Cum să măreşti producţia de roşii de la 50 de tone la 400 de tone la hectar
agrointeligenta.ro -
Micii legumicultori români au prins gustul producţiilor mari, realizate pe substrat mineral. Iar la producţii de 400 de tone la hectar, nici nu-i mai intereseaza că roşiile nu mai sunt ca altădată.
Și nici măcar nu sunt de blamat, pentru că trebuie să supravieţuiască în condiţiile actuale de subfinanţare. Pe de altă parte, oricum, hipermarket-urile şi consumatorii vor ca roşiile şi castraveţii să arate cât mai bine, fiind mai puţin preocupaţi de gustul lor.
”Roşiile şi castraveţii crescute pe substrat mineral arată mai bine decât cele tradiţionale cultivate pe pământ pentru că sunt crescute numai cu chimicale, le bagă mai multe îngrăşăminte, aşa că sunt mai mari şi arată mai bine chiar dacă nu mai au niciun gust. Din păcate, cei de le hipermarket-uri sunt foarte interesaţi ca marfa să arate bine, ca roşiile să fie mari şi frumoase. Nu-i interesează deloc că n-au niciun gust, ci doar să ia ochii clientului”, a declarat pentru Agrointel, Florin Ciobanu, un legumicultor din judeţul Olt, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Fermieri din Olt.
În plus, spun legumicultorii, hipermarket-urile nu precizează explicit cum a fost produsă roşia sau castravetele pentru că, oricum, consumatorii din România sunt sensibili mai mult la preţ şi nu par să fie deranjaţi de chimicalele din legume.
”Dacă te duci în hipermarket nu scrie pe niciunde când cumperi roşii că este roşie crescută în fermă tradiţională sau în fermă modernizată, că roşia este crescută pe pământ sau pe substrat mineral”, a continuat fermierul din Olt.
El a arătat că tot mai mulţi legumicultori încep să cultive roşii şi castraveţi pe substrat mineral, care permite obţinerea unor producţii de până la zece ori mai mari. Producătorii recurg la această metodă, pentru că, fiind puternic decapitalizaţi, există riscul să iasă de pe piaţă cu culturile tradiţionale.
”La un hectar de seră, cu roşii hibrid cultivate pe pământ, scoţi cel mult 50 de tone de roşii. La o seră cu substrat mineral câştigi şi 400 de tone la hectar, deci de vreo zece ori mai mult. La o aşa productivitate este de la sine înţeles că aceşti producători pot veni cu preţuri foarte mici şi îi pun în dificultate pe cei care cultiva roşii în mod tradiţional. Cultura pe pat mineral se pretează mai ales la roşii şi castraveţi, unde productivitatea este foarte mare, şi mai puţin la ardei unde nu ies producţii atât de mari”, a adăugat Ciobanu.
Situaţia este cu atât mai dificilă pentru legumicultorii români cu cât, piaţa este invadată de astfel de produse venite mai ales din China şi Polonia la preţuri de dumping.
”Dacă înainte România ţinea pieţele din Rusia şi RFG, acum mai toată pasta de tomate, de exemplu, este adusă din Polonia şi China. Românii acoperă doar 10% din vânzările de pastă de tomate şi zacuscă faţă de vreo 60-70% acum zece ani. Chinezii profită de producţiile mari şi de forţa de muncă ieftină şi au invadat piaţa cu pastă de tomate, în general, de slabă calitate. Densitatea pastei de tomate este măsurată în grade BRIF şi este în funcţie de cantitatea de tomate folosită (6-7-10 kilograme). La aşa producţii şi la costuri mici îi îngroapă pe români”, a declarat George Lazăr, vicepreşedinte al Cooperativei Micilor Fermieri Argeşeni care cultivă legume pe mai bine de 50 de hectare în judeţul Argeş.
”Cultură fără sol”
Tehnicile de ”cultură fără sol” au debutat în anul 1973 când cercetatorii britanici au publicat rezultatele studiului lor cu privire la culturile pe film nutritiv.
Olandezii au fot primii care au îmbrăţişat acestă cultură în 1975 când au folosit vată minerală daneză îmbibată cu substanţe nutritive pentru a cultura de tomate. În România, deşi primele încercări de implementare a acestui sistem au avut loc încă din 1969, cercetările s-au oprit la scurt timp după acestă dată, chiar dacă în anii 80 au existat unele încercări timide în acest sens. Aceste culturi, care pot ajunge la producţii de 500-550 de tone la hectar pentru roşii şi la 700-800 de tone la hectar pentru castraveţi sunt practicate pe scară largă în Europa în ţări precum Olanda, Franţa, Belgia, Anglia, Danemarca, cel mai mare producător în acest sistem din afara Europei fiind Japonia.
Substratul de cultură cel mai foloist este realizat din solul serei amestecat cu pietriş, nisip, paie, mraniţă, turbă roşie şi neagră (în proporţii egale) şi turbă fertilizată. Substratul este ”fertirigat” cu înfrăşăminte solubile de tip Kemira la care se adaugă îngrăşământ organic lichid Stimusoil 200. Recipienţii folosiţi pentru cultivarea plantelor sunt saci din folie de polietilenă şi găleţi din PVC.
