1 şi alin. 2, din Legea 247/2005 Titlul XI, se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de Banca Naţională a României din anul pentru care aceasta se datorează, prin mandat poştal sau virament bancar.

    Renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului. În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia în anul 2015 poate fi încasată de moştenitorii săi, cu condiţia respectării prevederilor art.7 din Legea 247/2005 Titlu XI, doar dacă, până la 31 august 2016, moştenitorii vor depune la oricare Centru judeţean al APIA, carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu), certificatul de deces (original şi copie), actul de succesiune (certificat de moştenitor sau certificat de calitate de moştenitor, certificat de legatar, hotărâre judecătorească de succesiune investită cu formula ,,definitivă şi irevocabilă” (original şi copie), B.I/C.I./paşaport al moştenitorului (original şi copie), împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original), precum şi un extras de cont pe numele solicitantului.


    Te-ar mai putea interesa

    Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Preț de vânzare la ovine. Cât costă o oaie la intrarea în iarnă Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă

    Ultimele știri

    Zetor Crystal HD – tractorul perfect pentru fermele mici și mijlocii. Dotări, preț în România Cerealele se scumpesc, prețul rapiței a atins cel mai înalt nivel din ultimii doi ani AAC: Adoptarea Legii arendei marchează o zi istorică pentru agricultura românească!