• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce solicitări a depus Federația Națională Pro Agro la întâlnirea cu ministrul Petre Daea

    agrointeligenta.ro -

    Șirul de întâlniri la care ministrul agriculturii Petre Daea participă astăzi și la care au fost invitați toți liderii din sectorul agricol au adus pe masa șefului de la MADR și a secretarilor săi de stat, liste întregi cu probleme ce necesită rezolvare imediată. O parte din ele vizează măsuri de sprijin pentru fermieri, altele sunt solicitări pentru îndreptarea legislației actuale care pune mari piedici în activitatea producătorilor agricoli.

    O listă complexă cu problemele ce necesită rezolvare și implicare din partea noii conduceri a Ministerului Agriculturii a fost înaintată ministrului Petre Daea de către conducerea Fedrației Naționale Pro Agro. Solicitările acestei organizații reprezentantive sunt numeroase în primul rând pentru că Federația Națională Pro Agro reprezintă atât fermieri din sectorul vegetal, pe cei cu investiții în sisteme de irigații, cât și crescători de bovine – de lapte și de carne, de ovine, dar și procesatori din industria agro-alimentară și servicii conexe. Totodată, Federația cuprinde și o bună bucată din sectorul viniviticol.

    Agrointeligența – www.agrointel.ro vă prezintă lista integrală a solicitărilor Federației Naționale Pro Agro condusă de președintele Emil Dumitru, o listă care acoperă, putem spune, toate sectoarele agriculturii românești!

    PROBLEME CU CARACTER GENERAL PENTRU TOȚI
    MEMBRII PRO AGRO

    1. Lipsa unor situații reale și concrete referitoare la suprafețele de terenuri agricole din România, înstrăinate până în prezent, sub diverse forme către străini și categoria de activitate a societăților comerciale care le-au achiziționat, pentru a putea constata situația de fapt și a discuta referitor la scopul/obiectivele pe care ni le propunem în viitor pentru piața funciară din România, pentru exploatațiile și politicile pe care dorim să le promovăm și modificarea legislației existente în acest sens (Constituția României, Legea 17/2014, etc).

    2. Neimplicarea autorităților competente ale statului în îmbunătățirea legislației ambalajelor, care să elaboreze și să implementeze un plan coerent și fezabil, care să reseteze sistemul actual și să stabilească obligațiile tuturor parților implicate în gestionarea deșeurilor municipale, inclusiv a deșeurilor de ambalaje generate în gospodăriile populației. Blocarea sistemului de gestionare a deșeurilor de ambalaje, a dus la costuri suplimentare zilnice de peste 700.000 euro pe zi pentru operatorii economici români, producători și importatori de bunuri ambalate. În anul 2016, costurile suplimentare au fost suportate cu greu de producători, fără a crește costul de comercializare a produselor, dar dacă nu se vor lua măsuri în regim de urgență, începând cu anul 2017, estimăm creșteri cu 0,40-0,50 lei/unitate de produs, în cazul conservelor de fructe și legume, a vinurilor, apei, sucurilor ambalate în borcane și butelii de sticlă cu capacitatea de 700-750 ml, iar impactul este similar și pentru alte categorii de produse (informații suplimentare și măsurile propuse se regăsesc în anexa la prezenta adresă).

    3. Urgentarea aprobării dosarelor pentru analiza solicitărilor privind plata anuală a cotizaţiilor, respectiv a serviciilor lingvistice pentru organizaţiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar, acordate prin Legea nr. 52/2015, în vederea reprezentării sectorului agroalimentar românesc prin intermediul organizațiilor profesionale/interprofesionale neguvernamentale, în cadrul grupurilor consultative ale D.G. AGRI, pe probleme de natura legislativă și financiară.

    4. Continuarea promovării legislației și măsurilor pentru eliminarea concurenței neloiale din sectorul comercializării produselor alimentare (Legea nr. 150/12.07.2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321/2009) care trage în jos prețurile la poarta fermei, adesea sub costurile de producție. Marile magazine din România dețin împreună o cotă de 65% din comerțul modern, iar relația fermierilor cu acestea trebuie să fie echilibrată și să nu permită poziții abuzive, așa cum se întâmplă în prezent, fiind necesar în acest sens să dispuneți începerea controalelor în conformitate cu art. 11 alin (2) și art. 13 alin (2) din Legea nr. 321/2009 referitoare la remiză, risturnă, discount și sancționarea celor care nu respectă condițiile legii. Prin acest sistem de reduceri impuse de retail în mod unilateral, la cuantum egal sau mai mare decât erau taxele de raft înaintea apariției Legii nr. 150/2016, se continuă situația în care multe categorii de produs se vând sub costul de producție.

    5. Sprijinirea de către M.A.D.R. și GUVERN a unei autorităţi naționale de reglementare, independentă pentru sectorul alimentar, direct în subordinea Guvernului, care să creeze condițiile creșterii eficienței pieței, să permită consumatorilor să beneficieze de o gamă de produse de calitate la prețuri competitive. Această autoritate trebuie să asigure că producătorii primari vor fi stimulați să investească și să inoveze fără a fi forțați să iasă de pe piață prin practici comerciale neloiale și să verifice aplicarea legii, precum în Marea Britanie, Portugalia, Franţa, Spania, Cehia, după cum recomandă „Raportul Parlamentului European referitor la practicile comerciale neloiale în cadrul lanţului de aprovizionare cu produse alimentare”, la punctul 28. Înfiinţarea acestei autorităţi naţionale de reglementare, independentă pentru sectorul alimentar, este bine venită, conform recomandărilor din Raport la punctul 29. În Marea Britanie aceasta are denumirea Groceries Code Adjudicator (Consiliu responsabil de reglementarea relației între supermarketuri și furnizori), iar mai multe informații se pot găsi la: https://www.gov.uk/government/organisations/groceries-code-adjudicator. Autoritatea ar putea fi numită ,,CONSILIUL PENTRU PIAȚA INTERNĂ AGROALIMENTARĂ ȘI PROTECȚIA CONSUMATORILOR’’, având rol pentru supravegherea pieței interne (inclusiv producători, procesatori, retaileri), a activităților rețelelor comerciale, pentru evitarea abuzurilor față de producători, consumatori, și în componența căreia să fie implicați experți din cadrul M.A.D.R, M.F.P., A.N.S.V.S.A, A.N.P.C, A.N.A.F, Consiliul Concurenței sau cu experiență în domeniile amintite anterior, care să poată verifica dacă este respectată legislația. Aceasta ar trebui să facă controale periodice și să preia plângerile de la producători, consumatori, comercianți și dacă este cazul, să verifice contractele, modul în care se aplică și dacă respectă legislația în vigoare. Aspectele de natură comercială, de marketing, juridic, prețuri, oferte și comenzi pot fi verificate de persoane cu expertiză similară Consiliului Concurenței, iar din punct de vedere contabil/fiscal cu expertiză pe zona A.N.A.F.

    6. Înființarea Agenției pentru Promovarea Produselor Agroalimentare Românești și Introducerea măsurii privind Calitatea și Promovarea în P.N.D.R. 2014 – 2020 conform Priorității 3A Art.16 Reg. (CE) 1305/2013 F.E.A.D.R.

    7. Necesitatea îmbunătăţirii legislaţiei pentru înfiinţarea, recunoaşterea şi funcţionarea O.I.P.A.

    8. Îmbunătățirea legislației privind Camerele Agricole.

    9. Susținerea propunerii de lege a biomasei și biogazului, elaborată de membri noștri în sprijinul fermierilor.

    10. Dispunerea realizarii unui Raport privind sumele alocate pe tipuri de proiecte prin SAPARD/FEADR si sustenabilitatea acestor investitii, exprimata prin numarul de proiecte viabile realizate din fonduri europene (adica nr de proiecte/investitii realizate si cate din ele desfasoara activitate). Cate din proiectele realizate cu fonduri europene sunt viabile astazi (cati ani au rezistat)?. Am plecat de la idea ca o investitie in agricultura nu se face pentru un an, ci se face pentru o perioda lunga benefica pentru tara (agricultura durabila). In acest sens dam urmatorul exemplu. Conform cifrelor MADR productia totala de carne in viu realizata in anul 2011 a fost de 1502mii to, iar in anul 2015 a fost de 1544 mii to (crestere de 2,7%). Importurile de carne si procesate din carne in anul 2011 au fost de 308 mii to, iar in 2015 au fost de 408 mii To ( crestere de 32,4% ). Acesatra situatie trebuie raportata la investitiile care s-au facut in zootehnie inclusiv din fonduri europene.

    11. Posibilitatea compensării datoriilor către bugetul de stat cu diferite alte tipuri de plăți. Practic, se dorește oferirea posibilității fermierilor români să poată compensa sumele de încasat de la Bugetul de Stat, provenite din T.V.A., cu alte plăţi pe care le vor avea de făcut către acesta.

    12. Program guvernamental pentru atragerea tinerilor în satele din mediul rural și în mod special în zona montană.

    13. Măsuri de stimulare a exporturilor.

    14. Activarea Consiliului Consultativ al A.P.I.A.

    15. Consultarea reală a fermierilor înainte de elaborarea unui act normativ a cărui acțiune se repercutează asupra sectorului și asumarea de către Departamentul de Politici Agricole din cadrul M.A.D.R. a rolului de monitorizare și armonizare a legislației dezvoltate de Autoritățile și Agențiile subordonate M.A.D.R. și Guvernului Romaniei (A.P.I.A., A.N.Z., A.N.S.V.S.A., A.F.I.R., A.N.I.F. etc).

    PRINCIPALELE PROBLEME SECTORIALE ÎNTÂMPINATE
    DE MEMBRII PRO AGRO

    Sectorul Vegetal

    Asociația Fermierilor din România – A.F.R.

     Urgentarea cadastrării și intabulării terenurilor agricole în vederea comasării acestora.
     Acordarea de facilități și stimulente pentru formarea și întărirea fermei de familie care să reprezinte clasa de mijloc din agricultură.
     Eliminarea interzicerii tratării semințelor cu neonicotinoide.
     Neaccizarea motorinei pentru agricultură.

    Asociația Națională a Tinerilor Producători Agricoli din România – A.N.T.P.A.R.

     Acordarea de credite subvenționate tip PRIMA CASĂ pentru achiziția de terenuri cu dobândă mică pe 20 – 25 de ani.
     Simplificarea totală a procedurilor de accesare a fondurilor europene.
     80% din beneficiarii despagubirilor pentru seceta din 2015 vor fi nevoiti sa dea banii inapoi.
    OM 2425/2015 – pentru aprobarea Procedurii de verificare și control elaborat în aplicarea OUG 45/2015 este neclar, incomplet, conține tabele de calcul necorelate, permite anumite interpretari, de regula în defavoarea fermierilor, asa cum am prezentat si in adresa PRO AGRO nr 6 din 10.01.2017, impreuna cu cele doua adresa de la Cooperativa Arges Biosud anexate, motiv pentru care considerăm că această procedura trebuie corectată și prelungit perioada cu 45 de zile pentru finalizarea proceselor verbale de control pe teren pentru a avea timp să analizam situația, consultăm toți factorii implicați și să modificăm procedura să corespundă situației din teren și specificității agriculturii românești și schimbărilor climatice.
     Efectuarea demersurilor necesare pentru introducerea în codul fiscal a facilităților fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea 164/2016.

    Liga Utilizatorilor de Apă pentru Irigații – L.U.A.I.R.

     Necesitatea modificării și completării fișei de achiziții impuse de A.N.A.F. pentru S.M. 4.3. din P.N.D.R 2014-2020 cu condiții de calificare (capacitate economică și financiară, capacitate tehnică și profesională, standard de asigurare a calității). Acestea sunt obligatorii prin Legea nr. 10. Periculozitatea criteriului de evaluare după prețul cel mai mic. Sunt deja cazuri când au venit societăți comerciale, au licitat la 60% din preț, apoi au anunțat că nu mai pot realiza lucrarea atribuită cu acei bani și U.A.I.-urile au fost obligate să vină cu jumătate din bani pentru implementarea proiectului sau trebuie să dea toți banii înapoi la A.F.I.R. și să renunțe la proiect.
     Urgentarea demersurilor pentru demararea investițiilor în infrastructura principală de irigații.
     Identificarea și operarea modificărilor necesare în vederea declarării ca fiind eligibile a tuturor O.U.A.I.-urilor care doresc să acceseze S.M. 4.3.
     Decolmatarea canalelor de desecare principale aflate în proprietatea A.N.I.F.

    Sectorul Vitivinicol

    Organizația Națională Interprofesională Vitivinicolă – O.N.I.V.

     Consolidarea relațiilor funcționale dintre O.I.P.A. din sectorul vitivinicol și M.A.D.R. prin reorganizarea M.A.D.R. în ceea ce privește departamentul de Horticultură și transformarea într-o structura funcțională cu un număr suficient de personal.
     Întărirea controlului pentru vinul intercomunitar și din țări terțe.
     Introducerea tuturor obiectivelor de investiții cuprinse în liniile directoare din pilonul I F.E.G.A.
    Sectorul Zootehnic

    Păsări

    Uniunea Crescătorilor de Păsări din România – U.C.P.R.

     Modificarea de urgență a PNDR 2014 – 2020 pentru includerea Măsurii 14 – bunăstarea animalelor (pasăre – porc).
     Eliminarea concurenței neloiale, cu prețuri de dumping, cu produse avicole din statele membre, care nu respectă normele de comercializare, calitatea și siguranța alimentelor.
     Măsuri urgente pentru aplicarea Legii 321/2009 modificată cu Legea 150/2016, mai ales in ceea ce privește eliminarea taxelor și serviciilor facturate de supermarketuri sub altă formă decat cele anterioare (discount-uri, remize, risturne, linii de credit). Dorința producătorilor avicoli de a negocia cu rețelele comerciale pe prețuri nete și sacționarea rețelelor comerciale care nu respectă legea.

    Suine

    Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România – A.P.C.P.R.

     M.A.D.R. să continue intervențiile pentru promovarea urgentă a Măsurii 14 – Bunăstarea animalelor din P.N.D.R. 2014 -2020.
     Să se elaboreze un program național cu facilități de finanțare și termene rezonabile de rambursare pentru susținerea sectorului de creșterea suinelor și construirea/modernizarea fermelor de reproducție, astfel încât să nu mai fim nevoiți să importăm peste 1,0 mil. purcei/an pentru popularea fermelor de îngrășare și peste 35% din necesarul de consum anual la carnea de porc.
     Să se intensifice măsurile de control și prevenire legate de evoluția P.P.A. (Pesta Porcină Africană) în statele de la granița de N-E României. Să fie implicate autoritățile locale în monitorizarea și controlul stării de sănătate și circulația porcilor din gospodăriile populației, să se interzică funcționarea târgurilor neautorizate. În măsura posibilităților, să se întreprindă măsuri similare cu cele aplicate în Polonia și Lituania, prin care statul a cumpărat porcii din gospodăriile populației și a plătit despăgubiri pentru desființarea exploatațiilor nonprofesionale de creșterea porcilor.

    Ovine

    Federația Oierilor de Munte – F.O.M.

     Desfiintarea plafonului pentru plata in numerar la vanzarea mieilor si a viteilor, deoarece acest sistem a dus la proliferarea smecherilor si hotilor, in acest moment fiind sute de ciobani care nu au primit plata pentru vanzarea animalelor vandute. Se impune gasirea unei posibilitati de plata in numerar, indiferent de suma, a contravalorii mieilor vanduti, in momentul vanzarii, la livrarea lor din ferma. Schimbarea legislatiei in acest domeniu a dus la situatii greu de controlat, s-a ajuns in multe cazuri la stari conflictuale, s-a ajuns la faliment, la situatii critice care au provocat sinucideri, accidente vasculare sau neurologice care au dus la pierderea vietii, la actiuni disperate din partea ciobanilor care sunt categoria cea mai vulnerabila din Romania. Pentru persoanele fizice care vand animalele in viu pe baza Carnetelor de producator, se impune ca acestea sa fie concepute in asa fel incat sa aiba valoare juridica in instanta, sa constituie titlu executoriu, in cazul in care plata nu se face in timpul convenit. (Pentru alte detalii va stam la dispozitie)
     Una din problemele majore ale sectorului de crestere a ovinelor și caprinelor privește valorificarea animalelor vii și a produselor animaliere la prețuri care să reflecte cel puțin prețul la care acestea se produc. Un kilogram de carne de miel se produce la 10-11 lei în zona de munte și se vinde la 5-6 lei/ kg în viu. Găsirea unei soluții pentru un preț minim garantat în sectorul ovine și bovine, se impune în regim de urgență. S-a ajuns la situația ca sute de cetățeni străini să fie cei care exportă miei din România, în loc ei să fie importatori. Înființarea unei Autorități, a unei Agenții de export, din care, pe lângă specialiștii din ministere să facă parte și reprezentanții fermierilor, ar putea duce la controlul exportului (și chiar a importurilor la prețuri nejustificat de mici), la evitarea înșelăciunilor, la siguranța încasării contravalorii animalelor vândute și la evitarea fraudelor și ceea ce este mai important la comercializarea animalelor la un preț real, care să asigure menținerea și dezvoltarea în continuare a fermelor.
     OUG nr. 3/2015 și Ordinul MADR nr. 619/2015, cu toate modificarile din 2016, au dus la schimbări nefericite cu privire la neeligibilitatea asociațiilor și cooperativelor ca fermieri active și astfel s-au pierdut sute de contracte de concesiune și arendare, s-au desființat circa 2000 de asociații ale crescătorilor de animale, care au ajuns în imposibilitatea de a-și plăti obligațiile financiare, în imposibilitatea de a întreține investițiile făcute sau de a continua pe cele în curs de executare și pentru peste 1 milion ha de pășuni nu s-au depus cereri de plata la A.P.I.A. pentru 2016, dar răul cel mai mare este că s-a ajuns la fărămițarea suprafețelor de pășune care au fost cu greu comasate și mai ales, fermierii români și-au pierdut aproape total încrederea în IDEEA de ASOCIERE și totul va duce la stoparea din start a procesului de înființare a cooperativelor care sunt vitale pentru procesarea și vânzarea produselor din zootehnie.
     Vitalitatea reintroducerii în Ordinul 619/2015 cu modificările și completările ulterioare a art. 79 – 81 a adeverinței cu privire la atestarea statutului de crescător de către asociațiile reprezentative, practică uzitată de către alte state membre, asocierea fiind încurajată și de către Regulamentele U.E.
    Foarte multe asociații au contracte și investiții în derulare și tot ceea ce timp de 20 de ani s-a făcut, cu foarte multă greutate, pur și simplu a început să se distrugă, membrii asociațiilor își vor pierde iremediabil încrederea în ideea de asociere. Eliminarea acestei adeverințe a dus la suspendarea activității și dezmembrarea asociațiilor, activitate pentru care sau depus eforturi substanțiale. Românul nu are gena asocierii în sânge, încă nu conștientizează că doar în colaborare cu alții va avea mai multe șanse de reușită în desfășurarea unei activități profitabile, iar situația va genera haos și conflicte care nu mai pot fi controlate. Daca au fost asociații/persoane care nu au respectat legea să fie sancționate corespunzător, dar pentru o mică parte sa nu aibă de suferit și majoritatea care sunt corecți. (Pentru alte detalii va stăm la dispoziție).
     Implementarea unui Program national de ameliorare genetica pentru scrapie la ovine, Romania fiind singura tara din UE care nu a implementat un program de aceasta natura si tara cu cel mai mic procent de rezistenta la scrapie.
     Având în vedere specificul sezonier și fluctuant, cu program non-stop și condițiile dificile de muncă din domeniul creșterii animalelor, precum și nevoia de stabilizare a fortei de munca, este necesar sa fie elaborată în regim de urgenta Legea sezonierului, materializată printr-un TIMBRU personalizat cu valabilitate de o lună, în care să fie incluse asigurările sociale și de sănătate (Pentru alte detalii va stam la dispoziție).
     Autoritatile care au legatura cu activitatea fermierilor sa aiba si atributii de informare si consiliere, pentru prevenirea incalcarii normelor si evitarea penalizarilor. Sistemul nu trebuie sa prevada doar penalitati pentru fermieri si nici o modalitate de corectie a neconformitatilor, mai ales cand incalcarea normelor nu este din culpa fermierului. De asemenea, sa se instituie un program de control comun, al tuturor autoritatilor, si prin coordonarea comuna a actiunilor sa se evite controalele repetate in aceiasi ferma.

    Bovine

    Asociația Crescătorilor de Vaci Holstein RO – HOLSTEIN RO

     Acordarea de S.C.Z. pentru toate animalele eligibile în fermă, fără limita superioară a numărului acestora.
     Acordarea A.N.T. cu data de referință 31.01.2017 pentru anul în curs și actualizarea anuală a acesteia.
     Strategie clară a filerei laptelui în vederea asigurării necesarului de lapte crud și produse lacate pentru populația din România. HOLSTEIN RO are creionat un plan de măsuri punctuale care ar putea fi punctul de plecare al acestei strategii.
     Plata subvențiilor în tranșe, similar modului de acordare de la vegetal, cu o primă tranșă în cursul anului de depunere a cererii și diferența până la termenul agreat de U.E.

    Federația Crescătorilor de Bovine din România – FCBR

     Redactarea și aprobarea în regim de urgență a unei Hotărâri de Guvern privind distribuirea unei sume (10,8 milioane euro) pentru producătorii de bovine pentru lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepţionale destinate producătorilor de lapte şi fermierilor din alte sectoare de creştere a animalelor.
     Alocarea unor sume pentru a iniţia şi finanţa campanii de promovare şi creştere a consumului de lapte proaspăt pentru consum şi produse lactate româneşti în conformitate cu art. 11 din Legea 88/2016.
     Plăți diferențiate pentru zonele cu constrângeri naturale. Pentru cei care dețin animale în proprietate, în aceste zone pierderile de venit sunt mult mai mari ca și pentru cei care doar cosesc și valorifică fânul obținut. Așa vom încuraja creșterea animalelor în aceste zone și vom avea produse pe care să putem pune eticheta de produs montan de calitate și ecologic.
     Modificarea de urgență a OG nr. 66/2011 care nu mai poate fi aplicată pentru perioada 2014 – 2020 și blocarea sumelor presupuse a fi acordate nejustificat sau care sunt în litigiu la nivelul prejudiciului și deblocarea restului de sume cuvenite. Sunt foarte multe societăți integrate care au o presupusă problemă pe o schemă de plată și sunt blocate integral. Exemplu: pentru un presupus prejudiciu de 100.000 lei, societatea este blocată la plată cu suma de 5.000.000 lei.
     Fondul mutual.

    Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Ovine, Caprine, Porcine din România – A.C.E.B.O.P.

     Măsura 14 – Bunăstare – Porc și Pasăre: negociere urgentă și implementare în PNDR 2014 -2020. Transparență vizavi de fermieri.
     Simplificarea pocedurilor de plată APIA către fermieri și intrarea la plata a tuturor fermierilor în același timp, astfel încât să nu se mai creeze condiții de concurență neloială în piață.
     Manifestarea interesului Guvernului pentru reproductie – sectoarele de porc și pasăre – prin instrumente de garantare a creditarii fermierilor de către bănci, respectiv 80%, cum este înscris în Programul de guvernare al PSD.
     Susținerea urgentă a publicării H.G. pentru premierea celor care vânează/aduc mistreți morți la D.S.V.S.A. pentru controlul/supravegherea pestei porcine africane și a vulpilor pentru controlul rabiei. Proiectul realizat de A.N.S.V.S.A. stagnează de mult timp la Ministerul de Finanțe.
     Susținerea sectorului de creștere bovine carne în vederea sacrificării/exportului la o greutate de peste 600 kg. S-ar evita astfel pierderile cauzate de exportul vițeilor mici la prețuri derizorii, pierderea de locuri de muncă (tehnicieni, veterinari, muncitori). Consolidarea unor piețe alternative pentru export.
    Asociația Crescătorilor de Albine din România – A.C.A.

     Legiferarea interzicerii cupajării mierii – pentru a se putea asigura trasabilitatea și a se evita inducerea în eroare a consumatorului în ceea ce privește calitatea produsului, trebuie să se interzică amestecul mierii provenite din alte state cu mierea autohtonă. (Interesul special al consumatorilor cu privire la caracteristicile geografice ale mierii și transparența completă în acest sens, impune interzicerea amestecurilor de miere, astfel încât consumatorul să nu fie indus în eroare cu privire la calitatea produsului).
     Protecția familiilor de albine față de tratamentele fitosanitare (pesticide).
     Măsuri de susținere a promovării consumului intern de miere.

    Industria Alimentară

    Morărit și Panificație

    Asociația Națională A Industriilor de Morărit și Panificaţie din România – A.N.A.M.O.B.

     Finalizarea sistemului de finanțare a fermierilor pe baza certificatelor de depozit, prin înființarea Fondului de compensare pentru certificate.
     Realizarea platformei de evaluare și prevenție a riscurilor pentru agricultură
     Fondul mutual de despăgubiri pentru fermieri.

    Industria Cărnii

    Asociația Română a Cărnii A.R.C.

     Relansarea creșterii porcinelor, astfel încât întreaga cantitate de carne necesară procesării în România să fie asigurată de producătorii români, având în vedere faptul că în prezent, 50% din necesarul industriei de procesare este asigurat din import.
     Promovarea și deschiderea de noi piețe de export pentru carnea și produsele din carne romanești, precum și găsirea unor soluții privind acordarea de stimulente companiilor exportatoare. Ne referim în special la deschiderea exportului în țări terțe. Necesitatea susținerii participării firmelor românești la târguri și expoziții astfel încât să nu mai fim puși în situații cel puțin jenante.
     Crearea de facilități pentru angajații din industria alimentară și agricultură, astfel încât să se evite migrarea acestora către alte sectoare de activitate și crearea/redeschiderea de școli profesionale pentru industria alimentară (toată forța de muncă profesională din fabrici este îmbătrânită).

    Servicii Conexe

    Asociația pentru Promovarea Alimentului Românesc – A.P.A.R.

     Stabilirea produsele agroalimentare prioritare pentru România, fixarea și ASUMAREA obiectivelor strategice calitative și cantitative pentru acestea;
     Înființarea Agenției pentru Promovarea Produselor Agroalimentare Romanești;
     Introducerea prin O.M. a unei unei certificări pe Lanț Scurt de Aprovizionare după modelul Produselor Tradiționale și Rețeta Consacrată. Măsura este menită să aducă avantaje produselor fermierilor naționali.
    Asociația Română Biomasă și Biogaz – ARBIO
     Respectarea Directivelor Europene referitor la obligația României să ajungă la țintele urmatoare:
    • Până pe 01.07.2018 toate cazanele care produc energie termică să aibă eficiență cel puțin 75% (astăzi la peste 90% din cazuri, randamentul este sub 20%, cu riscuri mari pentru sănătatea cetățenilor, efecte grave în mediul încojurător și un impact indirect către consumul lemnului). În cazul nerespectării, urmează penalizari.
    • Până pe 01.01.2020 să se ajungă la gropi sub 50% din deșeurile menajere și să respectăm Ierarhia Europeană pentru Gestionarea Deseurilor. (astăzi peste 97% din deșeurile menajere ajung în gropi, cu efecte dezastruoase pentru mediu, orașe și cetățeni). În cazul nerespectării, urmează penalizări 500.000 euro/zi.
    • Până pe 01.01.2020, cel putin 50% din energia termică consumată în țară să provină din surse regenerabile. În cazul nerespectării, urmează penalizări.
     Promovarea/aprobarea Legii Biomasei și Biogazului, pentru a rezolva definitiv problema cu gestionarea deșeurilor menajere la nivelul țării și a oferi producătorilor/fermierilor singura soluțiă viabilă pentru a transforma problema lor (deșeuri) într-o oportunitate (materia primă pentru energie electrică, energie termică, îngrășamânt Bio, plus scăpare 100% de taxe de mediu).
     Permiterea folosirii lemnului din import și aprobarea lui ca materia primă pentru stații de Biomasă, protejând astfel pădurile din România. În plus, permiterea folosirii lemnului de foc pentru stații de Biomasă, ca soluția cea mai bună pentru încălzirea zonelor defavorizate (școli, clădiri publice, etc)

    Dorim un dialog instituționalizat constructiv, în care să fim consultați periodic și să realizăm un parteneriat pe actele normative și politice, în vederea aprobării celor mai bune măsuri și decizii pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar, a economiei naționale, a menținerii populației în zonele rurale, pentru protecția locurilor de muncă și a consumatorilor din România – Emil Dumitru, președintele Federației Naționale Pro Agro


    Te-ar mai putea interesa

    Tractoarele New Holland pe care fermierii le pot cumpăra prin Programul Rabla pentru Tractoare Primul județ în care DAJ anunță că a virat despăgubirile de secetă în conturile fermierilor! Piața cerealelor, din nou sub presiune. Prețuri la zi

    Ultimele știri

    Mesaj din industria cărnii – ce se întâmplă cu prețul cărnii de porc de Sărbători Micii și salamurile din România – interzise în SUA și UK. Motivul pentru care s-au blocat exporturile Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial