INTERVIU. Achim Irimescu, ministrul agriculturii: ”Coseam un pogon într-o zi și jumătate. Mâncam brânză cu ouă, roșii și castraveți și nelipsitul litru de lapte”
Daniel Befu -
Agrointeligența l-a intervievat pe Achim Irimescu, Ministrul Agriculturii din Cabinetul Cioloș, încercând să afle cum era în tinerețe, când nu purta sacou, cămașa scrobită și cravată de Bruxelles. Scopul nostru a fost să aflăm dacă cel care conduce frâiele agriculturii a interacționat cu domeniul și altfel decât raportândus-se la el într-o manieră tehnică și birocratică.
Sunteți perceput ca un om de birou, care se descurcă eficient în mediul de la Bruxelles și, în ultimul an, în Minister. Dar care e experiența dumneavoastră de viață cea mai apropiată de agricultură, de autenticul ei?
Provin dintr-o familie ai cărei membri au fost la origine oieri, Până la 7 ani am fost în fiecare vară la stână. În liceu, pe care l-am făcut la Horezu și până am terminat facultatea în fiecare vară am dat cu sapa, am cosit, am cules prune, am cules pere. Practic, până la armată am locuit în satul natal. Trezirea era la ora 5 dimineața, iar când mergeam la coasă trezirea era la 3 dimineața. Mă urcam pe bicicletă. Satul e întins și mergeam cu coasa pe bicicletă, ajungeam la locul de cosit. Sigur, nu eram cel mai mare cosaș. Coseam un pogon într-o zi și jumătate. Cosașii de meserie îl coseau într-o zi. Beam 10 litri de apă. Mâncam brânză cu ouă, cu roșii și castraveți și nelipsitul litru de lapte.
Cărați câte 10 litri de apă în fiecare zi cu dumneavoastră, sau aveați vreun izvor la fâneață?
Era o fântână aproape de locul nostru și împrospătam stocul
Cum vă simțeați la coasă?
Este libertatea pe care ți-o dă munca în aer liber și faptul că efortul fizic te destresează. Nu există o plăcere mai mare ca atunci când poți să muncești, nu extenuant, dar să ai o condiție fizică bună și să te afli în mijlocul naturii. Și acum, când reușesc să prind o zi în weekend, merg la Sinaia și urc de la cota 1400 la cota 2000 pe jos și cobor tot pe jos și e o mare plăcere să reușesc să fac mișcare.
Părinții dumneavoastră mai trăiesc?
Din păcate au murit.
Nu v-au văzut ministru, nu?
Nu.
Rude apropiate dintre cei bătrâni?
Nu.
Ce legături mai aveți cu satul natal? Ați moștenit de la părinți teren?
Satul din care provin a fost un sat necooperativizat și oamenii au avut pământ, dar nu foarte mult. Undeva la două hectare și ceva am avut noi, fânețe, pomi fructiferi și arabil. O parte l-au vândut părinții, dar cea mai mare parte încă îl avem și îl arendăm la consăteni. Lucrul ăsta s-a întâmplat până la plecarea la facultate, după aceea fiecare vacanță tot la Vaideeni mi-o petreceam în mare parte.
Ce își doreau părinții dumneavoastră să deveniți?
Părinții și-au dorit totdeauna să reușesc să fac o facultate bună și am făcut Politehnica, Tehnologia Construcțiilor de Mașini, cu care practic poți să te duci în orice domeniu economic și sigur, părinții și-au dorit foarte mult să reușesc ce n-au reușit ei. Au fost primii în clasă, dar n-au depășit 8 clase, că așa erau vremurile atunci și au regretat că n-au fost lăsați de părinți să meargă mai departe.
Ce meserii au avut părinții?
Taică-miu a fost maistru forestier și maică-mea casnică o bună perioadă și după aceea, în condițiile în care s-au dus în zona Rovinari, maică-mea a lucrat pe excavator.
Din experiențele dumneavoastră cu oile, de când erați mic, ce vă mai amintiți?
Ultima dată când mergeam la munte, tatăl meu era maistru forestier, dar mai avea rămase încă 100 de oi și atunci eu cu frații și cu mama mea mergeam la stână în fiecare vară. Sunt aminitiri de vis. E greu să le explici cuiva care nu le-a trăit. Erau zile în care mergeam la cules afine, la cules zmeură, la cules ciuperci de pus pe jar la fript cu puțină sare în ele. Sunt cele mai bune ciuperci din lume. A fost cel mai frumos când am văzut ursul și aveam impresia că-i un măgar. Numai amintiri frumoase am. Sunt locuri pe care nu pot să le uit cât voi trăi, în care erau niște poienițe cu flori atât de minunate și frumos mirositoare, încât toată viața mea duc aceste amintiri.
Ați înnoptat la stână vreodată?
Absolut. La stână îmi amintesc că era un cer pe care nu poți să-l compari cu nimic. La munte e un cer extrem de curat și de aceea și ciobanii se orientau după stele. M-a învățat tatăl meu cum să mă orientez după Carul Mare, Steaua Polară. Mă rog, la țară se trăiește în uniune cu natura mult mai bine.
Ați muls oi?
Nu, pentru că eram prea mic. Eu sunt fiu de neam de ciobani și iubesc foarte mult produsele din lapte de oaie. Țin minte că am fost cu soția, care e bucureșteancă get-beget, după Revoluție, la un fost coleg de școală la stână sus, în vârful muntelui, la Vaideeni și când a văzut soția, care nu văzuse niciodată unt adevărat, a zis că ea nu consumă așa ceva, că e galben, că-i stricat. Și când i-am pus pe o felie de pâine neagră untul de oaie, a spus că-n viața ei n-a mâncat așa ceva bun.
Aveți copii?
Am o fată. Din păcate a terminat facultatea în Belgia, a învățat foarte bine și a fost angajată acolo. Din păcate spun, fiindcă mulți tineri foarte buni pleacă. Fiica mea a a plecat din țară când era în clasa a patra. Cât a fost în țară iubea foarte mult Vaideeni, văcuțele și laptele proaspăt muls de vacă.
Frații ce meserii au?
Nu e nici unul în agricultură. Nu au avut niciodată legătură cu acest domeniu. Am doi frați juriști și o soră fără facultate.
Aveți vreo aspirație pentru când veți fi la pensie, când veți uita tumultul vieții de acum?
Mi-am propus să cumpăr niște pământ, pentru că a moștenit soția patru hectare în București. Am vândut ceva din ele și îmi pot permite să cumpăr 5-10 hectare pe care vreau să le cultiv cu nuci. Eu sunt mare iubitor de nuci. Sunt în căutare, oriunde în țară. Voi lua acolo unde voi găsi un loc pe inima mea. Deocamdată nu am reușit să găsesc. Când se va întâmpla să găsesc, acolo voi face o casă de vacanță. Vreau ca acel loc cu livadă să fie unul în care să stau cât mai mult timp.
