• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • COMBATEREA MANEI LA VIȚA DE VIE: Produse ce se pot aplica PENTRU A PREVENI ȘI STOPA BOALA ÎN PLANTAȚIE!

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Vița de vie prezintă trei boli principale, care pot provoca pagube însemnate. Una și cea mai importantă este mana viței de vie, cea de-a doua este făinarea și nu cea din urmă Botrytis, care se dezvoltă foarte mult în toamna, când e umezeală mare. Anul 2016 a fost un an foarte greu pentru mana viței de vie în zona de vest a Europei și au fost nevoie de peste 10 stropiri numai pentru mană.

    bolile-la-vita-de-vie

    Despre simptomele specifice ale manei, dar și soluțiile pe care viticultori le au la îndemână pentru a combate această afecțiune din podgorie a vorbit Simon Arnsek, Asset manager & technical crop expert, pe zona de S-E a Europei Syngenta, în cadrul celei de-a IV-a ediție a ”Forumului OptiTech pentru Viticultură”, organizat de companie la Hotel Internațional din Sinaia.

    Regula de aur care indică prima infecție

    Mana atacă toate părțile verzi ale plantei: frunze, lăstari și ciorchinii. În general infecția se propagă de la frunzele căzute în anul precedent, locul preferat de mană pentru iernare. Pentru dezvoltarea bolii este o regulă de aur 10:10:24. Este vorba de umiditate, temperatură și ore. Prima infecție se face primăvara devreme. După nopți calde și umede apare sporulare, care devine sursă pentru un nou atac. Aceste ciclu se repetă de la opt până la zece ori în funcție de vreme.

    ”Prima infecție poate să apară cu două-trei săptămâni înainte de înflorit, undeva în luna mai și depinde de temperatură care trebuie să fie mai mare de 10 grade Celsius. Acestea esta primul zece din regulă. Are avem nevoie de 10 mm de ploaie, acesta este al doilea zece din regulă și această ploaie trebuie să cadă în 24 de ore. Când avem aceste condiții, vom avea prima infecție. Pentru a doua infecție care are loc în vară, avem nevoie de frunze umede. Dacă avem o temperatură de 16 grade Celsius timp de trei zile, întrunim condițiile pentru infecție. Pentru asta ai nevoie de întuneric și dacă avem trei ore sau mai multe cu frunze umede pe timp de noapte se face infecția. Nu avem nevoie de ploaie este nevoie de roua din timpul nopții”, a declarat Simon Arnsek, Asset manager & technical crop expert, pe zona de S-E a Europei Syngenta.

    simon-arnsek-syngenta

    La temperaturi de peste 22 grade Celsius, incubația durează patru zile

    Incubația este faza de la infecție și până când apar primele simptome. Dacă aveți o medie de 14 grade Celsius de la prima infecție durează până la zece zile până când apar primele simptome.

    ”La temperaturi mai mari, la 22 grade Celsius, incubația se scurtează la 4 zile. În timpul verii, vedem infecții foarte multe pentru că boala se dezvoltă foarte mult datorită umezelii și temperaturii. Când vedem acele pete gălbui pe frunze, acolo trebuie să fim deja atenți. Când se observă pete albicioase pe partea dorsală a frunze sporularea a avut loc cu succes. La 12 grade Celsius avem nevoie de 4 ore pentru sporulare. Dacă avem temperaturi mai mari de 30 grade Celsius, sporularea se oprește. Cele mai mari daune se întâmplă în timpul și imediat după înflorit. În această fază se pierde foarte mult din producție, până la 80-90%. Dacă avem infecții târzii în ciorchine, culoarea tipică pentru boabe este albăstruie, procentul de producție pierdut este semnificativ mai mic decât la înflorit, dar afectează calitatea vinului”, a spus specialistul Syngenta.

    Combaterea manei la vița de vie. Ridomil Gold MZ 68WG – împiedică germinarea sporilor

    Ridomil Gold MZ are acţiune sistemică şi de contact. Metalaxil-M (mefenoxam) este sistemic şi este preluat rapid de părţile verzi ale plantelor, distribuit ascendent (acropetal) în toată planta şi în noile creşteri apărute după tratament. Mancozeb are acţiune de contact, formând o barieră protectoare, la suprafaţa plantelor, împiedicând germinarea sporilor.

    ”Când aplicăm un produs sistemic la nivelul frunzelor așa cum este Ridomil putem observa că la 3 zile de aplicare produsul s-a dus în toată frunza, dar și în celelalte creșteri. Putem observa că substanța activă a rămas în zona în care a fost aplicată. Ceea ce este foarte important este că substanța activă acoperă întreaga frunză și merge și către frunzele unde nu s-au făcut stropirile. Ridomil este un fungicid pentru combaterea manei, cu acțiune dublă: sistemică și de contact. Componenta sistemică este absorbită rapid de părțile verzi ale plantei, transportată acropetal și distribuită în plantă. Astfel, protejează planta din interior, precum și noile creșteri apărute la scurt timp după tratament”, le-a explicat Simon Arnsek viticultorilor prezenți la eveniment.

    Combaterea manei la vița de vie. Pergado F – acţiune preventivă puternică

    Pergado F este un fungicid care oferă protecţie foarte bună împotriva manei a inflorescenţelor, ciorchinilor şi aparatului foliar. Produsul conţine o combinaţie de două substanţe active complementare cu moduri de acţiune foarte puternice împotriva manei.

    Mandipropamid este o substanţă activă ce face parte dintr-o nouă familie chimică numită mandelamide. Această substanţă activă este caracterizată ca fiind foarte activă împotriva agenţilor patogeni din clasa Oomycete (mănări). Un mare procent de mandipropamid este adsorbit în stratul de ceară al plantei (inflorescenţe, ciorchini şi frunze), oferind după aplicare o excelentă rezistenţă la spălare. Mandipropamid este foarte activ împotriva germinaţiei sporilor şi inhibă creşterile miceliului în timpul perioadei de incubaţie. Prezintă activitate sistemică translaminară, asigurând o distribuţie uniform pe ambele feţe ale frunzei. Folpet este un fungicid de contact care asigură o barieră protectoare la suprafaţa plantei, prin inhibarea germinaţiei sporilor. Folpet-ul este o substanţă activă cu proprietăţi de multi-site (acţiune multiplă), împotriva manei şi cu activitate secundară împotriva unui spectru larg de boli.

    Proprietăţile lui oferă rezistenţă foarte bună la spălare, la mai puţin de o oră de la aplicare şi protecţie de lungă durată. Pergado F este un produs cu acţiune puternic preventivă împotriva manei, dar şi curativă 1-2 zile de la instalarea infecţiei.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii, obligați pentru APIA să demonstreze că au cumpărat sămânță, motorină sau îngrășăminte Lege pentru succesiune gratuită. Moștenitorii scutiți de impozitul de 1% până pe 30 septembrie! Subvenție APIA, de astăzi la plată. Bani în conturi pentru 15.386 de beneficiari Prețul porumbului în portul Constanța a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani Subvenții APIA 2026: BISS – 101,03 euro/ha, PD-21 Vaci de lapte: 347,81 euro/cap, PD-24 Ovine: 12,66 euro/cap

    Ultimele știri

    Patria Credit, parte a Grupului Patria Bank: 30 de ani în microfinanțare și peste 26.000 de clienți Orz și soia pe aceeași parcelă: tehnologia testată pe 10 hectare de dr. ing. Stelian Fuia Președintele Nicușor Dan a semnat decretul! Legea pentru vânarea urșilor, în Monitorul Oficial! Angajații Azomureș se pregătesc reluarea producției de îngrășăminte. Instalațiile vor reporni din aprilie Doar 5 companii vor deveni Parteneri Fondatori Agrointeligența TV. Un nou proiect media se construiește pentru agricultura României