Fermierii români au pierdut banii de la UE pentru că vaca nu a fătat când trebuia
Gabriela Gimbășanu -Bistrița-Năsăud este județul unde s-a extins protestul început la București, în fața Guvernului, de către Costel Caraș și alți șase fermieri. Crescătorii de animale bistrițeni au intrat și ei în greva foamei în fața centrului județean al APIA după ce au aflat că au fost excluși de la plată pentru că vacile de rasă pe care au dat zeci de mii de euro nu au fătat când trebuia.
Pentru a fi eligibili la sprijinul cuplat pentru bovinele de carne – o subvenție introdusă din 2015 și care se ridică la 1.221 euro/cap de animal, fermierii români trebuiau să facă dovada că vacile au fătat sau au avut un avort înainte de data de 15 iunie 2015. Cei la care animalele au fătat după această dată fatidică nu mai iau nici un euro din sprijinul acordat din bugetul Uniunii Europene.
Fermierii, care s-au postat în faţa sediului APIA din Bistriţa, au declarat corespondentului Mediafax că nu vor renunţa la protest, fiecare dintre cei trei având de încasat subvenţie în valoare de câte 12.200 de euro.
„Suntem trei asociaţi, care am cumpărat, în 2014, cu 65.000 de euro, câte zece vaci fiecare, din Austria. Anul trecut, am depus actele pentru subvenţiile pentru animale, în a doua etapă de prelungire. În lege spune că trebuie să ai produs (viţel -n.r.), la data depunerii dosarului, dar nu spune care e exact termenul. Noi am făcut actele, am depus dosarele pentru subvenţii, în luna iulie, toate vacile având produs, şi acum am aflat că nu ne dau banii pentru că au fătat după un termen, care a fost stabilit acum, şi de care, anul trecut, nu se ştia nimic. Fiecare dintre noi trebuie să încasăm 12.222 de euro, subvenţie. Sumele sunt mari şi nu renunţăm la protest, pentru că avem rate la bancă şi nu ne putem descura fără bani”, a declarat Ioan Bălan, unul dintre protestatari.
Fermierul crede că greva foamei este singura modalitate prin care se pot face auziţi, ca să-şi primească banii de la APIA.
Situația fermierilor bistrițeni și nu numai a lor a fost ridicată ieri în Parlamentul României de către deputatul Stelian Dolha, la o dezbatere cu directorul general al APIA, Nicolae Horumbă.
”Nu o să vă întreb despre avansul la subvenții, ci despre o chestiune mult mai gravă care mi se întâmplă de ieri în județul Bistrița-Năsăud. Câțiva fermieri au intrat în greva foamei pentru că nu și-au luat subvenția la bovină. Au cumpărat vaci din Austria pe zeci de mii de euro, numai că le-a fătat vaca în iulie, când au fost depuse actele, doar că termenul ulterior a fost depășit. Unul dintre ei pierde 12.000 de euro. Întrebarea mea pentru dumneavoastră este una singură, ce le spun și ce le spuneți? Directorul de la APIA de la Bistrița-Năsăud, cât o fi el de profesionist nu poate să le spună astăzi nimic, nu știe ce să le spună. Găsim o soluție pentru ei sau îi lăsăm de izbeliște?”, a declarat Stelian Dolha, deputat PNL și membru în Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților.
Întrebarea deputatului bistrițean a primit și un răspuns din partea șefului APIA.
”Chestiunea referitoare la problema fermierilor de la Bistrița-Năsăud am aflat-o și eu în pauza cât am lipsit de aici și am ajuns în APIA, nu știam ce se întâmplă. Înțeleg că vacile lor au fătat mai târziu decât perioada prevăzută în regulamentele europene. Pentru ca o vacă să fie eligibilă trebuie să fi fătat până la data de 15 iunie, trebuia să fete înainte de această dată, asta prevede legislația. Ori acele vaci dacă nu se conformează prevederilor legale nu ar putea fi eligibile la plată. Colegii mei din agenție la această oră analizează și când mă voi întoarce la APIA probabil voi avea un răspuns și vom vedea ce decizie luăm. Atâta timp cât trebuie să verificăm stadiul de implementare a legislației, noi suntem obligați să verificăm acele condiții. Ne-am dori ca aceste condiții pe care noi trebuie să le măsurăm să fie cât mai clar definite, fără a mai chema fermierul la APIA, ci doar prin interogarea bazelor de date regăsite la alte instituții. Viața ne demonstrează că bazele de date aflate la alte instituții cum este ANSVSA sau la Registrele Agricole ale primărilor, dacă am avea acces și dacă datele ar fi corect viața tuturor ar fi mai ușoară”, a explicat Nicolae Horumbă, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA).