ANUNȚUL METEOROLOGILOR! Vremea se încălzește! UNDE ÎNCEP PLOILE!
Roxana Dobre -După o iarnă întârziată care a adus ger și ninsori abundente se anunță în sfârșit temperaturi de primăvară. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor creşte în toată ţara, începând de miercuri, maximele ajungând până la 16 grade, în Banat.
”Temperaturile vor creşte de la o zi la alta. Mâine (marţi, n.r.) va fi mai rece în Oltenia, Moldova, Muntenia. Apoi, de poimâine, temperaturile vor creşte în toată ţara şi vremea devine caldă pentru această perioadă, până spre 16 grade în Banat”, a precizat pentru Mediafax meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
În prognoza de specialitate realizată de meteorologi pentru următoarele două săptămâni, mai exact în intervalul 6 – 18 martie, se arată că vremea va trece printr-un proces brusc de încălzire care vaa aduce în unele zone și temperaturi de 18 grade Celsius.
Iată ce spune meteorologii pentru fiecare regiune în parte:
În Banat, temperaturile vor atinge și 18 grade
În prima săptămână a intervalului de prognoză tendința generală de evoluție a vremii se va concretiza printr-un proces de încălzire, ce va determina o creștere a mediei temperaturilor diurne de la 6…7 grade în prima zi, până la aproximativ 17…18 grade la final de săptămână. Minimele termice nocturne vor avea o evoluție asemănătoare, fiind în creștere de la -7…-6 grade la începutul intervalului, până la aproximativ 6 grade în jurul datei de 11 martie, când vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă a anului. În a doua săptămână regimul termic va avea ușoare fluctuații, astfel încât maximele se vor încadra, în medie regională, între 13 și 18 grade, iar minimele vor fi cuprinse, în general, între 3 și 6 grade.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi relativ ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar între 6 și 8 martie, precum și în intervalul 11-13 martie, acestea se vor semnala pe arii extinse și pot fi mai importante cantitativ.
În Crișana, temperatura va crește treptat
Temperatura aerului va fi în creștere treptată, de la valori medii ale maximelor diurne de 7 grade în prima zi a intervalului de prognoză, până la 16 grade pe data de 11 martie, interval în care și minimele nocturne vor crește de la -9 până la 6…7 grade. În intervalul 12-18 martie se va menține un fond de vreme caldă, cu temperaturi maxime situate, în medie, între 12 și 18 grade, cu cele mai scăzute valori în jurul datei de 13 martie, și cele mai ridicate pe 16 martie. Regimul termic nocturn va fi, de asemenea, în creștere semnificativă în decursul primei săptămâni a perioadei de prognoză, când media regională a temperaturilor minime, de aproximativ -9 grade la început, va atinge 5…6 grade pe 11…12 martie. În a doua săptămână minimele nocturne vor avea ușoare variații și se vor situa, în general, între 2 și 6 grade.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată aproape pe tot parcursul celor două săptămâni ale prognozei, însă pe 6…7 martie și, din nou, în intervalul 11 – 13 martie, acestea pot fi mai însemnate cantitativ și se vor semnala pe arii relativ extinse.
În Transilvania, vremea se încălzi accentuat în această săptămână
Vremea se va încălzi accentuat în prima săptămână a intervalului de prognoză, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va crește de la 5 la 14 grade în acest interval, iar cea a valorilor termice nocturne, de aproximativ -11 grade la început, va atinge 0 grade între 7 și 10 martie, și chiar 3…4 grade pe 11 și 12 martie. În a doua săptămână a intervalului de prognoză se vor resimți ușoare variații termice de la o zi la alta, dar, per ansamblu, maximele diurne se vor situa între 12 și 16 grade, iar minimele nocturne vor fi curpinse între 0 și 2 grade, în medie.
Pe tot parcursul intervalului de prognoză probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată, dar în jurul datei de 13 martie acestea se vor semnala pe arii extinse și vor fi mai importante cantitativ.
În Maramureș, vreme mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă
Prima săptămână a intervalului de prognoză va fi caracterizată de temperaturi în creștere treptată, astfel încât vremea va deveni ușor mai caldă decât în mod normal în această perioadă a anului. Valorile termice diurne, de 5…6 grade la început, vor atinge 10 grade la sfârșit de săptămână, în timp ce minimele nocturne vor fi în creștere, de la -12 până spre 5…6 grade, în acest interval. A doua săptămână va fi caracterizată de ușoare variații termice, dar în general temperaturile maxime se vor situa între 10 și 15 grade, iar cele minime între 2 și 4 grade, în medie, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 16 martie și cele mai scăzute în zilele de 13 și 14 martie.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, iar pe 6,7,11 și 12 martie vor fi posibile cantități de apă mai însemnate.
În Moldova, vremea rămâne rece
Vremea rece, geroasă dimineața la începutul intervalului, va intra într-un proces de încălzire, urmând ca în data de 11 martie mediile maximelor și minimelor să se situeze peste normele perioadei. Astfel, media maximelor va crește de la 0…1 grad pe 5 martie spre aproximativ 12 grade în zilele de 11 și 12 martie, iar minimele de la -14 grade în prima zi a intervalului spre 3…4 grade în datele de 11 și 12 martie. Ulterior zilei de 12 martie, până la mijlocul celei de-a doua săptămâni se întrevede o ușoară scădere a temperaturilor medii maxime și minime, pentru ca după această dată (14 martie) și până spre sfârșitul intervalului tendința acestora să fie de creștere ușoară de la o zi la alta. Astfel maximele vor scădea de la valori medii de 12 grade spre 10…11 grade în 14 martie, apoi vor crește spre 13…14 grade în data de 18 martie. Media minimelor va scădea de la valori de 3…4 grade la începutul celei de-a doua săptămâni spre valori în jurul a 1 grad în data de 15 martie, apoi vor crește spre
valori în jurul a 3 grade în 18 martie.
Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în data de 6 martie, apoi în perioada 11 – 15 martie.
În Dobrogea, maximele termice vor ajunge și la 13 grade
Vremea va intra într-un proces de încălzire. Maximele termice vor crește de la valori medii de 2 grade în prima zi a intervalului spre 12…13 grade în data de 12 martie. Ulterior, în perioada 13-15 martie, media temperaturilor diurne va coborî ușor spre valori în jurul a 10 grade, apoi va crește din nou spre 12…13 grade, pe 18 martie. Evoluția temperaturilor minime va fi similară cu a valorilor maxime, astfel încât media temperaturilor nocturne va crește de la -7 grade în data de 5 martie spre valori în jurul a 6 grade în zilele de 12 și 13 martie, apoi va coborî spre 3…4 grade în data de 15 martie, pentru ca ulterior să crească din nou spre 6 grade la sfârșitul intervalului.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în zilele de 6 și 8 martie apoi în intervalul 11-14 martie.
În Muntenia, temperaturi medii mai ridicate decât cele normale
În prima săptămână a intervalului de prognoză procesul de încălzire a vremii va determina înregistrarea unor temperaturi medii mai ridicate decât cele normale. Astfel, media maximelor va crește de la valori de 3 grade în primele zile, spre 15…16 grade în zilele de 11 și 12 martie, iar cea a minimelor de la valori medii de -8…-7 grade în data de 5 martie spre aproximativ 5 grade în data de 12 martie, când vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă a anului. A doua săptămână debutează cu o scădere ușoară a temperaturilor maxime spre medii de 12 grade, pe 14 martie, respectiv o scădere spre aproximativ 3 grade a valorilor medii nocturne, la aceeași dată. Ulterior, până pe 18 martie, vremea se va încălzi din nou, astfel încât maximele vor crește iar spre valori medii de 15…16 grade, iar minimele spre 4 grade.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în intervalul 05 – 08 martie și, din nou, în intervalul 11 – 15 martie.
În Oltenia, vremea se va încălzi de la o zi la alta
În intervalul 05 – 12 martie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, devenind caldă pentru această perioadă a anului. Astfel, maximele vor crește, în medie regională, de la valori de 2…3 grade în primele zile, spre 16…17 grade în data de 12 martie, iar temperaturile minime, de la -5 grade la început, vor atinge 5…6 grade la sfârșitul primei săptămâni de prognoză. În perioada 13 – 15 martie vremea se va răci ușor, media maximelor situându-se în jurul a 14 grade, iar cea a minimelor coborând spre 3 grade. Apoi, între 16 și 18 martie, valorile termice vor crește din nou și vor caracteriza o vreme caldă pentru acestă perioadă, urmând a se situa în jurul a 17 grade ziua și 4 grade noaptea, în medie.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în perioada 5- 9 martie, apoi între 11-14 martie.
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
În aceste condiții, speciile de rapiţă, orz şi grâu de toamnă, precum şi cele pomi-viticole se vor afla în starea de repaus vegetativ, în aproape toată țara. În funcţie de data semănatului, culturile de orz și grâu de toamnă vor înregistra fazele de răsărire, formarea frunzei a treia şi înfrăţire (20-100%). Rapiţa se va afla în faza de înfrunzire (7-13 frunze), pe întreg teritoriul agricol al țării. În majoritatea plantațiilor, la speciile pomi-viticole se va semnala starea de repaus biologic.
Lucrările agricole de sezon (arături, fertilizări, tăieri în vii şi livezi etc.) vor fi sistate temporar.
Recomandările specialiștilor
Verificarea sistematică a viabilităţii plantelor la culturile de toamnă şi a mugurilor de rod la pomii fructiferi şi viţa de vie.