• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MINISTRUL AGRICULTURII A PRIMIT AVIZ FAVORABIL!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Petre Daea, propus de PSD pentru funcția de ministru al  Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a primit astăzi aviz favorabil din partea Comisiilor reunite de agricultură, întrunind  de voturi 23 „pentru” și 11 „împotrivă”, nicio abținere.

    După votul din comisiile de specialitate, componența noului Guvern din care face parte din Petre Daea va fi supusă votului din plenul reunit al Camerei Deputaților și Senat.

    Noul ministrul al agriculturii a punctat că prima măsură din programul de guvernare este acordarea în timp util a subvențiilor pentru agricultură. ”Azi dimineață am luat legătura cu specialiștii din Ministerul Agriculturii pentru că agricultura nu are nevoie de formalități. Cred că acordarea la timp a subvențiilor este extrem de necesară iar eu îmi iau măsurile de siguranță din punct de vedere tehnic și organizatoric astfel încât acest lucru să se întâmple”, a promis ministrul agriculturii.

    Citiți și: PRIMELE DECLARAȚII ALE MINISTRULUI NOMINALIZAT LA AGRICULTURĂ, PETRE DAEA – LIVE

    Noul șef de la agricultură a mai puncat că are în vedere să acorde garanții de stat în procent de 80% din valoarea creditului de producție cu o dobândă de 2% peste dobânda ROBOR la un an și pentru un plafon de maxim 1 milion de euro.

    Beneficiarii sunt unitățile din agricultură, zootehnie și acvacultură care urmăresc creșterea producției și calității acesteia, destinate pieței interne și externe. Cel puțin 10.000 de societăți din agricultură producătoare de produse destinate pieței interne și externe. Prin acordarea de credite cu garanții de stat vor putea fi executate la timp și în bune condiții lucrările specifice fiecărui domeniu, determinându-se o creștere și o garanție a producției agricole, implicit a fondului de marfă destinat pieței. Numărul de societăți și volumul de credite derulate va determina o creștere cu 10% a producției destinate pieței interne și externe.

    Citiți și: ANUNȚ DIN PARLAMENT PENTRU FERMIERII CARE AȘTEAPTĂ SUBVENȚIILE!

    Vă reamintim că Petre Daea este doctor în Agronomie și a absolvit Facultatea de Agronomie la Timișoara, în 1973, după care a activat până în 1986 ca inginer stagiar și apoi inginer la CAP Sisești din județul Mehedinți. A fost ulterior directorul al DGAIA și șef secție adjunct pentru probleme de agricultură la Consiliul Județean Mehedinți. Între 1989-1996 a fost inginer la Stațiunea de cercetare Pomicolă din Mehedinți și apoi a revenit la DGAIA ca director general, activând în această instituție județeană până în 2002, când a fost numit secretar de stat la București.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Blocaj pe piața lucrătorilor străini. Fermieri: Nu se mai pot aduce lucrători din țări precum Nepal!

    Ultimele știri

    Se scumpesc roșiile de import! Motivul pentru care vom plăti mai mult pentru un kilogram de tomate Val de aer polar în România: temperaturi cu minus în următoarele zile. Când va fi cel mai frig Black Friday 2026 la Magazin Agrii: reduceri de până la 70% pentru grădină, livadă, plante și casă Andrei Ciobanu vinde bobocii de gâște Holmogor cu 100 de euro și a făcut 3.000 de euro cu doar două familii Bursele de cereale intră pe roșu, iar România riscă să piardă un cumpărător important de grâu