• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ZĂPADA – strat protector pentru CULTURILE DE TOAMNĂ. Unde sunt PROBLEME CU GRÂUL ȘI RAPIȚA

    agrointeligenta.ro -

    Zăpada căzută în aceste zile acționează ca un strat protector pentru culturile de toamnă, pe care le protejează acum de valul de ger care este semnalat în majoritatea județelor agricole ale țării. Chiar dacă a nins aproape peste tot, sunt și locuri unde fermierii se tem că acele culturi înființate în toamnă – grâul, orzul sau rapița, ar putea avea probleme deoarece viscolul – cel de vineri și de ieri, a spulberat zăpada.

    Este foarte binevenită această zapadă, deoarece este plapuma care acoperă culturile și le protejează de ger. Am văzut ca s-a depus suficienta zapada la nivelul țării, mai puțin în Bărăgan unde vântul spulberă zăpada”, a afirmat consilierul din cadrul Asociatiei Fermierilor din Romania (AFR) Ion Cioroianu, potrivit News.ro.

    Cioroianu a avertizat că, dacă nu ar fi nins deloc în această iarnă, culturile de rapiță și orz ar fi avut de suferit cel mai mult, deoarece acestea nu rezistă fără protecție la o temperatură mai scăzută de minus 15 grade Celsius.

    Astfel, zăpada depusă va ajuta la dezvoltarea, în condiții bune, a culturilor însămânțate în toamnă, a mai spus consilierul AFR.

    Vă reamintim că începând de la finele acestei săptămâni, asupra României s-a abătut un val de ninsori, pe alocuri viscolite. La această oră este valabil un Cod Galben de vreme geroasă și mai multe județe este încă alertă de ninsori și viscol.

    Citiți și: COD GALBEN DE GER: Unde se vor înregistra CELE MAI MICI TEMPERATURI DIN ROMÂNIA!


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till